Acasă » AVOCATURA » Avocatul Călin Iuga din Cluj semnează articol în Revista Baroului Dolj – Iustitia nr.1/2017

Avocatul Călin Iuga din Cluj semnează articol în Revista Baroului Dolj – Iustitia nr.1/2017

Avocatul Călin Iuga din Cluj semnează articolul cu titlul ”Dreptul la apărare și independența avocatului” (Right of Defence and the Lawyer’s Independence), publicat în limba engleză în Revista Baroului Dolj – Iustitia nr.1/2017. Revista este dedicată conferinței ”Independența Avocaților”, ce a avut loc în luna mai de la Craiova, când a avut loc și întrunirea membrilor Comisiei Barourilor din Est din cadrul Federației Barourilor din Europa. Avocatul Iuga a participat la conferință alături de avocatele Stanca Gidro și Diana Andrașoni din Baroul Cluj.

Redăm un pasaj interesant din articolul semnat de Călin Iuga:

Seen from the inside, one cannot compel a lawyer to perform a service contrary to his / her beliefs. The intimate conviction has been defined as a common psychological state for all people regarding their firm, unwavering view of certain phenomena, events, situations[1].

In psychology, moral conscience is the psychic instance of reporting to self-esteem, valorisation, guilt, humiliation, and compensation. Low self-esteem is negatively reflected in the lawyer’s social status, both as an individual and as a profession as long as the independence is incompatible with the victimisation and humiliation.

Apparently, exercising the lawyer’s profession would mean identifying the lawyer with the cause of the client, namely with the aim pursued by the client and with the means proposed to achieve the goal, all mediated by the lawyer. This identification involves a legitimate aim and means, and a critical filtering of the client’s subjective version of his / her chances of winning. In fact, if the lawyer does not retain his / her independence against the client, he / she will not be able to give objective advice and will not sanction and censor the client’s conduct when he / she violates the law and morals.

But there are cases where the lawyer is fighting for a cause although he / she does not believe in it just because he / she is receiving a fee.

The example given by the Norwegian lawyer with the doctor who must treat any patient who needs it cannot be applied to the profession of lawyer simply because the practice of lawyer is not a matter of life and is not usually consumed in a single act, by objective means.

The doctor never identifies with the patient’s problem and is forbidden to apply medical procedures he / she does not believe in.

In the profession of doctor, the professional act is initiated by a doctor, while in the profession of lawyer the lawyer acts only after consulting with the client and sometimes only after receiving his / her approval.

With doctors one will never encounter a situation where during a medical procedure agreed or not by the patient, the doctor asks if what he / she does is right. The most common example is the procedure of a surgery. The doctor applies the same techniques regardless of the patient, whereas in the case of the lawyer each case is unique.

Seen from the outside, the observance of the right of access to a court of any person provided by Art. 6 paragraph 1 of European Court of Human Rights is not such as to remove the absolute character of the lawyer’s independence as an individual.

[1] Tratat universitar de psihologie judiciară – teorie și practică [Universal Treaty of Judicial Psychology – Theory and Practice], Tudorel Butoi and Ioana Teodora Butoi, Phobos Publishing, Bucharest, 2003, p. 284

Traducerea

Privind din interior nu poți obliga un avocat să presteze un serviciu contrar convingerilor sale. Intima convingere a fost definită ca fiind o stare psihologică comună tuturor oamenilor în legătură cu părerea lor fermă, de neclintit despre anumite fenomene, evenimente, situații[1].

În psihologie conștiința morală este instanţa psihică de raportare la sentimentele de stimă de sine, de valorizare, de culpabilitate, de umilire, dar şi de compensare. Stima de sine scăzută se reflectă în mod negativ în statutul social al avocatului, atât ca individ, cât și ca profesie atât timp cât independența este incompatibilă cu victimizarea și cu umilirea.

Aparent exercitarea profesiei de avocat ar înseamnă identificarea avocatului cu cauza clientului, respectiv cu scopul urmărit de client și cu mijloacele propuse de acesta pentru atingerea scopului, toate moderate de avocat. Această identificare presupune un scop și mijloace legale și o filtrare critică a versiunii subiective a clientului despre șansele sale de câștig. În realitate, dacă avocatul nu își păstrează independența față de client nu va putea să îi dea sfaturi obiective și nu va putea sancționa și cenzura conduita clientului atunci când acesta încalcă legea și morala.

Însă există și situații în care avocatul luptă pentru o cauză deși nu crede în ea numai pentru faptul că încasează un onorariu.

Exemplul dat de avocatul norvegian cu medicul care trebuie să salveze orice pacient care îl cheamă nu poate fi aplicat profesiei de avocat pentru simplul motiv că exercitarea profesiei de avocat nu este o chestiune de viață și nu se consumă de regulă într-un singur act, prin mijloace obiective.

Medicul nu se identifică niciodată cu problema pacientului și îi este interzis să aplice proceduri medicale în care nu crede.

În profesia de medic actul profesional este inițiat de medic, pe când în profesia de avocat avocatul acționează numai după ce se sfătuiește cu clientul și uneori numai după ce primește aprobarea acestuia.

La medici nu o să întâlnim niciodată situația în care în timpul unei proceduri medicale consimțite sau nu de pacient medicul îl întreabă dacă face bine ceea ce face. Cel mai comun exemplu este procedura unei operații. De asemenea, medicul aplică aceleași tehnici indiferent de pacient, pe când în cazul avocatului fiecare caz este unic.

Privind din exterior respectarea dreptului de acces la o instanță al oricărei persoane prevăzut de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. nu este de natură a înlătura caracterul absolut al independenței avocatului, ca individ.

[1] Tratat universitar de psihologie judiciară – teorie și practică, Tudorel Butoi și Ioana Teodora Butoi, Editura Phobos, București, 2003, p. 284

Revista Baroului Dolj – Iustitia nr.1/2017 în format PDF poate fi descărcată AICI 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!