Un judecător de la secția penală a Curții de Apel București a fost sancționat cu diminuarea indemnizației cu 25% pe o perioadă de 1 an pentru că a formulat cereri și contestații într-un dosar penal în care nu avea calitate,
”Cu majoritate, Admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ghiță Ciprian Alexandru – judecător în cadrul Curții de Apel București.
În baza art.273 alin.(1) lit.b) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor aplică pârâtului Ghiță Ciprian Alexandru – judecător în cadrul Curții de Apel București, sancţiunea disciplinară constând în ”diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 1 an” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit. a) şi lit. m) din același act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu opinie separată în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător Ghiță Ciprian Alexandru pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit.a) și lit.m) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.”
Abaterile pentru care a fost sancționat:
a) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii;
m) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
În ceea ce privește acuzațiile concrete pentru care a fost judecat Ciprian Ghiță, Inspecția Judiciară a arătat că acesta a formulat cereri și contestații într-un dosar penal în care nu avea calitate, demersuri care în realitate foloseau altor persoane. De asemenea, același Ghiță s-a folosit de funcția de judecător pe care o deține, susținând că se bucură în presă de notorietate.
„Faptele domnului judecător Ghiță Ciprian-Alexandru din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală de a formulă cereri și contestații într-un dosar penal în care nu avea calitate, acte ce foloseau în fapt altor persoane, folosindu-se de funcția deținută și pretinzând că se bucură în mass media de notorietate, reprezintă elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. a și m din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, sunt acuzațiile Inspecției Judiciare.