Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Instanța a obligat două ministere să achite daune unui bărbat și unui minor atacați de urs în jud. Cluj

Instanța a obligat două ministere să achite daune unui bărbat și unui minor atacați de urs în jud. Cluj

Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a obligat două ministere să achite daune morale totale de 150.000 lei unui bărbat și unui minor atacați de urs în județul Cluj.

Cei doi reclamanți au dat în judecată Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Voievod Gelu (AVPSVG), Garda Forestieră Cluj, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Comuna Unguraș, Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Mediului, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor în solidar, la plata sumei de 100.000 lei către reclamantul D.C. (minor) şi la plata sumei de 200.000 lei către reclamantul P.T., reprezentând daune morale pentru vătămările corporale grave suferite ca urmare a atacului unui urs. 

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esență, că la data de 30 august 2015, în jurul orei 08:00, pe raza comunei Unguraş, respectiv în satul Batin din judeţul Cluj, au fost atacaţi de un urs care se afla în căutare de hrană. Astfel, reclamanţii au arătat că în urma acelui atac, aceştia au suferit prejudicii corporale grave, subliniind faptul că, dacă animalul respectiv nu ar fi abandonat atacul, probabil consecinţele ar fi fost mult mai grave sau chiar fatale.

În plus, reclamanţii au arătat că pe lângă vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii, le-a fost afectată şi starea psihică, asociată atacului direct şi intempestiv a ursului. Mai mult decât atât, reclamanţii au arătat că aceştia au suferit şi un prejudiciu estetic, rămânând cu o serie de cicatrice şi sechele pe părţile corpului lezate de muşcăturile şi ghearele ursului. Astfel, reclamanţii au învederat instanţei faptul că au fost transportaţi de urgenţă şa spital pentru acordarea asistenţei medicale.

Potrivit Certificatului medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală Cluj minorul a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin muşcătura şi acţiunea ghearelor unui animal (de exemplu urs), care au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Reclamanţii au arătat că normele legale stabilesc o serie de atribuţii, proceduri şi obligaţii pentru toate pârâtele, în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii populaţiei împotriva atacurilor animalelor sălbatice, obligaţii care nu au fost îndeplinite şi care duc la răspunderea solidară a pârâtelor pentru producerea prejudiciilor.

Ministerul Apelor şi Pădurilor a solicitat instanţei să dispună respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pârâta a arătat că prin OUG nr. 1/2017, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost reorganizat în două ministere, constituindu-se pe de-o parte Ministerul Apelor şi Pădurilor și Ministerul Mediului. În acest sens, pârâta a subliniat că aceasta în calitate de administrator al faunei cinegetice, nu are competenţa de acordare a despăgubirilor pentru vătămările corporale suferite de reclamanţi. Astfel, pârâta a arăta că într-adevăr este administrator al faunei cinegetice, inclusiv a speciei de urs însă managementul acestei specii, făcând parte din categoria celor care necesită protecţie strictă, se asigură de către Ministerul Mediului, care potrivit prevederilor OUG nr. 57/2007, are posibilitatea legală de a aproba derogări în scopul recoltării acestei specii.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, MAP a arătat că în cazul exemplarelor din speciile de faună cinegetică şi mai ales în cazul exemplarelor de urs, nici administratorul şi nici gestionarul nu ar putea realiza paza fiecărui exemplar în parte şi nici nu ar putea să servească de acesta în interes propriu.

Ministerul Mediului a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea introducerii acesteia în calitate de pârât, în litigiul dedus judecăţii. Astfel, pârâta a subliniat că potrivit legislaţiei în vigoare, sunt reglementate doar despăgubirile acordate pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice. În acest sens. conform dispoziţiilor art. 1 lit. A din Legea nr. 407/2006, administrator este autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi care asigură administrarea faunei cinegetice, iar potrivit lit. p. din acelaşi aceluiaşi act normativ, gestionar este persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare. În aceste condiţii, pârâta a subliniat că autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, în speţă Ministerul Apelor şi Pădurilor, în calitate de administrator al fondului cinegetic naţional, obligă gestionarii, în speţă A.V.P.S.V.G., să asigure paza exemplarelor din speciile de faună ce se regăsesc pe suprafaţa unui fond cinegetic.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, Ministerul a arătat că, calitatea de paznic juridic al animalelor sălbatice care trăiesc în perimetrul unui fond de vânătoare, revine gestionarilor fondului de vânătoare, respectiv organizaţiilor vânătoreşti legal constituite în România.

Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea împotriva Gărzii Forestiere, Agenției pentru Protecția Mediului, comuna Unguraș și AVPSVG, ca fiind formulata împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasivă, și a admis-o împotriva celor două ministere: ”obliga pârâtele Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor la plata în solidar către reclamantul P.T. a sumei de 100.000 lei și către reclamantul D.C. a sumei de 50.000 lei.”

Statul Român a atacat cu apel sentința.

În motivarea Sentinței civile nr. 3408/2019, judecătoarea Roxana Dan de la Judecătoria Cluj-Napoca a arătat de ce a considerat că cele două ministere (Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor) sunt responsabile:

”​Analizând cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, întâmpinările depuse prin prisma probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

În fapt, reținem din analiza probatoriului administrat că la data de 30.08.2015, în jurul orei 08:00, pe raza comunei Unguraş, respectiv în satul Batin din judeţul Cluj, că reclamanții au fost atacaţi de un urs, au fost transportaţi de urgenţă la spital pentru acordarea asistenţei medicale, aceștiasuferind prejudicii corporale grave.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul de rând I, respectiv pe minorul D.C. , potrivit Certificatului medico-legal nr. …/I/a/1292 din data de 01.10.2015, eliberat de Institutul de Medicină Legală Cluj, rezultă că minorul a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin muşcătura şi acţiunea ghearelor unui animal (de exemplu urs), leziuni care pot data din 30.08.2015 şi care necesită 28-30 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce priveşte situaţia reclamantului de rând II, potrivit certificatului medico-legal nr. /I/a/1291 din data de 23.09.2018, eliberat de Institutul de Medicină Legală Cluj şi completării la certificatul medico-legal din data de 14.10.2015, rezultă că acesta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin muşcătura şi acţiunea ghearelor unui animal (de exemplu urs), leziuni care pot data din 30.08.2015 şi care necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Din raportul de expertiză medico-legală efectuat la data de 05.11.2018 a reieșit faptul că reclamantul D.C. a prezentat ca urmarea mușcăturii animale leziuni traumatice care au necesitat 28-30 zile de îngriji medicale care nu au pus în primejdie viața victimei, nu au dus la instalarea de sechele morfo-funcționale, dar au cauzat apariția unor cicatrici tegumentare, fără prejudiciu estetic.

Din raportul de medico-legală efectuat la data de 05.11.2018 a reieșit faptul că reclamantul P.T. a prezentat ca urmarea mușcăturii animale leziuni traumatice care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale care au pus în primejdie viața victimei, au dus la instalarea de sechele morfo-funcționale manifestate prin tulburări de motilitate și sensibilitate la nivelul membrului superior drept care necesită tratament de kinetoterapie, precum au cauzat și apariția unor cicatrici tegumentare încadrabile în noțiunea de prejudiciu estetic.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile pentru prejudiciul cauzat de urs, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 13.09.2018, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților: ITRSV CLUJ prin Garda Forestieră Cluj, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Comuna Unguraș, considerând că față de motivarea acțiunii, aceștia nu pot răspunde pentru prejudiciu alegat în prezentul litigiu, urmând ca prin prezenta hotărârea instanța să dea efect excepțiilor admise, și să respingă acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași încheierea instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi.

Observând felul în care a fost eșafodat cadrul procesual de către reclamanți reținem că toți pârâții împrocesuați au invocat lipsa calității procesuale pasive, considerând că nu pot fi ținuți responsabili pentru acoperirea prejudiciului.

Stabilirea persoanei/persoanelor responsabile pentru acoperirea prejudiciului încercat de către cei doi reclamanți reprezintă punctul nevralgic al acestui litigiu, fiind necontestat atacul ursului precum și leziunile suferite de către cei reclamanți.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Voievod Gelu (în continuare, Asociația) invocată de către aceasta, instanța o va admite și va respinge acțiunea formulată față de aceasta pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Asociația, în calitatea sa de gestionar al fondului cinegetic nr. .. Unguraș, calitate care nu i-a permis însă vânarea/recoltarea speciei de urs în fondul cinegetic nrdenumit Unguraș, astfel cum reiese din adresa formulată de Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestiera Cluj f.71. Din această adresă reiese că modul de aprobare al derogărilor în cazul speciei urs pentru perioada 15 mai 2015-14 septembrie 2015 a fost reglementat prin Ordinul nr. 1575/ 16 septembrie 2014 iar conform anexei nu a fost alocat număr de intervenție pentru specia de urs prin urmare Asociația nu putea interveni pentru recoltarea celor două exemplare de urs.      

Potrivit art. 13 din Legea nr.407/2006 alin.(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.

(2)Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a)pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan – de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

b)pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă – de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(3)Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(4)Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(5)Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) şi emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba.

(6)Plăţile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare.

Cu titlu prealabil, reținem că specia Urs, în discuție în prezenta cauză este încadrată în anexa 2 din Legea nr. 407/2006, dar procedura reglementată de art. 13 se referă exclusiv la prejudicii cauzate de animalele din fondul cinegetic produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice și nu oamenilor. Potrivit alin.4 mai sus redat, despăgubirile pentru pagubele produse de un urs culturilor sau animalelor domestice, ursul fiind un animal inclus în anexa nr.2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.

În practica judiciară s-a statuat la nivel de principiu, conform prevederilor din Codul civil referitoare la răspunderea pentru paza animalelor, doar animalele apropriate sunt susceptibile de a fi supuse unei paze. Instanța reține că și vânatul, care se află în proprietatea statului, deşi se află în stare de libertate, se află totuşi într-o libertate susceptibilă de supraveghere (după cum se poate constata din prevederile legale care stabilesc reguli foarte clare pentru protejarea vânatului, pentru asigurarea hranei şi realizarea de acţiuni de îndepărtare a vânatului, precum şi sancţiuni drastice pentru pagubele produse acestuia). Această libertate susceptibilă de supraveghere a vânatului permite statului, prin organele abilitate, să exercite paza juridică, luând măsurile cuvenite pentru a preveni sau limita distrugerile pe care animalele le pot pricinui.

De altfel, este firesc ca statul prin organele abilitate să despăgubească pentru pagubele produse omului de către animalele din fondul cinegetic, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 407/2006 s-au stabilit obligaţii şi sancţiuni foarte drastice pentru orice persoane care produce pagube animalelor care constituie fauna cinegetică – a se vedea prevederile Legii nr.407/2006, conform cărora despăgubirile stabilite pentru pagubele produse în ceea ce priveşte animalele din specia urs se pot ridica până la valoarea de 40.000 Euro).

În ce priveşte stabilirea instituţiei care poate fi trasă la răspundere pentru vătămările cauzate direct persoanelor fizice de atacuri ale urşilor, instanţa reţine în primul rând faptul că răspunderea în această situaţie este obiectivă, reglementată generic de art. 1375 Cod civil, care prevede că „ Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa ” şi de art. 1377Cod civil, care statuează că „În înţelesul dispoziţiilor art. 1375 şi 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu ”.

Instanţa reţine că este legitimă susţinerea că nici una dintre instituţiile în discuţie nu este proprietara urşilor sălbatici, rămânând de analizat, faţă de dispoziţiile legale şi contractuale aplicabile, căreia dintre aceste organe îi revine controlul și supravegherea asupra animalelor sălbatice.

Astfel cum am arătat mai sus având în vedere dispoziția clară care nu i-a permis Asociației să vâneze/captureze/recolteze specia de urs, aceasta nu poate fi ținută să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animale care nu sunt supuse vânării,  ea neputând proceda la recoltare în lipsa unei derogări emise de Ministerul Mediului, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată față de aceasta.  

Din analiza normelor legislative enunțate mai sus, instanța reține că obligația de control și supraveghere o au în comun Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor, cele două ministere reprezintă, în prezent, autoritatea centrala în domeniul cinegetic, având în vedere restructurarea în timp a ministerelor.

Astfel, în sprijinul acestui raționament, se observă că administrarea fondului cinegetic este dată Ministerului Apelor și Pădurilor dar totodată ursul brun care este specie protejată şi inclusiv prioritară la nivelul Uniunii Europene, conform O.U.G. nr. 57/2007, capturarea, recoltarea şi relocarea acestora se poate face numai în limitele stabilite prin Ordin al Ministrului Mediului, prin urmare, în prezent ambele autorități au obligația de supraveghere și control a animalelor sălbatice prezente pe fondurile cinegetice din România. Apărarea pârâților că o astfel de acțiune este inadmisibilă deoarece nu este reglementată expres răspunderea pentru prejudiciile aduse persoanelor prin acțiunile animalelor sălbatice este incompatibilă cu statul de drept și cu garantarea accesului la justiție cu  motivarea că atunci când nu există norme legale aplicabile, instanța are obligația să judece cauza în baza celorlalte izvoare de drept aplicabile potrivit art.1 coroborat cu art.9 din Codul Civil, ceea ce nu este cazul oricum în prezenta cauză față de existența normelor legale generale la care am făcut referire mai sus.

Prin urmare, vom reține drept încălcate obligaţiile legale pozitive stabilite în sarcina fiecăruia dintre pârâţi, obligaţii a căror încălcare au condus la crearea prejudiciului fizic şi psihic care a fost în mod incontestabil cauzat reclamanților, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de cele două Ministere.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța va analiza această condiție în persoana fiecărui reclamant:

Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa reaminteşte că acestea reprezintă satisfacţii echitabile destinate a compensa material suferinţele fizice şi psihice, urmare a faptei ilicite a persoanei care a cauzat accidentul. Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, se reţine că acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanţei. La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral sunt avute în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi nu îmbogăţirea fără just temei.

Instanţa de fond, atunci când apreciază cuantumul despăgubirilor are în vedere durerile fizice şi psihice pe care fiecare reclamant le-a resimţit în urma atacului ursului sălbatic, numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi perioada necesară pentru recuperare, tratamentele urmate de acesta, faptul că după producerea incidentului reclamanții au parcurs o perioadă destul de dificilă, neputându-şi desfăşura activitatea în mod normal, astfel că trauma psihică trăită de aceștia produceefecte care nu s-au epuizat odată cu vindecarea fizică.

Referitor la reclamantul D.C. din raportul de expertiză medico-legală efectuat la data de 05.11.2018 a reieșit faptul că acesta a prezentat ca urmarea mușcăturii animale, leziuni traumatice care au necesitat 28-30 zile de îngriji medicale care nu au pus în primejdie viața victimei, nu au dus la instalarea de sechele morfo-funcționale, au cauzat apariția unor cicatrici tegumentare, fără prejudiciu estetic.

Considerând jurisprudența drept un criteriu de orientare în acordarea daunelor morale, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia civilă nr.422/14/02/2018  și observând că în cauze similare pentru zile de îngrijiri medicale similare s-au acordat daune cuprinse între 15.000 lei – 20.000 euro, instanța apreciază că suma de 50.000 lei este una suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de către pârât.  

Din raportul de medico-legală efectuat la data de 05.11.2018 a reieșit faptul că reclamantul P.T. a prezentat ca urmarea mușcăturii animale leziuni traumatice care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale care au pus în primejdie viața victimei, au dus la instalarea de sechele morfo-funcționale manifestate prin tulburări de motilitate și sensibilitate la nivelul membrului superior drept care necesită tratament de kinetoterapie, precum au cauzat și apariția unor cicatrici tegumentare încadrabile în noțiunea de prejudiciu estetic.

Raportat la prejudiciu încercat de acest reclamant care se resimte și în prezent prin sechelele morfo-funcționale prezente la nivelul mâinii drepte precum și un prejudiciu de natură estetică, instanța apelând la același criteriu de orientare indicat mai sus consideră că suma de 100.000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit.    

În ceea ce privește raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu acesta rezultă ex re, precum și din rapoartele de expertiză administrate în cauză.

Conchizând, pentru motivele arătate mai sus, instanța va obliga pârâtele Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor la plata în solidar către reclamantul P.T. a sumei de 100.000 lei și către reclamantul D.C. a sumei de 50.000 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În conformitate cu art. 453 alin. (2) C.proc.civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere faptul că pretenţiile reclamanților urmează să fie admise de către instanţă, pârâtele vor fi obligate la plata sumei de 2000 lei onorariu avocaţial precum și contravaloarea expertizelor realizate în cauză în cuantum de 63 lei fiecare.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 va obliga pârâtele la plata către stat a sumelor de 3105 lei și 5105 lei constând în taxele judiciare avansate de stat prin intermediul ajutorului public judiciar.  

În temeiul art. 453 din C.proc.civ. față de soluția de admitere a excepției și respingerea acțiunii față de Asociație, va obliga reclamanții la plata către Asociație a sumei de 3.000 lei cu titlu de onorariu avocațial”, se arată în motivarea sentinței.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns