fbpx

Să fie răstignită “doamna Ancuța”! În Piața Victoriei

Echilibrul este sau ar trebui să fie un element important atât în presă, cât și în justiție. Am punctat și eu pe Clujust.ro momentul nefericit în care judecătoarea Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia a întrebat în sală dacă un tânăr decedat în accidentul de la 2 Mai este în sală. O neatenție pentru care a plătit cu vârf și îndesat prin oprobiul publicului care a răstignit-o virtual pe social media. Nu a fost de ajuns și s-a pornit ”jihadul” împotriva ei. E clar că durerea părinților care și-au pierdut copiii e nemărginită, dar trăim într-un stat de drept, în care justiția se face în sala de judecată și prin pârghii legale.

Înțeleg să ceri recuzarea judecătoarei, să-i faci plângere la Inspecția Judiciară, dar să organizezi protest în Piața Victoriei și să te folosești de un om de media foarte urmărit precum Mihai Morar pentru a pune presiune pe instanță mi se pare prea mult. Și totuși pentru ce s-a protestat? Procesul este pe rol și nu avem nicio hotărâre. Oricât îmi plac subiectele care fac audiență, nu pot să mă raliez la o asemenea campanie mediatică împotriva unei biete judecătoare de judecătorie, care nici nu se gândea ce o va lovi odată cu acest dosar de ucidere din culpă. Deși toate părțile sunt din Capitală, dosarul este la Judecătoria Mangalia căci accidentul a avut loc în zona respectivă.

Este a doua oară când mă dezamăgește Morar (Despre prima AICI). După zeci de podcast-uri memorabile cu minți sclipitoare, s-a apucat să-și dea cu părerea (nu fain și simplu) despre un proces, despre un magistrat. Transmisiunea de la protest și podcastul cu tatăl tânărului decedat în accident sunt ca nuca-n perete față de munca lui de până acum. Sau după eșecul de a comenta Formula 1, s-a gândit să treacă la Justiție. Dacă nu i-a spus nimeni, îi spun eu, după 20 de ani de scris pe acest domeniu, că nu se pricepe și se penibilizează.

Tatălui îndurerat, care a pornit acest jihad, îi transmit condoleanțe și că deja e circ ce face alături de avocatul-circar Cuculis. Numai faptul că l-au luat avocat spune multe. Da, părinții tânărului inculpat Vlad Pascu au bani. Dar niciun judecător nu este atât de tâmpit încât să nu dea o sentință corectă într-un caz atât de mediatizat încă dinainte de a ajunge în instanță. Plus că există deja legea ”Anastasia”, deci cu siguranță va fi o pedeapsă cu executare, lucru acceptat chiar și de inculpat și părinții lui.

Faptul că părinții victimelor vor să fie condamnat pentru omor și nu ucidere din culpă e altă poveste. Din punct de vedere juridic, să se schimbe încadrarea juridică în omor în cazul unui accident rutier este foarte greu și trebuie îndeplinite mai multe condiții. Bine, dacă îl întrebăm pe Mihai Morar e clar omor. Dar dacă întrebăm specialiști în drept ne vor spune că schimbarea încadrării juridice se analizează pe tărâmul laturii subiective a infracțiunii – intenție indirectă vs. culpa cu prevedere.

Cele două forme de vinovăţie (cu intenție și din culpă) sunt definite de legiuitor în articolul 16 Cod penal. Astfel, suntem în prezenţa intenţiei eventuale atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui [art. 16 alin. (3) lit. b)], respectiv în prezenţa culpei cu prevedere dacă făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce [art. 16 alin. (4) lit. a)].

Prin urmare, în ambele cazuri este prezentă prevederea urmării tipice, care nu este însă vizată de făptuitor. Mai mult, în ambele situaţii autorul prevede două urmări. Aşadar, elementul intelectiv din structura vinovăţiei apare ca fiind similar în cele două cazuri. Ceea ce deosebeşte cele două forme de vinovăţie este, potrivit formulării textului legal, acceptarea sau nu de către autor a producerii urmării tipice, diferenţa fiind deci localizată la nivelul factorului volitiv. Deci la intenție eventuală, autorul acceptă că indiferența sa va omorî pe cineva, iar la culpa cu prevedere nu acceptă, pe baza unor împrejurări obiective, posibilitatea producerii în concret a rezultatului, respectiv omorul.

Despre sutele de șoferi condamnați la pedepse cu suspendare după ce au ucis oameni (inclusiv copii) pe trecerea de pietoni sau despre cei care au fost și băuți, dar au fost condamnați pentru ucidere din culpă ce spuneți, domnilor ”specialiști” din stradă?

În final, propun ca ”doamna Ancuța”, cum îi spun părțile nemulțumite din proces, să fie răstignită în Piața Victoriei pentru a se hrăni setea de dreptate. Dar nu înainte de suspendarea din funcție, care se va discuta în Consiliul Superior al Magistraturii.

Și totuși să lăsăm Justiția să-l pedepsească pe Vlad Pascu.

Editorial scris de Alin Golban – administrator Clujust.ro

Comments

comentarii

Programul „Masă sănătoasă” în școli nu va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri, în ciuda creșterii prețurilor. Suma modestă de 15 lei/elev se menține și în 2025.... Citește mai mult
Ziarul israelian Hareetz a realizat o analiză asupra situației alegerilor prezidențiale din România și a riscului ca țara noastră să fie condusă de un candidat pro-rus.... Citește mai mult

Lasă un răspuns