fbpx

Motivarea primei sentințe din Cluj de schimbare a acuzației de ucidere din culpă în omor în cazul unui accident rutier

Clujust vă prezintă motivarea primei sentințe din Cluj de schimbare a încadrării judidice a faptei din infracțiunea de ucidere din culpă în omor în cazul autorului unui accident rutier soldat cu decesul unei tinere.

Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a motivat sentința din 22 ianuarie, prin care a hotărât schimbarea încadrării juridice și declinarea competenței către Tribunalul Cluj în dosarul în care este judecat tânărul Tudor Cîrje pentru accidentul în care și-a pierdut viața prietena lui Gabriela Rîpan.

”Instanţa apreciază că justa încadrare juridică a faptei de care este acuzat inculpatul, şi cu privire la care se impune a se parcurge faza judecăţii față de inculpatul Cîrje Tudor Ștefan (pentru a verifica dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei şi dacă ea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii) este cea de omor prev. de art. 188 alin. 1 C.pen.

Instanța apreciază practic că, având în vedere modalitatea de producere a accidentului cu examinarea căreia a fost învestită, precum și detaliile ce circumstanțiază momentele anterioare și concomitente accidentului și pregătirea și persoana inculpatului prin raportare la activitatea de conducere a unui autoturism, aspecte faptice cu analizarea cărora a fost învestită (pentru a stabili dacă ele în ansamblu întrunesc conținutul constitutiv – latură obiectivă și latură subiectivă – al unei infracțiuni în sarcina inculpatului), aparența juridică a situației de fapt deduse judecății corespunde infracțiunii de omor și nu celei de ucidere din culpă.

Ceea ce diferenţiază infracţiunea de ucidere din culpă de infracţiunea de omor este elementul esenţial al poziției/orientării psihice/mentale a inculpatului, respectiv intenţia (în sens laic) acestuia prin raportare la urmarea nefastă. În prezenta speță în mod concret instanța consideră că se impune a se verifica unde se poziționează orientarea mentală a inculpatului prin raportare la granița fină dintre culpa cu prevedere și intenția indirectă.

Dacă în cazul culpei cu prevedere (reglementate de art. 16 alin. 4 lit. a C.pen.) inculpatul prevede dar nu acceptă rezultatul socialmente periculos (în cazul concret de față posibilul deces al victimei), considerând fără temei că acesta nu se va întâmpla, în situația intenției indirecte (reglementate de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen.), inculpatul prevede rezultatul socialmente periculos și deși nu îl urmărește, acceptă producerea lui.

Contrar alegațiilor avocatului părților civile, nu faptul că prin rechizitoriu se reține că inculpatul ar fi socotit fără temei că rezultatul nu se va întâmpla este ceea ce indică necesitatea de reținere a intenției indirecte, o astfel de formulare fiind folosită chiar de legiuitor pentru a defini culpa cu prevedere.

Însă, așa cum s-a reținut și în doctrina și jurisprudența în materie, în cadrul analizării acestui aspect al neacceptării posibilității de producere a urmării periculoase și al socotirii fără temei a imposibilității producerii lui, instanța trebuie să verifice dacă există anumite elemente pe care în mod obiectiv inculpatul să se fi bazat atunci când a socotit că rezultatul nu se va produce.

Față de aceste direcții de analiză, nici alegațiile apărătorului inculpatului nu pot fi primite, neputându-se accepta ca unică justificare simpla apărare conform căreia inculpatul nu ar fi acceptat propriul său deces sau al victimei cu care avea o relație apropiată.

Această apreciere fără temei reglementată de norma penală se referă la situația obiectivă concretă pe care instanța trebuie să o constate, respectiv inexistența unei justificări care să îi fi permis în mod legitim inculpatului să considere că rezultatul nu se va produce (chiar dacă el s-a produs în final). Însă și în procesul de analizare a acestui aspect trebuie verificată orientarea mentală a inculpatului prin raportare la eventualul temei pe care acesta sar fi bazat în a considera imposiblitatea producerii urmării. Aici intervine, conform atât doctrinei cât și practicii judiciare, diferențierea dintre culpa cu prevedere și intenția indirectă.

Ca jurisprudență relevantă în materie instanța indică drept exemplu sentința penală nr. 174/30.10.2017 a Tribunalului Botoșani, în dosar nr. 2259/40/2016 și decizia penală nr. 367/01.04.2019 a Curții de Apel Suceava prin care s-a judecat apelul contra s.p. 174/2017, sentința penală nr. 1487/06.11.2017 a Tribunalului Iași în dosar nr. 2576/99/2017 și decizia penală nr. 178/14.03.2018 a Curții de Apel Iași prin care s-a judecat apelul contra s.p. 1487/2017.

Instanța apreciază, în concordanță cu doctrina și jurisprudența relevantă, că dacă la examinarea temeiurilor obiective ce ar fi stat la baza aprecierii faptului că urmarea periculoasă nu se va produce (pe care inculpatul să se fi bazat) se constată că acestea nu ar exista, s-ar constata în mod concret că practic inculpatul s-ar fi bazat pe hazard, ceea ce ar corespunde unei acceptări a posibilității de producere a rezultatului socialmente periculos și deci unei intenții indirecte ca formă a vinovăției.

Aplicând aceste considerații teoretice la cazul concret al prezentului dosar, instanța apreciază că există suspiciunea (în urma examinării elementelor faptice cu judecarea cărora instanța a fost sesizată) că ar fi lipsit temeiuri obiective pe care inculpatul să își fi bazat aprecierea asupra posibilității de controlare a autoturismului și de evitare a producerii urmărilor nefaste, asupra sa sau a celuilalt pasager din autoturism, respectiv victima decedată a accidentului.

Circumstanțele faptice reținute ca obiect al acuzației aduse inculpatului prin rechizitoriu ce indică această concluzie la acest moment procesual sunt următoarele:

– Viteza maximă reținută ca fiind indicată în intervalul orar 02:00:17 – 02:53:47 de raportul aparatului GPS montat pe autoturismul marca Mercedes-Benz, cu nr. de înmatriculare B-298-GBR, de 156 km/h, viteză ce depășea cu 60 km/h viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum în cauză.

– Reținerea efectuării de către inculpat a unei manevre de depășire interzise pe sectorul de drum pe care ar fi condus autoturismul în momentele anterioare producerii accidentului (pierderii controlului asupra autoturismului).

– Condițiile de drum reținute ca fiind constatate la cercetarea efectuată la fața locului, respectiv carosabilul umed și zăpada de pe marginea drumului (dacă în cazul carosabilului umed, în lipsa unor incidente s-ar putea considera că șoferul poate nu ar fi sesizat un astfel de aspect, zăpada de pe marginea drumului este un element ce ar indica anumite condiții de drum ce ar fi implicat o precauție sporită).

– Obținerea permisului de conducere de către inculpat cu aprox. 1 an şi jumătate înainte de data producerii accidentului, perioadă în care a fost sancționat contravențional de 10 ori, aspect de natură a îi atrage atenția inculpatului asupra nedeținerii unei experiențe suficiente în conducerea de vehicule care să îi fi permis să controleze un autoturism puternic la o viteză foarte mare în efectuarea unei manevre interzise de depășire pe un drum cu carosabil umed într-o zi a unei luni de iarnă. O astfel de aptitudine de avertizare a inculpatului a sancţionării sale contravenţionale reiese mai ales având în vedere abaterile contravenţionale pentru care a fost sancţionat: nefolosirea centurii de siguranţă, lipsa documentelor, două accidente cu pagube materiale (întors, mers înapoi), staţionare neregulamentară, circulaţie pe drum cu acces interzis, nerespectarea regulilor privind depăşirea, depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei admise (f. 11, vol. II, dosar urmărire penală).

– Posibilitatea lipsei experienței inculpatului în conducerea chiar a autoturismului victimei.

Instanța apreciază că aspectele invocate de inculpat prin avocat, dar și de procuror în susținerea neacceptării posibilității de producere a decesului sunt de fapt aspecte ce indică o suspiciune că inculpatul și-ar fi întemeiat aprecierea pe hazard. Este vorba de vârsta fragedă a inculpatului și lipsa sa de experiență în conducerea de autoturisme, acestea fiind aspecte care indică suspiciunea de plasare a posibilității de determinare a decesului a victimei în mâinile hazardului și nu sub controlul inculpatului (fie el și doar imaginar), inclusiv în mintea inculpatului și nu doar în eventuala constatare obiectivă a instanței în urma analizării ansamblului probator.

De asemenea, dacă s-ar accepta că posibilitatea de producere a propriului deces sau vătămare indică aproape automat neacceptarea urmării socialmente periculoase, practic în aproape nici o situație nu s-ar putea reține autoratul unui șofer la comiterea infracțiunii de omor sau tentativă la omor prin implicarea într-un accident rutier, lucru pe care practica judiciară îl contrazice.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa consideră că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului Cîrje Tudor Ștefan din infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C.pen. în infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 C.pen.

Subsecvent acestei operaţiuni, faţă de dispoziţiile art. 36 alin. 1 C.proc.pen., se impune astfel şi admiterea excepţiei de necompetenţă materială pusă în discuţia participanților din oficiu de către instanţă, şi declinarea cauzei către Tribunalul Cluj, instanță competentă material să judece fapta de care este acuzat inculpatul cu noua sa încadrare juridică.”, se arată în motivarea sentinței penale nr.40/2020 de la Judecătoria Cluj-Napoca

Comments

comentarii

Lasă un răspuns