fbpx

OUG publicat: Avocații, notarii, executorii pot beneficia de amânarea plății utilităților și chiriei, dar rămân la datorie

OUG nr.29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial. Prevederea privind obligarea continuității activității avocaților, notarilor și executorilor a rămas în forma care circula ieri pe grupurile de avocați.

Pentru amânarea plății utilităților și chiriei este nevoie de certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Nerespectarea obligației de asigurare a continuității activității se sancționează cu excluderea din profesie.

Extras din Ordonanța de Urgență:

Art. X – (1) Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

(2) Prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin.(1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

(3) Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1351 alin. (2) din Codul Civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.

(4) Penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către întreprinderile mici şi mijlocii prevăzute la alin. (1), nu se datorează pentru durata stării de urgență.

(5) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile, în mod corespunzător, și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu corona virusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(6) Membrii profesiilor prevăzute la alin. (5) sunt obligați ca, pe perioada instituirii stării de urgență, să ia, cu observarea regulilor de disciplină sanitară şi a celorlalte măsuri de protecție şi prevenție stabilite de autoritățile competente ca urmare a instituirii stării de urgență, măsurile necesare în vederea asigurării continuității activității. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile fiecărei profesii.

(7) Salariații formelor de exercitare a profesiilor menționate la alin. (5), care refuză îndeplinire  sarcinilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă şi din acest motiv nu se poate asigura desfășurarea în condiții optime a activității, respectiv, continuarea activității în cadrul formelor de exercitare a profesiilor menționate, nu vor avea acces la beneficiile de asistență socială sau la alte facilități ce vor fi acordate pe durata stării de urgență.

(8) Organele de conducere ale profesiilor prevăzute la alin. (5) vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (6) şi vor dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare.

(9) De dispozițiile alin. (1) beneficiază cabinetele medicilor de familie şi cabinetele stomatologice în care îşi desfășoară activitatea, în orice formă, cel mult 20 de persoane şi a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(10) De dispozițiile alin. (1) beneficiază Federațiile Sportive Naționale și Cluburile Sportive care dețin Certificat de Identitate Sportivă și a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID 19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns