O femeie fără studii superioare care a lucrat ca tehnician dentar în București s-a gândit că poate profesa ca medic stomatolog într-un sat din județul Călărași. Astfel, a efectuat lucrări dentare pe parcursul anului 2020, până când polițiștii i-au trecut pragul. Femeia a fost trimisă în judecată, iar recent a primit o pedeapsă blândă, care a și fost amânată. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
”Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei, I.D. , cetăţenie română, necăsătorită, studii liceale, pensionară, domiciliată în București, sector 3, … fără antecedente penale, , pentru săvârşirea infracţiunii de – exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 Cp rap. la art. 488 alin. 1 din L. 95 2006 privind reforma in domeniul sănătăţii.”, se arată la dosar.
”Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că în intervalul februarie – septembrie 2020, inculpata I.D. a exercitat în mod repetat, activitate specifică profesiei de medic stomatolog la cabinetul din loc. Gruiu, jud. Călărași reprezentând punct de lucru al SC …. SRL Bucureşti – cu obiect activităţi de asistenţă stomatologică.
Potrivit procesului-verbal întocmit cu prilejul percheziţiei domiciliare din 29.08.2020 la punctul de lucru din loc. Gruiu al SC….. DENT” SRL Bucureşti, respectiv la cabinetul unde inculpata îşi desfăşura activitatea, s-a constatat că pe scaunul stomatologic din cabinet se alia martora ###### ######## care a declarat că urma să îi fie făcut un mulaj pentru implant dentar, dar şi numitul ###### #####, venit pentru o extracţie. In sala de aşteptare se aflau: numita ####### ########, cu mama sa, ###### #####, precum şi numita #########, învederând că aşteptau efectuarea unor lucrări dentare de către „medicul” I.D..
A fost identificată în cabinet şi inculpata I.D. care iniţial, la intrarea organelor de poliţie, a precizat cum se numeşte şi a confirmat că practică profesia de medic stomatolog. Apoi a învederat organelor de urmărire penală că a lucrat în trecut ca tehnician dentar, a colaborat în această calitate din anul 2000 cu numitul ######### #######. administratorul ######## DENT “SRL Bucureşti, care este medic stomatolog, iar din anul 2013 desfăşoară activitate la cabinetul din loc. Gruiu. …, însă nu ca medic stomatolog, ci ca tehnician dentar, principalele activităţi fiind extracţia de dinţi mobili, preluarea de mulaje pentru dinţi şi proteze, sterilizarea instrumentarului.
In cabinet au mai fost găsite şi trei fişe de tratament stomatologic, având ataşate diferite sume de bani, pe numele de: „ #### #######, ### ######, ###### ######”.
La solicitarea organelor de urmărire penală, inculpata a predat şi dispozitivul DVR-XVR, marca ###### cu seria 5108PHD. ID X9J2305700144, folosit pentru stocarea imaginilor video din interiorul cabinetului medical.
Din adresa nr. 127/2021 a Colegiului Medicilor Stomatologi. reiese că acte precum anesteziile la nivelul cavităţii bucale, extracţiile dentare, amprentarea şi cimentarea lucrărilor protetice revin exclusiv medicului dentist / stomatolog, în conformitate cu decizia Consiliului naţional al CMSR nr. 49/2012 privind aprobarea competentelor medicului dentist, inclusiv ale medicului specialist şi ale medicului primar în stomatologie generală, decizie publicată in Monitorul oficial, partea 1. nr. 482/13.07.2012.”, se arată în sentință.
Un martor a povestit că ”în anul 2019, cu prilejul realizării unor reparaţii la acoperişul unui imobil din localitatea Gruiu a aflat despre inculpata I.D. că este medic stomatolog şi că deţine un cabinet în sat, la care practică preţuri avantajoase. întrucât avea nevoie de nişte lucrări dentare. în ziua de 13.02.2020 s-a deplasat la cabinet pentru o consultaţie de specialitate, inculpata spunându-i că trebuie să îi monteze o proteză dentară în valoare de 700 lei şi doi pivoţi pentru implantarea unor măsele a căror valoare va 11 stabilită ulterior: în momentul în care martorul s-a interesat dacă mai sunt şi alţi medici la cabinet, pentru a şti cu cine să ia legătura, inculpata l-a asigurat că este singurul medic dentist din cabinet. ”
Un alt martor a declarat că ”în februarie 2020, întrucât îl durea foarte tare o măsea, a venit la cabinetul stomatologic din sat. Gruiu, unde inculpata i-a injectat un anestezic şi i-a extras măseaua, în schimbul sumei de 300 lei, in cabinet nu erau alte persoane care să desfăşoare activităţi medicale. Martorul a învederai că nu cunoştea dacă inculpata avea calificările necesare, dar s-a simţit bine ulterior şi nu are pretenţii de formulat.”
Inculpata a declarat că recunoaşte în întregime faptele reţinute în sarcina sa, iar instanţa, ascultând şi concluziile părţilor şi ale procurorului a admis cererea inculpatei de a fi judecată în procedura simplificată.
Femeia a primit o pedeapsă de 3 luni închisoare cu amânare pe un termen de supraveghere de 2 ani. Nici măcar nu a fost obligată la muncă în folosul comunității.
În motivarea instanței se arată că ”având în vedere faptul că cererea inculpatei de judecată în procedura simplificată a fost admisă, şi văzând dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., instanţa urmează a da eficienţă acestui text de lege, limitele de pedeapsă prevăzute de lege urmând a fi reduse cu o treime în cazul închisorii. Astfel, pentru faptele săvârşite de inculpat, prev. de art. 348 alin. 1 NCP limitele de pedeapsă sunt minim 2 luni – maxim 8 luni.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar rezultă că inculpata este intergată bine în societate şi nu este cunoscută cu antecedente penale.
Individualizarea judiciară a executării pedepsei: Ţinând cont de circumstanţele reale şi personale anterior menţionate, instanţa apreciază că pentru îndreptarea conduitei inculpatului este necesară stabilirea unei pedepse de 3 luni închisoare a cărei executare urmează a fi amânată pe perioada unui termen de supraveghere a inculpatei.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa constată că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 NCP, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare; inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii; aceasta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de aceasta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În baza art. 83 alin. 1 NCP amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 NCP, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călărași la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.”, se arată în sentință.