Președintele Secției penale a Curții de Apel Cluj, judecător Valentin Chitidean, a oferit o adevărată lecție despre obligații deontologice, principii, supremația legii și loialitatea față de client a avocaților în contextul infracțiunii de obstrucționare a justiției din Noul Cod Penal. Chitidean a vorbit la Conferința din 27-28 noimebrie organizată de Baroul Bistrița în colaborare cu INPPA Centrul Teritorial Cluj.
Tema prezentării judecătorului penalist Valentin Chitidean a fost ”Obstrucţionarea justiţiei. Drepturi şi obligaţii deontologice ale judecătorilor şi avocaţilor”.
Mai întâi, magistratul a vorbit despre infracțiunea de obstrucționare a justiției, introdusă în Noul Cod Penal: ”Obiectivul Conferinţei rezultă din punctul 22 al Avizului nr. 16 privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi, adoptat de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a CCJE de la Strasbourg, din 13-15 noiembrie 2013 (vezi documentul la sfârșitul articolului! – n.red.), şi constă în promovarea soluţionării echitabile şi eficiente a litigiilor, avându-se în vedere rolul fiecăruia, cu respectarea independenţei acestuia. Pentru atingerea acestui obiectiv, atunci când este oportun, pregătirea comună a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor pe teme de interes comun poate contribui la realizarea unei justiţii de cea mai înaltă calitate.
Discutarea aspectelor deontologice ridicate de incriminarea faptei de obstrucţionarea justiţiei, prevăzute de art. 271 din noul Cod penal, constituie o temă comună, fiindcă implică în cea mai înaltă măsură aspectele deontologice specifice profesiilor juridice implicate în împlinirea justiţiei. Pentru că fiecare profesie juridică are un set distinct de principii deontologice, dar asta nu înseamnă că ele sunt și diferite. Acesta aviz asta are în vedere. Încearcă să spună că dacă există un dialog între profesii atunci s-ar putea să ajungem la concluzia că cel puțin o mare parte dintre obligațiile principale sunt comune.
În acest context, infracțiunea de obstrucționare a justiției implică respectarea sau nerespectarea obligațiilor deontologice. În cadrul acestei teme ne referim în special la subiecții activi care sunt apărătorii sau avocații părților.
În primul rând trebuie subliniat că infracțiunea face parte din cadrul infracțiunilor împotriva înfăptuirii justiției, iar acest titlu a primit rolul cuvenit în noul cod penal, față de codul penal anterior, și denotă importanța pe care o acordă noul legiuitor înfăptuirii justiției, în special rolul cuvenit autorității judecătorești care reprezintă una dintre cele trei puteri ale Statului Român”
Art. 271 Cod penal incriminează obstrucţionarea justiţiei:
(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal.
”Prin incriminarea faptei se urmărește să se sancţioneze lipsa de cooperare a persoanelor cărora li se solicită sprijinul de către organele judiciare. Catedra de drept penal de la Cluj a susținut în mod just că apelarea la dreptul penal trebuie folosită doar în ultimă instanţă, când mijloacele mai puţin drastice ce pot fi folosite pentru atingerea scopului urmărit – amenda judiciară ori percheziţia – nu sunt apte să asigure cooperarea persoanelor la realizarea actului de justiţie. Și abia apoi să declanșeze un proces penal împotriva persoanei care nu se conformează. Prin urmare, dacă poți să obții acel act aplicând o amendă judiciară acela e primul mijloc la care apelezi pentru că ideea e să obții acul respectiv în cauza care o ai de soluționat, nu să obții o condamnare a unei persoane care are doar tangență cu acea cauză. (…)
Subiectul activ al infracţiunii este general, putând fi orice persoană fizică sau juridică. Art. 271 alin 2 Cod penal prevede însă că nu poate fi subiectiv activ persoana urmărită sau judecată pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal, deoarece acea persoană este de fapt inculpatul care beneficiază de dreptul de a nu se autoincrimina.”, a explicat președintele secției penale CA Cluj.
Important de precizat că o persoană poate fi acuzată de obsetrucționarea justiției, doar dacă a fost avertizată anterior. ”Indiferent cine este subiectul activ, pentru ca el să fie urmărit penal este necesar să fie avertizat. Este o infracțiune atipică pentru că nu poți să declanșezi automat urmărirea penală decât doar dacă îi spui: ”dacă nu faci acest lucru, se întâmplă că vei fi urmărit penal”. Fără această avertizare, chiar dacă împiedică, chiar dacă refuză să dea acele acte, nu are ce să i se întâmple.”, a precizat judecătorul Chitidean.
Problema deontologică
Potrivit magistratului, ”chestiunea deontologică care se ridică este dacă inculpatul înaintează avocatului său documente confidențiale pe care nici organul de urmărire penală, nici instanță nu le are la dosar, dacă instanța sau organul de urmărire penală poate să oblige avocatul să-i remită acele documente. Sau dacă avocatul se află în posesia unor informații de la clientul său, însă clientul nu l-a împuternicit să ofere acele informații, tot confidențiale, organului de urmărire penală, dacă avocatul poate să fie obligat sau acele informații pot fi obținute pe alte căi de la apărător. ”
Conflictul dintre obligațiile deontologice ale avocatului și loialitatea față de client
Chitidean: ”În cazul special al acestei infracțiuni se mai pune în discuție nu doar respectarea obligațiilor deontologice de către avocat în relația cu instanța sau organul de urmărire penală, ci și obligația de loialitate a avocatului față de clientul lui. Este clar că în aceste ipoteze incriminate, loialitatea avocatului față de client intră în conflict cu obligația apărătorului, nu neapărat de a colabora cu organele judiciare, ci de a respecta supremația legii. Este o obligație care incumbă înainte de loialitatea față de client pentru că acest principiu gestionează toată cariera avocatului. În același timp, și magistratul are obligația de a respecta supramația legii. Asta este o obligație comună în mod clar.
Cum tranșează avocatul în ipoteza în care nu-și poate respecta loialitatea față de client? Ideal ar fi să poată să-i explice clientului său în ce constau obligațiile, ce principii trebuie să respecte prin profesia pe care o are el ca avocat și să încerce să-i explice că nu va pune mai presus de aceste principii loialitatea față de client. Totuși, dacă obligațiile deontologice ale avocatului sunt împotriva intereselor clientului, acest conflict este de preferat să fie tranșat în favoarea principiilor care reglementează profesia de avocat pentru că este clar că o atitudine neprincipială nu poate să asigure respectarea demnității acestei profesii. Pe când o atitudine principială, chiar dacă nu este acceptată de către client și este respinsă la început, în final îl va respecta pe avocatul lui, pentru că a procedat principial și va avea siguranța că întotdeauna a procedat așa și față de alți clienți și asta este o garanție a corectitudinii.
Unul dintre tinerii intervievați pe stradă cu ocazia unui sondaj în Cluj a spus foarte clar ceea ce el așteaptă de la avocatul lui: Să fie corect! E foarte important, căci doar atunci clientul are încredere în avocatul lui, în ipoteza în care îl percepe ca fiind corect. Iar o persoană este percepută ca fiind corectă doar atunci când ai credința că este corectă în toate situațiile și față de toate persoanele. De aceea este necesar ca acțiunea să fie principială.”
Ce se întâmplă dacă i se forțează mâna avocatului?
”Ce se întâmplă totuși dacă avocatul este obligat să pună acele documente la dispoziție, dacă organului de urmărire penală sau instanța îi forțează mâna într-un fel sau altul? Inițial, am presupus că acest răspuns nu este bine să fie dat de un judecător pentru că e posibil ca într-o cauză să trebuiască să te pronunți asupra unei asemenea situații, apoi gândindu-mă mai atent mi-am dat seama că răspunsul poate să fie tranșat, cel puțin teoretic, pentru că poate să fie dedus din dispozițiile legii. Astfel, dacă organul judiciar obține acele date, avocatul ca să nu fie pasibil de sancțiune pentru obstrucționarea justiției i le dă totuși, avocatul are o altă posibilitate, respectiv poate să invoce nelegalitatea acelei probe obținute pentru că a fost obținută în mod nelegal prin faptul că în caz contrar el era obligat să comită o infracțiune. Cred că poate să fie asimilat ipotezei de la art. 101 alin.3 din Codul de procedură penală, care interzice magistratului să provoace o persoană să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii unei probe, așa cum s-ar întâmpla în această situație. Pentru că dacă avocatul nu ar pune la dispoziție acele acte, avertizat fiind înainte, e clar că este vinovat de săvârșirea infracțiunii.”, a precizat judecătorul Chitidean.
Despre rolul avocatului, de la Marea Unire până în prezent
”Trebuie observat un lucru, iar acest Aviz nr.16 îl surprinde destul de bine: înfăptuirea justiției nu se face în scopul tranșării litigiilor, ci se face în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale și al asigurării prerogativelor de putere ale Statului. Acest scop este atins prin promovarea de către toate profesiile juridice implicate a soluționării echitabile a litigiilor. Prin urmare, este foarte bine că în forme de pregătire profesionale, indiferent că sunt ale avocaților, judecătorilor sau procurorilor, este și trebuie adus în vedere, periodic, care este rolul profesiei, totuși. Pentru că doar în momentul în carete gândești și adâncești care este rolul profesiei tale, ai motivația să te perfecționezi. Altfel, este destul de greu să-ți rupi din timp ca să citești în plus față de cauzele pe care le ai. Dacă avem în vedere că rolul Justiției este apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, atunci ne dă seama că avocatura și magistratura tind spre atingerea aceluiași scop. De aceea, obligațiile deontologice sunt comune și ele trebuie respectate.
Eu consider că dacă stăm să ne gândim mai bine putem să ocolim toate diferențele în mod foarte elegant. De unde vine această tensiune? Înfăptuirea justiției se face și în scopul asigurării prerogativelor de putere ale Statului. Este evident că fără Stat nu exisăt nici avocați, nici magistrați, nimic. În mapa de la această conferință este o cărticică despre avocații implicați în Marea Unire (foto). Dacă ne uităm mai bine în istorie, cam ei au făcut Unirea.
Prin urmare, cred că prestigiul profesiilor juridice în general, pentru că magistrații nu pot să acționeze în comunicate, este dat nu doar de simpla informare cu privire la ceea ce fac eu și celălalt să mă perceapă bine. În lumea actuală în care informațiile abundă din toate părțile, e clar că cine nu are litigii nu este preocupat de o asemenea informație. Și atunci trebuie puțin mai mult, trebuie comunicare cu comunitatea, iar comunicarea ca să fie percepută bine în comunitate trebuie declanșată de profesiile liberale.
Este foarte interesant că în acea cărticică sunt o mulțime de avocați, fie pledanți care au participat la inființarea Statului Român, fie persoane care aveau studii de avocat, o mică practică, care apoi s-au implicat în alte proiecte în comunitate, dar totuși au participat. Eu cred că în perioada aceea respectul pentru profesia de avocat a venit din ceea ce oamenii simpli au văzut că pot să facă ei, pentru că au totate uneltele necesare și au în spate un întreg istoric.
Avocații nu contribuie la înfăptuirea justiției doar de când există Avizul nr. 16 și nici de când există Uniunea Europeană, să fie foarte clar! Vedem că au contribuit încă de la început la ceea ce presupune înfăptuirea justiției, inclusiv la crearea unui Stat. Evident primul avocat pe care mi-a căzut privirea era fiul unui judecător, dar asta este altă discuție (se râde în sală – n.red.) Primul primar de la Alba Iulia.
Așadar, eu cred că dacă conștientizăm și vedem pădurea dincolo de copaci, atunci putem trage concluzie că scopul avocaților și al magistraților nu este să soluționeze litigii. O mulțime de litigii rămân nesoluționate. Nu se întâmplă nimic. Altul este rolul pe care trebuie să-l avem în vedere și de aceea în cadrul pregătirii profesionale trebuie readus tot timpul în discuție pentru că doar în acest cadru se poate reaminti ce s-a întâmplat, ce au avut în vedere cei dinainte și ce se urmărește”, a conchis președintele secției penale a CA Cluj.
