fbpx

Dezincriminarea abuzului în serviciu. De la înghețarea cursului leu-franc la înghețarea minții

De ieri, de când a izbucnit în spațiul public Decizia Curții de Apel Alba, pe care presa locală din zonă a avut-o din 9 februarie, când s-a pronunțat, mulți ”specialiști” și-au dat cu părerea și au inflamat populația.

Printre aceștia și celebrul avocat Gheorghe Piperea, specialist pe bune în dosare cu înghețarea cursului leu-franc elvețian sau cu darea în plată. În ultima vreme nu s-a mai discutat despre acestea, așa că domnul Piperea s-a gândit să-și dea cu părerea, așa la prima vedere, despre decizia penală (!). Nici nu i-aș fi dat importanță dacă postarea lui nu avea peste 700 de distribuiri pe Facebook.

Postarea începe așa: ”Ia sa vedem ce ne spune noua Curtea de apel Alba Iulia : abuzul in serviciu a fost dezincriminat prin efectul neimplementarii in 45 de zile de la publicare a deciziei CCR nr.405/2016.”. Nu are rost să preiau și restul aberațiilor, căci specialiștii în penal și-au dat seama din primul paragraf că nu are treabă cu realitatea.

Neînțelegerea deciziei i-a dat aripi și unui tânăr PSD-ist din Cluj, Gabriel Oniga, care nu are nicio treabă cu dreptul, la propriu: „Deci cum? Cioloș prin lipsa actiunii a dezincriminat abuzul in serviciu? Deci cum? Prin OUG 13 defapt se reincrimina abuzul in serviciu? Adica am avut dreptate? A se citi decizia definitiva a Curtii de Apel Alba din 9 feb. 2017.”

Bun, și acum să vorbim serios. Aveți mai jos minuta sau soluția pe scurt (pentru profani) deciziei Curții de Apel Alba Iulia.

Soluția pe scurt:

”Admite contestatia formulata de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronuntata de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desfiinteaza în totalitate si, procedând la solutionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. constata dezincriminata fapta prevazuta de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinta penala nr.133/21.10.2015 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, definitiva prin decizia penala nr.338/5.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia si în consecinta:

Dispune încetarea executarii pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autoritatile publice sau în orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazuta de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2 C. pen. si a pedepsei accesorii a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinta penala nr.133/21.10.2015 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, definitiva prin decizia penala nr.338/5.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica azi, 9.02.2017.”

Mai jos aveți articolele în baza cărora a fost pronunțată decizia prin care se contată dezincriminarea faptei! Subliniez pentru a se înțelege că a fost dezincriminată fapta pentru care fusese condamnat inculpatul din acest dosar și nu infracțiunea. Între faptă și infracțiune, în termeni juridici, este o mare diferență. La unele televiziuni nu e niciuna.

Art. 595: Intervenirea unei legi penale noi
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal .

Art. 4: Aplicarea legii penale de dezincriminare
Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Infracțiunea de abuz în serviciu rămâne în viață și în codul penal, doar că se interpretează în baza Deciziei Curții Constituționale 405/2016. Prin aceasta, s-a hotărât că abuzul în serviciu se referă la încălcarea unor legi sau ordonanțe de Guvern. Or, în cazul de mai sus, inculpatul încălcase o hotărâre de Guvern, care este act de nivel inferior.

”Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.”, se arată în Decizia CCR.

Deci, spus simplu, fapta inculpatului Dan Daniel nu mai este incriminată astăzi, la fel cum probabil mai sunt dosare similare în țară cu condamnați pentru fapte ce nu mai sunt considerate acum abuz în serviciu, ca urmare a deciziei Curții Constituționale.

P.S. Acum câțiva ani, Curtea Constituțională era așa o nebuloasă, ceva acolo sus de care nu prea se vorbea. Astăzi, toată lumea se pricepe la deciziile Curții Constituționale.

P.S. 2: Ar fi frumos ca textul meu sa aibă măcar 700 de distribuiri, ca să contrabalanseze o prostie.

Alin Golban

Comments

comentarii

Transylvania Green Energy Forum 2025 va avea loc în perioada 27-28 mai, la Cluj-Napoca.... Citește mai mult
Traficul aerian de pasageri pe aeroporturile din România a crescut substanțial în 2024, iar zborurile internaționale și-au păstrat trendul ascendent.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns