fbpx

Opinie separată Stanciu-Tănăsescu: Hotărârea CJUE ar fi putut deveni un argument suplimentar pentru ca jurisdicția constituțională din România să realizeze un reviriment de jurisprudență

La Decizia CCR din 8 iunie privind constituționalitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție există opinie separată din partea judecătoarelor Livia Stantiu și Simina Tănăsescu, în care se arată că Hotărârea CJUE din 18 mai privind Justiția din România ar trebui să ducă la reviriment al jurisprudenței Curții Constituționale. Amintim că potrivit Hotărârii CJUE, SIIJ ar trebui desființată.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia de la punctul 1 din dispozitivul deciziei pronunțată de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 1 alin.(1)-(5), ale art.882 – 887, ale art.888 alin.(1) lit. a)-c) și e) și alin.(2), precum și ale art.889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepția trebuia să fie admisă întrucât:

• Prin modalitatea de adoptare a dispozițiilor care permit înființarea unei structuri de parchet exclusiv pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați au fost încălcate prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) din Constituție referitoare la statul de drept, ale art.1 alin.(5) referitoare la respectarea legii și supremația Constituției și ale art.148 alin. ( 2) și (4) referitoare la obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene;

• Prin înființarea unei structuri de parchet exclusiv pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați au fost încălcate prevederile constituționale ale art.16 alin.(1) din Constituție referitoare la egalitatea în fața legii și ale art.148 alin.(2) și (4) referitoare la obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
*
* *

1. În ceea ce privește înființarea și operaționalizarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (S.I.I.J.), respectiv a unei structuri de parchet exclusiv pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați, reiterăm toate considerentele care au argumentat

– opinia separată formulată la Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.753/19.08.2020;
– opinia separată, paragrafele 30 – 41, formulată la Decizia nr.33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146/15.02.2018 și care susțin concluzia noastră fermă și constantă în sensul că normele juridice cuprinse în art.881 alin.(1)-(5), art.882 – 887, art.888 alin.(1) lit. a)-c) și e) și alin.(2), precum și art.889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituționale atât din punct de vedere formal și procedural, prin modalitatea în care respectivele prevederi au intrat în dreptul pozitiv român, cât și din punct de vedere material, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind.

2. În plus, având în vedere că la data de 18 mai 2021 Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), întrunită în Marea Cameră, a pronunțat în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19 o hotărâre referitoare, între altele, și la înființarea și operaționalizarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (S.I.I.J.), facem următoarele precizări:

3. În Hotărârea din 18 mai 2021 CJUE a răspuns mai multor întrebări preliminare adresate de instanțe judecătorești din România și, relevant pentru excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, a analizat:

a) natura juridică a (1) Deciziei 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției și a (2) rapoartelor întocmite de Comisie pe baza acestei decizii, precum și (3) obligațiile care rezultă pentru România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, din aceste actele juridice emise de instituțiile Uniunii Europene și care vizează, între altele, organizarea sistemului judiciar din România;

b) conformitatea cu dreptul Uniunii Europene a reglementărilor referitoare la înființarea și operaționalizarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei secții de urmărire penală (S.I.I.J.) care are competență exclusivă pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați;

c) aplicarea principiilor fundamentale și structurante ale sistemului normativ al Uniunii Europene – respectiv prevalența dreptului UE, efectul direct al dreptului UE și eficacitatea dreptului UE – la cazul concret dedus judecății sale.

4.1. În esență, Hotărârea din 18 mai 2021 confirmă o lungă și constantă jurisprudență anterioară a CJUE și nu face decât să aplice dreptul Uniunii Europene la speța concretă pentru a aduce răspunsurile pertinente la întrebările ce i-au fost adresate.

4.2.1. CJUE a reiterat prevederile art.288 alin.(4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) atunci când a arătat că decizia este unul din actele normative ale ordinii juridice a UE prin care instituțiile UE își exercită competențele ce le-au fost atribuite și că ea este obligatorie în toate elementele sale. Concret, în acest caz, CJUE a stabilit că Decizia 2006/928/CE [de instituire a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România – n.r.] este obligatorie în întregime, inclusiv anexele care stabilesc obiective de referință pentru statul român. De asemenea, având în vedere că este formulată în termeni clari și preciși și nu este însoțită de nicio condiție, Decizia 2006/928/CE are și efect direct. În plus, ea se supune regimului juridic specific dreptului UE, respectiv are prioritate de aplicare față de dreptul național al statelor membre și trebuie să se bucure de efecte depline, adică să împiedice adoptarea ori aplicarea unor acte normative naționale care i-ar fi contrare. Nimic nou până aici.

