O cunoscută judecătoare din România era în Israel când a izbucnit războiul: ”M-am întors șocată”

Judecătoarea Adriana Stoicescu de la Tribunalul Timiș, cunoscută pentru postările ei acide, era în Israel, ieri, când a izbucnit războiul, iar ceea ce a trăit acolo a marcat-o. Aceasta a relatat de acolo, dar și după întoarcerea acasă, pentru care mulțumește autorităților.

Postare din 7 octombrie

Israel

Imaginați-vă că, într-o dimineață, sunteți chemați la secția de poliție unde vi se înmânează un ecuson.

Ecusonul de român. În propria țară.
Trebuie să îl purtați peste tot unde mergeți. Dacă veți fi prins fără el, veți fi arestat.
Apoi, într-o zi, încercând să intrați în farmacie, vi se spune că nu aveți voie.
Ecusonul pe care îl purtați arată că nu sunteți demn să intrați…
Apoi, în altă zi, vecinul de palier, cel cu care ați jucat toată viața table, ai căror copii au crescut împreună cu ai voștri, vă vede pe stradă și întoarce capul… câteva zile mai târziu vă va scuipa.

În cele din urmă, într-o noapte, împreună cu toată familia, sunteți luat pe sus, urcat într-un vagon de vite și dus la moarte.

Trenul se târăște greu și oprește din când în când doar pentru a-i arunca pe cei care au murit.
Se întâmplă să stați zile întregi nemâncați, fără apă, călătorind sprijinit de mortul de alături.
La destinație, copiii vă vor fi smulși din brațe, părinții bătuți și primii trimiși la moarte.
Pentru noi e ficțiune.
Pentru ei a fost realitate.
De câte ori vin în Israel, simt că mă conectez la o sursă de energie care mă depășește și pe care nu o înțeleg.
Acum, stau închisă în casă și încerc să înțeleg liniștea apăsătoare de afară.
La câțiva zeci de km se trage din greu.
Iar evreii trăiesc așa, parcă, din totdeauna.
Nu știu din ce resurse perverse și bolnave, din ce frustrări și micime, minți diabolice au creat ura asta față de evrei.
Dar știu că nu avem voie să uităm, să ne prefacem că Holocaustul nu a existat, să închidem ochii și să ne uităm în altă parte cum, din păcate, omenirea a făcut-o…

Credeți că aveți dreptul să urâți doar pentru că cel de lângă voi are pielea mai închisă la culoare?

Dar așa a început și Holocaustul.
Cu instrumente de măsurare a ochilor și urechilor, cu paletare de culoare pentru a compara culoarea pielii cu ceea ce stabiliseră mințile bolnave că este albul arian.
Sunt, probabil, patetică pentru că aud armele, în depărtare.
Pentru că știu că străbunica mea a locuit într-un vagon de vite, câteva luni, așteptând să fie dusă, împreună cu fetele ei, la Auschwitz.
Sunt, probabil, patetică, pentru că am stat vreo trei ore la Yad Vashem, privind, cu sufletul împietrit, pantofiorii copiilor gazați și cănile de metal și uniformele dungate și aspre și fotografiile celor care, cândva, au fost oameni ca mine și ca tine.
Sunt patetică, dar nu aveți dreptul să spuneți că nu trebuie studiată Istoria Holocaustului pentru că, neștiind, veți repeta.

Sunt patetică, știu, dar, pentru mine, poporul evreu și rezistența lui încăpățânată, cearta lui cu Dumnezeu, iubirea lui pentru Dumnezeu, negocierile lui cu Dumnezeu, sunt doar o dovadă că El există.

Iar Israel nu mai e demult o destinație turistică pentru mine.
Este întoarcerea la Esență.
Să ne revedem cu bine!

A doua postare din 7 octombrie

Revin cu detalii: aproape 100 de morti, 800 de raniti.
Oameni arsi de vii in propriile case pentru ca au refuzat sa isi paraseasca locuintele si sa fie executati.
Cateva sate intrate sub controlul teroristilor.
Morti pe strada, impuscati la intamplare.

A fost o invazie pe mare, pe uscat si din aer.

Teroristi venind pe Mediterana si tragand ca nebunii.
Drone.
Totul profitand de sfarsitul Sarbatorii corturilor si Shabat.
Sigur, nu veti vedea nimic la tv.
Doar antisemitism.

 

Postare din 8 octombrie, după întoarcerea acasă

În urmă cu ceva timp, o persoană pe care am considerat-o prietenă, mi-a spus următoarele cuvinte:

”Tu nu ai nimic. Nu ai soț, nu ai copii, acum ți-a murit și tatăl. Ce mai, ești un nimeni ce nu are nimic. Și, totuși, ești încă în picioare.”
Nu am comentat în niciun fel, întorcând, astfel, și celălalt obraz.
Apoi, gândindu-mă la cuvintele ei, am început să îmi pun întrebări.
Cine sunt eu?
Ce rol am?
Care îmi e chemarea?
Am plecat în Israel sperând că găsesc un răspuns.

M-am întors șocată.

Sunt un om puternic, dar ceea ce am trăit m-a dărâmat.

Ceea ce am aflat, cu siguranță, este că, așa nimeni și nimic, cum se pare că sunt, contez pentru niște oameni.

Care nu mă cunosc și nu au vorbit cu mine niciodată.

Care, probabil, dacă ne întâlnim pe stradă, nu mă vor recunoaște.

Prin voi am simțit că există ceva ce depășește granițele omeniei și empatiei.

Prin voi am simțit iubirea și grija.

Și da, poate nu îmi știu încă menirea, dar știu că sunt binecuvântată.

Vă mulțumesc pentru cuvintele de îmbărbătare și mesaje, pentru rugăciuni, pentru că v-ați oferit să mă ajutați și, în general, pentru că existați.

Acum, de Luna Rozariului, aveți un loc special în rugăciunile mele.

Mulțumiri speciale și toată considerația pentru consulul României la Haifa și consulul României la Tel Aviv.
Profesionalismul, empatia, răbdarea lor ne-au adus alinare.
Felicitări autorităților române pentru modul în care au acționat!
Suntem ACASĂ

Comments

comentarii

În cea de-a doua zi de Electric Castle 2024, domeniul Banffy a vibrat în ritmuri afrobeat cu Rema.... Citește mai mult
Cel mai mare youtuber din lume, Mr.Beast, a filmat la Salina Turda.... Citește mai mult

Lasă un răspuns