Sorriso, în italiană, înseamnă zâmbet, iar în Cluj-Napoca înseamnă bistro-ul cu specific italian de pe strada Dorobanților nr. 48, deținut de avocata Dana Cionca. După 13 ani de activitate, ultimii petrecuți într-o „multinațională” a avocaturii, acesta a luat o pauză mai lungă pentru a se concentra pe antreprenoriat. Ține totuși aproape de sistem și îi așteaptă pe avocați, magistrați și justițiabili la Sorriso, aflat la 5 minute de mers pe jos de Palatul de Justiție.
Am stat de vorbă cu Dana Cionca despre avocatură, cu bune și rele, despre trecerea de la postura de avocat la cea de proprietar de local, despre dragostea de Italia și bunătățile din bistro-ul Sorriso, în care se gătește sub ochii clienților.

Din ce am vazut sunteti in Baroul Cluj din 2000, deci aveti o experienta bogata. Imi spuneti mai intai pe scurt care a fost traseul ca avocat si in ce domenii ale dreptului ati avut preponderent procese?
Am inceput cu insolventa, cea “old fashion” pe legea 64/1995 in primii ani dupa intrarea in avocatura, incepand din 2002. Eram in-house lawyer intr-o mica societate de insolventa care avea sediul intr-un apartament de bloc din Piata Cipariu. Mi-ar fi greu sa spun ca stiam “cu ce se mananca” insolventa in acel timp, pentru mine era o mare necunoscuta, asa cum a ramas inca din facultate, insa incet am inceput sa descopar si sa indragesc acest domeniu.
Am continuat apoi intr-o societate civila profesionala cu inca doi colegi de breasla, respectiv Savus Bejenaru Ursu si asociatii (eu fiind Ursu la vremea aceea 🙂 pana in 2006, cand am revenit pentru o scurta perioada la cabinetul meu individual.
A urmat apoi o pauza de un an datorata maternitatii si in 2008 am infiintat impreuna cu alti doi colegi societatea Cionca Bidiga Godinca si Asociatii, societate profilata in special pe cauze comerciale si, desigur, insolventa. De altfel, pe tot parcursul meu ca avocat acestea au fost domeniile pe care le-am imbratisat cu preponderenta si cu drag, as spune. Am “gustat” putin si din alte domenii de drept, cum ar fi civilul, achizitiile publice sau dreptul administrativ sau fiscal.
In 2009 am devenit si practician in insolventa, insa cauzele in care am intrat din aceasta postura sunt extrem de putine, am preferat mereu rolul avocatului celui de practician in insolventa.
Din 2011 am intrat sub “umbrela” NNDKP – o mare firma de avocatura din Bucuresti, infiintand, impreuna cu colegii din CBG, filiala clujeana a acestei societeti. Anii la NNDKP au fost anii maturizarii mele ca avocat cred, au fost ani grei, dar frumosi, in care am invatat multe si am castigat o experienta de neinlocuit.
Am continuat sa profesez pana in martie 2013 atat ca avocat litigant cat si in domeniul consultantei, pe aceeasi linie a dreptului comercial si a insolventei. In aceasta perioada am lucrat insa destul de mult in cauze privind dreptul consumatorului. Am invatat foarte multe si sunt recunoscatoare pentru sansa pe care am avut-o sa profesez intr-o societate de un asemenea calibru. A fost o perioada plina, provocatoare, definitorie pentru formarea mea ca avocat, o perioada de care imi aduc aminte cu strangere de inima si cu placere.
Ce va place si ce nu va place la activitatea de avocat?
Imi place ca este o meserie care te provoaca tot timpul, te tine mereu in priza, inveti non stop si, desi munca in sine e istovitoare, satisfactiile sunt pe masura.
Ce nu-mi place? N-as putea sa pun degetul pe ceva anume, singurul repros pe care i-l aduc acestei profesii e ca nu m-a facut sa ma indragostesc de ea.
Cand si de ce ati vrut sa faceti o schimbare?
Ideea a “incoltit” prin 2012, cand eram avocat la NNDKP. Cred ca toti trecem la un moment dat printr-un astfel de moment, in care simtim nevoia sa carmim 180 de grade, sa facem ceva total nou, sa avem o aventura profesionala, fie ca recunoastem sau nu. Cu exceptia situatiei fericite in care suntem total indragostiti de ceea ce facem.
Eu am decis ca am nevoie de schimbarea asta in 2013, cand cred ca am ajuns intr-un moment de supra-saturatie si nu m-am mai simtit suficient motivata. Aveam nevoie de o reinventare, de o provocare noua, de un suflu nou care sa ma trezeasca dintr-o oarecare stare de rutina profesionala.
Indragostita de avocatura nu am fost niciodata, cu toate ca am facut-o cu drag, cu placere, cu multa constiinta si cu extrem de mult consum psihic si fizic. Asa ca mi-am luat inima-n dinti si am pus roba in cui, cel putin pentru o vreme.
Trebuie sa recunosc ca visam de mult in secret sa am un restaurant al meu, dar pana atunci n-am indraznit sa gandesc atat de departe. Insa in 2013 am hotarat sa profit de momentul de cotitura si mi-am concentrat toate energiile in directia asta. Intre plecarea mea din avocatura si deschiderea restaurantului nu a existat un raport direct de cauzalitate. As putea spune ca a fost o sansa de care am profitat cu ochii inchisi.
De ce bistro italian? Si de ce numele Sorriso, care inseamna zambet?
Pentru ca intotdeauna am iubit Italia si bucataria italiana. Simpla, usoara, gustoasa. Si pentru ca am vrut sa fac aici o oaza de buna dispozitie, de energie pozitiva, un loc unde sa te rupi cateva momente de problemele si de agitatia zilei, sa mananci ceva bun si sa pleci cu zambetul pe buze.
Acesta este spiritul pe care dorim sa il imprimam: mancare buna, in orice perioada a zilei, o echipa de oameni deschisi, cu zambetul pe buze, intr-o atmosfera relaxata. Asta ne defineste si asta aducem clujenilor si tuturor celor care ne trec pragul.
Cum a fost pana acum aventura de antreprenor? Greutati intampinate?
Grea, o spun fara sa exagerez. Pe langa faptul ca a fost un domeniu total nou pentru mine, cu mii de necunoscute, motiv pentru care am pornit la drum impreuna cu un prieten cu o vasta experienta in domeniu, care m-a ajutat foarte mult, domeniul alimentatiei publice este foarte “pacatos”. Nu ma pot hotari daca e mai grea avocatura sau ceea ce fac acum. Multi prieteni imi spun ca ma invidiaza, poate ca din afara pare o treaba usoara, dar de la fereastra mea lucrurile stau cu totul altfel. Trebuie sa tii pasul mereu, sa fii acolo zi de zi, sa stii si drept, si economie, si psihologie, si marketing…este multa bataie de cap.
Insa dincolo de asta, cred ca este o experienta care mi se potriveste, iar asta imi da forta si determinare sa gasesc solutii pentru obstacolele care vin odata cu antreprenoriatul.
Avand în vedere că bistro-ul este pe aceeasi strada cu Palatul de Justitie si cu DNA Cluj, ce preparate recomandati celor care se judeca sau sunt chemati sa dea cu subsemnatul, ca sa le mai alunge emotiile?
In primul rand, ca sa isi inceapa ziua bine si sa se energizeze, un mic dejun si o cafea buna inainte de sedinta de judecata.
Si apoi, in orice moment al zilei, ceva dulce, categoric. Un tiramisu de exceptie, sau, mai nou in meniu, cheese cake cu dovleac, ghimbir si caramel sau lava cake cu inghetata.
Dar pentru magistrati si avocati?
Lor le recomand de asemenea o cafea buna si un mic dejun sanatos inainte de a-si incepe ziua de lucru, un pranz rapid si gustos intre cauze, la 5 minute de mers pe jos, sau o cina linistita cu arome italienesti la COB (close of business day) :)
Cui se adresează Sorriso, în general, și de ce ar trebui să vă treacă lumea pragul?
Oricui ii place mancarea buna sau are nevoie de un moment de relaxare, de un pic de energie pozitiva. Fie ca au biroul sau scoala in zona si vin la micul dejun sau in pauza de pranz, fie ca nu muncesc in zona dar isi doresc un pranz gustos, mai “vesel” si mai “transparent”, pentru ca gatim la vedere, si asta le place foarte mult clientilor nostri.
Am deschis de curand si pentru cina, asa ca oricine isi doreste o cina linistita sau un drink after work cu prietenii este binevenit la noi.
Organizam party-uri dintre cele mai inedite. De exemplu, pe 28 octombrie avem ce-a de a doua editie KITCH Party, o ocazie sa ne descretim fruntile si sa petrecem timp frumos intre prieteni. (fotografii de la alte party-uri pe pagina de Facebook)
Stiu că sunteți suspendată din activitatea de avocat de ceva vreme. Este o pauza sau final de avocatura?
“Final” nu m-as aventura sa spun. O pauza, cu siguranta, nu stiu cat de lunga. Ma gandesc ca la un moment dat o sa revin in avocatura, dar nu pot sa estimez cand va fi acel moment. Deocamdata imi dedic tot timpul si energia proiectului “Sorriso” si ma bucur de el.