4.2.2. Ca orice stat membru al UE România este ținută să acționeze în baza principiului cooperării loiale [art.4 alin.(3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)] pentru a asigura aplicarea și respectarea dreptului UE pe teritoriul său; concret, în acest caz, România este obligată să ia măsurile adecvate în vederea realizării obiectivelor de referință menționate în anexele la Decizia 2006/928/CE și să se abțină de la adoptarea ori aplicarea oricăror măsuri ce ar risca să compromită atingerea acelorași obiective. Acest lucru privește inclusiv rapoartele întocmite de Comisie pe baza Deciziei 2006/928/CE întrucât, în virtutea teleologiei proprii dreptului UE, România nu poate adopta sau menține în vigoare, în domeniile acoperite de obiectivele de referință sus-menționate, măsuri care ar risca să compromită rezultatul pe care acestea îl prevăd. Interpretarea CJUE, teleologică și lipsită de formalism, nu constituie un novum juridic.

4.2.3. În baza art.5 TUE, organizarea judiciară a statelor membre ține de competența decizională a acestora, dar, în baza art.4 TUE, exercitarea competențelor proprii ale statelor membre trebuie realizată astfel încât să nu împiedice îndeplinirea competențelor proprii ale UE și să nu încalce valorile, prevăzute de art.2 TUE, pe care se întemeiază UE, și printre care statul de drept și independența justiției joacă un rol central. În plus, în baza art.19 alin.(1) fraza finală din TUE, statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite cetățenilor europeni în domeniile reglementate de dreptul UE. Concret, în acest caz, România nu numai că nu poate ignora valorile prevăzute de art.2 TUE, ci trebuie să și sprijine UE în îndeplinirea propriilor competențe, cu atât mai mult cu cât sistemul de competențe al UE este complex, teleologic și evolutiv, iar statul de drept și independența justiției din România au relevanță pentru UE în ceea ce privește interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului UE, protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor acordate cetățenilor europeni de sistemul normativ al UE, principiul încrederii reciproce a instanțelor judecătorești din UE și, nu în ultimul rând, posibilitatea instanțelor de a adresa întrebări preliminare către CJUE fără nicio intervenție. Nimic nou în această aplicare la cazul concret a principiilor generale ale dreptului UE.

4.3. În baza acelorași prevederi ale tratatelor UE, CJUE a stabilit că, în acest caz concret, înființarea și operaționalizarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei secții de urmărire penală (S.I.I.J.) care are competență exclusivă pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați ține – ratione materiae – de domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928/CE și, prin urmare, trebuie să respecte art.2 TUE, inclusiv exigența statului de drept, adică să prezinte garanții de independență și imparțialitate care să permită să fie îndepărtată orice îndoială legitimă cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor organului menționat ca instrument de presiune ori de control politic asupra activității judiciare. În acest sens CJUE a precizat și un set de criterii ce trebuie verificate de judecătorii naționali în fața cărora cetățeni europeni, justițiabili în România, ar putea contesta înființarea respectivei secții specializate. Nimic nou nici în această aplicare la cazul concret a principiilor generale ale dreptului UE.

4.4. În final, reluând jurisprudența sa clasică și constantă referitoare la sistemul normativ al UE, CJUE a reamintit semnificația juridică a principiului interpretării conforme a dreptului național, a principiului prevalenței dreptului EU, a principiului efectului direct al dreptului UE și a principiului eficacității dreptului UE. Astfel, în acest caz concret, CJUE a ajuns la concluzia că, atunci când judecă litigiul cu care sunt sesizate, instanțele naționale – în calitate de instanțe de aplicare a dreptului UE – sunt obligate, în măsura posibilului, să dea dreptului intern o interpretare conformă cu cerințele dreptului UE pentru a asigura deplina eficacitate a dreptului UE și sunt autorizate să lase neaplicate din oficiu dispozițiile naționale care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care le consideră, în lumina unei hotărâri a CJUE, ca fiind contrare acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE (a se vedea punctul 7 al dispozitivului Hotărârii C.J.U.E. din 18 mai 2021). Nimic nou nici în această privință.
5. Dincolo de poziționări moniste, dualiste ori pluraliste cu privire la raporturile de sistem dintre dreptul UE și dreptul național al statelor membre, precum și dincolo de distincțiile care pot fi făcute între supremația Constituției în cadrul oricărui sistem normativ național și prioritatea de aplicare ori prevalența dreptului UE față de orice dispoziții normative – inclusiv de natură constituțională – din dreptul intern al statelor membre, în speța de față trebuie observat că analiza CJUE se raportează la dreptul UE, iar analiza CCR se raportează la Constituția României. Tocmai de aceea Curtea Constituțională a României a acționat ultra vires atunci când, nesesizată de instanța care în mod corect a trimis excepția de neconstituționalitate la CCR și întrebările preliminare la CJUE, s-a lansat în aprecieri cu privire la competența jurisdicției supranaționale (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr.137/2019, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.295 din 17 aprilie 2019).

6. Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 ar fi putut deveni un argument suplimentar pentru ca jurisdicția constituțională din România să realizeze un reviriment de jurisprudență. Cu toate acestea, considerăm că revirimentul de jurisprudență ar fi trebuit să intervină chiar și independent de Hotărârea CJUE, pe baza unei reexaminări atente a prevederilor din Constituția României referitoare la statul de drept, principiul legalității și al supremației Constituției, principiul egalității cetățenilor în fața legii, precum și a celor care explicitează obligațiile ce revin României ca stat membru al Uniunii Europene, așa cum am arătat anterior, în opiniile separate la Deciziile nr.33/2018 și nr.547/2020.

7. Adăugăm aici faptul că art.148 din Constituția României impune – ca normă juridică obligatorie, așa cum, de altfel, sunt toate normele din Constituția României – respectarea priorității dreptului UE față de dispozițiile contrare din dreptul național și obligă toate autoritățile publice din România, enumerând expressis verbis „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească” să garanteze aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prioritatea dreptului UE față de dreptul național.

8. Prin codificarea în 2003 a jurisprudenței CJUE referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului UE, Constituția României s-a demarcat de celelalte legi fundamentale ale statelor membre ale UE, între care niciuna nu cuprinde o reglementare asemănătoare. Pe cale de consecință, voința constituantului român este cea care impune tuturor autorităților publice din România prioritatea sistematică de aplicare a dreptului UE în fața dispozițiilor contrare din dreptul intern, ca o obligație juridică la nivel național care o dublează pe cea stabilită prin jurisprudența constantă a CJUE la nivel supranațional. Că în această situație este vorba de o prioritate sistematică și nu de una electivă rezultă și din comparația dintre prevederile art.20 și art.148 din Constituție: în vreme ce în privința drepturilor fundamentale în caz de neconcordanță între prevederile naționale și cele internaționale constituantul derivat a făcut aplicarea lex mitior, în al doilea caz a dat prioritate exclusiv dreptului UE. În cazul de față nu este vorba de o contradicție dintre Constituția României și conținutul normativ al Deciziei 2006/928/CE, ci despre analiza conformității unor prevederi din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară cu norme de referință constituționale, referitoare la statul de drept, egalitate și legalitate pentru Curtea Constituțională a României, respectiv cu dispoziții clare, necondiționate și juridic eficiente referitoare la statul de drept și independența justiției din dreptul UE pentru Curtea de Justiție a UE și pentru instanțele judecătorești. Prioritatea de aplicare a dreptului UE într-o astfel de situație decurge atât din caracteristicile proprii ale dreptului UE, cât și din prevederile art.148 din Constituția României. Ea poate și trebuie constatată de orice autoritate publică națională (instanță judecătorească sau administrație publică) care ar fi chemată să aplice la o situație concretă prevederile criticate din Legea nr.304/2004 și normele din Decizia 2006/928/CE.

9. Prioritatea de aplicare presupune interpretarea, pe cât posibil, a dreptului național în conformitate cu dreptul UE și, în subsidiar, atunci când interpretarea conformă nu este posibilă, înlăturarea de la aplicare a dreptului național contrar celui al UE. Înlăturarea de la aplicare poate fi realizată, din oficiu, atât de instanțele judecătorești cât și de autoritățile administrative, atunci când acestea trebuie să pună în aplicare concomitent norme din dreptul național și din cel european și constată contradicții între cele două. Ea nu are semnificația abrogării ori invalidării dreptului național contrar, căci administrația publică sau instanțele judecătorești nu adoptă și nu abrogă norme juridice, ci presupune doar compararea conținutului normativ al celor două norme juridice aflate în sisteme normative diferite și alegerea celei care se va aplica în acel caz concret. Abrogarea normelor naționale contrare dreptului UE poate fi realizată doar de legiuitor; invalidarea normelor naționale contrare dreptului UE poate fi realizată de jurisdicția constituțională. Însă în situaţia în care legiuitorul naţional ori judecătorul constituţional nu pot acţiona sau nu acţionează, articolul 148 din Constituţie obligă autoritățile publice naționale (inclusiv – sau mai ales – instanțele judecătorești) să dea invariabil prioritate de aplicare dreptului UE.

10. Nu în ultimul rând, prin obligarea tuturor autorităților publice, inclusiv a autorității judecătorești, la garantarea îndeplinirii obligațiilor asumate de statul român pe calea aderării la Uniunea Europeană, constituantul derivat a asigurat o protecție juridică eficientă drepturilor tuturor cetățenilor europeni. În ultimă instanță, cetățenii europeni sunt cei care solicită administrațiilor publice ori instanțelor judecătorești să le fie respectate, protejate și garantate, inclusiv în plan jurisdicțional, drepturile subiective ce le-au fost conferite de sistemul normativ al UE, iar cetățenii europeni pot face acest lucru în și din oricare stat membru al UE prin raportare la orice sistem normativ național. Prin urmare, instanțele judecătorești din oricare stat membru al UE au „puterea și îndatorirea” (pentru a cita din titlul unui celebru articol de doctrină ce a însoțit în 1912 prima hotărâre judecătorească prin care Tribunalul Ilfov – Secția a II-a a realizat controlul constituționalității legilor în România, în absența oricăror reglementări în materie – a se vedea Gaston Jèze, „Pouvoir et devoir des tribunaux en général et des tribunaux roumains en particulier de vérifier la constitutionnalité des lois à l’occasion des procès portés devant eux”, în „Revue de droit public et science politique en France et à l’étranger”, 1912, tom XIX, p.140 şi urm.) de a înlătura de la aplicare, din oficiu, orice dispoziții naționale contrare dreptului UE. Pe cale de consecință, în paradigma de gândire specifică integrării europene, orice încercare de autarhie juridică rămâne iluzorie.
*
* *

Pentru toate aceste motive considerăm că normele juridice cuprinse în art.88 1 alin.(1)-(5), art.882 – 887, art.888 alin.(1) lit. a)-c) și e) și alin.(2), precum și art.889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituționale, inclusiv pentru că sunt contrare dreptului UE pertinent, respectiv Deciziei 2006/928/CE ca act juridic obligatoriu în toate elementele sale, prioritar față de dreptul intern și care beneficiază de efect direct și produce efecte depline în sistemul normativ român.

JUDECĂTORI,
dr. Livia Doina Stanciu
prof.univ.dr. Elena-Simina Tănăsescu

Comments

comentarii

Ploaia și vijelia de duminică seara au creat probleme în mai multe zone din județul Cluj. Vântul a „luat pe sus” acoperișul unei case din Mihai Viteazu, producând o avarie la rețeaua de gaze.... Citește mai mult
Luni au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe Splaiul Independenței, după crearea unui culoar dedicat transportului în comun.... Citește mai mult
Municipiul Cluj-Napoca a fost din nou lovit de o ploaie puternică în după-amiaza zilei de luni.... Citește mai mult
Alexandru Chipciu a fost exclus din lot de Marius Șumudică înainte de CFR Cluj - Young Boys Berna în Liga Campionilor.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!