În cererea de reabilitare înaintată de mama Ioanei d’Arc s-au invocat vicii legate de lipsa de apărare și necompetența judecătorului.

Ioana d’Arc, cunoscută ca Fecioara din Orleans, s-a născut în ianuarie 1412, la Domrémy, și este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

Ioana a afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină, voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză.

Pentru a verifica veridicitatea afirmațiilor sale, Ioana d’Arc a fost interogată de prelați și teologi, timp de trei săptămâni. Cu ocazia interogatoriilor, a fost dată pe mâna moașelor, pentru a se confirma dacă este virgină, așa cum aceasta pretindea. Confirmarea virginității a dus și la spulberarea oricărei îndoieli asupra sa, dându-i-se armură, stindard și escortă.

Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, legenda spune că Ioana d’Arc a reușit să o cucerească în doar 9 zile.

După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Carol al VII-lea la Catedrala de la Reims.

La 24 mai 1430, a fost făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care a capturat-o în timp ce încerca să iasă din încercuire. În timp ce eroina punea la cale evadarea, Jean de Luxembourg a vândut-o regelui Angliei, care a închis-o la Rouen.

Ioana d’Arc era convinsă că Carol al VII-lea o va răscumpăra, însă acesta a refuzat să o ajute, prin urmare, a fost acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care a cerut să fie judecată de tribunalul Inchiziției.

La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen,  Ioana d’Arc a semnat actul de abjurare prin desenarea unei cruci, deoarece nu știa să scrie. Se spune că ar fi fost mințită cu privire la conținutul actului, spunându-i-se că hârtia conține altceva.

Cu toate că două zile mai târziu, Ioana își retractează mărturisirea, la data de 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen, aceasta este arsă pe rug. A murit strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea pe care El i-a dat-o.

Pe 7 noiembrie 1455, la Catedrala Notre–Dame din Paris, a început procesul de reabilitare a eroinei franceze Ioana D’Arc. Trecuseră 24 de ani de când ea fusese arsă de vie, pe rug, de către englezi.

Cererea de reabilitare a fost făcută de mama Ioanei, Isabela, reprezentată de magiștrii Prevosteau și Maugier. Aceștia au prezentat viciile procesului de condamnare, printre acestea găsindu-se: acuzata nu a avut dreptul la avocat; episcopul care a anchetat-o a fost recuzat în mai multe rânduri de Ioana; judecarea cauzei era de competența scaunului apostolic și nu a unuia local; Ioana era minoră și nu putea fi judecată în lipsa unui apărător. După opt luni, tribunalul, reunit în sala mare a palatului arhiepiscopului din Rouen, a declarat nule sentințele primului proces.

Deși Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea fetei, acesta a susținut procedura de anulare a sentinței din 1431, solicitând ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, confirmându-se că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu.

Carol al VII-lea a ordonat să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepți și că englezii îi voiau moartea, inocența fetei jucând un rol decisiv pentru legitimitatea sa ca suveran.

În anul 1456, Ioana d’Arc a fost reabilitată.

Reabilitarea sa a fost însă limitată, deoarece, nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa.

Ioana d’Arc a fost beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat.

Ioana a fost sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franței se afla o putere de dreapta.

Surse: wikiwand.com si historia.ro.

Comments

comentarii