fbpx

Informații utile pentru părinți: S-au restrâns beneficiarii de zile libere pentru supravegherea copiiilor

Prin OUG nr.30/2020 publicat în Monitorul Oficial din 21 martie, s-au restrâns beneficiarii de zile libere pentru supravegherea copiilor. Avocata Anamaria Bota de la SCA Chiriță și Asociații a redactat analiza de mai jos.

La doar 3 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, în data de 21 martie 2020 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 30 prin care se aduc unele modificări şi completări esenţiale privind aplicarea legii.

Astfel, ordonanţa vine  în primul rând să clarifice noţiunea de „părinte”, respectiv persoanele  care se încadrează în noţiunea de beneficiar al legii, şi anume: părintele biologic; adoptatorul; persoana care are copilul/copii în încredințare în vederea adopției; persoana care are în plasament copilul sau în tutelă; persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de învățământ.

Cu toate acestea, nu vor beneficia de zile libere dacă unul dintre părinţi este în concediul pentru creşterea copilului astfel cum este reglementat de dispoziţiile OUG nr. 111/2010, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere sau se află în concediu de odihnă sau fără plată.

Totodată, OUG clarifică situaţia în care doar unul dintre părinţi este angajat, menţionându-se că, acesta nu va beneficia de zile libere dacă celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot ca element de noutate, OUG prevede faptul că, prevederile Legii nr. 19/2020 nu se aplică în cazul persoanelor ale căror raporturi de muncă sunt suspendate pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului sau în cazul soţului/soţiei acestora, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Astfel, suplimentar faţă de declaraţia pe proprie răspundere din care să rezultă că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit legii, celălalt părinte va depune şi o declaraţie că nu se află în nciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (3) indice 3, menţionate supra.

În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, astfel cum reglementase iniţial Legea nr. 19/2020, acesta este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în concret maxim 4.071,75 lei (potrivit art. 15 din Legea nr. 6/2020, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei).

Elementul de noutate instituit prin OUG rezidă totodată în faptul că, această indemnizaţie este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, iar angajatorii vor beneficia numai de decontarea sumelor reprezentând indemnizaţia netă, încasată efectiv de părinte.

Av. Anamaria Bota

OUG 30/2020

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina