Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, cu 235 voturi pentru, a adoptat, în 9 pairlie, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, inițiat din 2022!
”Vă anunț cu bucurie nețărmuită că astăzi, cu o majoritate covârșitoare, Camera Deputaților a adoptat modificările Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Alături de colegii din grupul de lucru dedicat acestui proiect, alături de părinți, alături de reprezentanți ai societății civile am pus tot sufletul pentru a avea, în sfârșit, o legislație bună pe această zonă. Le mulțumesc tuturor pentru implicare.
Pentru mine a fost important ca, în discuțiile despre aceste modificări legislative, să menținem cele mai riguroase standarde, astfel încât scopul legii să fie cu adevărat atins.
Noile reglementări legislative răspund și problemei atât de acute a înstrăinării părintești sau alienării parentale, cum a fost până acum cunoscută. Sunt mulți părinți care își plâng în tăcere durerea îndepărtării de propriul copil, din voința altora, iar noile reglementări legislative le pot oferi acum o speranță.
La fel cum pot oferi copiilor, ei fiind cei mai importanți, dreptul de a crește cu dragostea împărtășită a ambilor părinți. Din conflictele adulților nu trebuie să sufere niciodată copiii.”, a postat deputata Laura Vicol, șefa comisiei juridice din Camera Deputaților, de profesie avocat, care s-a implicat major în forma adoptată a legii.
Prevederi din legea adoptată după admiterea de amendamente:
”Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.159 din 5 martie 2014 cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (6), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare, înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;”
2. La articolul 4, după litera g) se introduc trei noi litere, literele h)-j), având următorul cuprins:
h) înstrăinare părintească – formă a violenței psihologice prin care persoanele prevăzute la art.4 literele c) și d) din Legea nr.272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în mod intenţionat, urmărit sau asumat şi apropiat, generează, acceptă sau foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate nejustificate sau disproporţionate faţă de oricare dintre părinți; (Autor amendament: Deputat Laura Vicol – PSD)
Alineatul 1 al articolului 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezentei legi. Sesizarea sau constatarea că minorului nu îi este respectat unul sau mai multe drepturi, obligă persoanele responsabile potrivit prevederilor art.1 alin.(2) din Legea nr.272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să acționeze conform competențelor prevăzute de lege.
j) părinte înstrăinat – părintele faţă de care copilul manifestă reţinere sau ostilitate, nejustificate sau disproporţionate.
3. La articolul 6, litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării, înstrăinării părinteşti sau oricărei forme de violenţă asupra copilului.
4. La articolul 6, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
,,m) menţinerea fraţilor împreună.” (Autor amendament: Deputat Laura Vicol – PSD)
Alineatul (3) al articolului 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Nicio persoană nu poate împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instant decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
5. La articolul 17, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
“(4) În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, de existența unei situații de înstrăinare părintească, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.” (Autor amendament: Deputat Laura Vicol – PSD)
6. La art. 18, după alin. (3) se introduce un nou alineat (31), având următorul continut:
(31) Atunci când stabileşte că relaţiile personale se vor realiza prin metodele prevăzute la alin.(1) lit. a), b) şi c), instanţa de judecată:
a) Stabileşte dacă sarcina de a duce şi a aduce copilul la începutul şi, respectiv, sfârşitul perioadelor programului de relaţii personale îi revine părintelui sau persoanei în favoarea căreia se stabileşte programul de relaţii personale ori părintelui sau persoanei cu care copilul locuieşte; atunci când instanţa de judecată constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, sarcina revine întotdeauna părintelui care înstrăinează;
b) Dispune ca programul de relaţii personale cu privire la un copil înscris la o unitate de învăţământ să se desfăşoare pentru o perioada de pana la 7 zile consecutive într-un interval de 14 zile, în toate perioadele de peste an în care copilul nu se afla în vacanţele prevăzute de programa şcolară; (Autor amendament: Deputat Laura Vicol – PSD )
La articolul 18, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(4) Pentru restabilirea și menținerea relațiilor personale ale copilului, serviciul public de asistență socială și, după caz, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului București au obligația de a dispune consiliere, acordată de specialiști din cadrul serviciilor publice de asistență socială sau a organismelor abilitate, atât copilului, cât și părinților săi, la solicitarea acestora sau din oficiu, iar când există suspiciune de înstrăinare parentală sau orice altă formă de violență asupra copilului, să solicite instanței de judecată efectuarea unei expertize. (Autor amendament: Deputat Laura Vicol – PSD )
Vedeți mai jos toate amendamentele admise: