fbpx

Pedepse majorate pentru infracțiuni comise în timpul stării de urgență

Ministerul Justiției a lansat o campanie de informare cu privire la pedepsele aplicabile în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul stării de urgență.

Este circumstanță agravantă, potrivit codului penal, ”săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență”

”În cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.”, se arată la articolul 78 din Cod.

Astfel, furtul calificat săvârșit prin violare de domiciliu sau sediu profesional, dacă infractorul a profitat de starea de urgență, se pedepsește cu un maximul de 9 ani de închisoare.

”Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală, dacă s-a produs moartea unei persoane, se pedepsește cu un maximul de 17 ani închisoare”, se arată în materialul realizat de Ministerul Justiției de mai jos.

Toleranță zero față de infracțiuni! Campanie de informare a Ministerului Justiției privind pedepsele aplicabile în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul stării de urgență

Toleranță zero față de infracțiuni! Campanie de informare a Ministerului Justiției privind pedepsele aplicabile în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul stării de urgență

تم النشر بواسطة ‏‎Ministerul Justiției‎‏ في الأربعاء، ٢٥ مارس ٢٠٢٠

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina