Avocata care a creat ”pantofii albaștri” din Justiție se destăinuie despre depresie: ”E cumplit. Te macină pe dinăuntru, roade din tine…”

În contextul discuțiilor generate de moartea jurnalistei Iulia Marin, care suferea de 4 ani de depresie, avocata (fostă jurnalistă) Mădălina Scutelnicu din Sibiu, creatoarea fenomenului ”Doamna cu pantofi albaștri” din Justiție, a scris pe Facebook despre experiența ei cu un ”pui de șoarece care-mi urla că ce rost mai are”: ”Cu Dumnezeu de mână și prieteni care mi-au dat 99 la sută din timpul lor, l-am ucis rapid, în câteva săptămâni.”. Redăm textul mai jos:

”E cumplit.

Te macină pe dinăuntru, roade din tine, din mintea ta, bucată cu bucată. În capul tău, e ca un șoarece infect ce nu se mai oprește din alergat pe rotiță, îți învârte gândurile, ți le-ncurcă, ți le-amestecă, ți le face noduri, te minte că nu ești bun de nimic, că nimănui nu-i pasă, că toți te părăsesc, și ronțăie… îți tot ronțăie prezentul și-ți face imposibil de proiectat viitorul… Și-l simți, și-l auzi, și vrei să-l oprești. Sub ochii tăi, ascuns în tine, chiar te face bun de nimic.

Îți instalează, în minte, frica pe care începi să o simți fizic, așa ca pe-o emoție puternică în coșul pieptului. Emoția asta devine obișnuința zilei, iar liniștea devine moment. Excepție.

În punctul acesta, începi să devii bun de nimic. Cu așa stare mentală întoarsă pe dos, n-are cum să-ți mai pese, n-ai cum să te mai bucuri de-o floare, de-un film, de un om, de o muzică bună. Îți pierzi răbdarea. Traseul. Direcția.

Îți e rău fizic.

În jur, auzi: „Da` termină, dragă, cu prostiile! Nu există depresie” sau „Trece. Când ajungi acasă, fă-ți un ceai, uită-te la un film…”.

Zâmbești amar la sfatul ăsta. Te simți ne-nțeles. Parcă nici nu-ți mai vine să spui cuiva. Abia aștepți să intri în camera ta, unde te asiguri că televizorul e închis (exclus să te poți concentra la ecran, când trăirile tale sunt cum sunt) și începi să te învârți în pat, ca un titirez, în jurul axei tale… Minute bune te învârți în pat, gemându-ți, singur, suferința. Ăsta e punctul în care somatizezi total cu șoarecele dăunător din mintea ta și-ncepi să te comporți ca el. Deși ți-l știi dușman declarat și vrei să-i ții piept, te lupți, dar ajunge să te controleze. El pe tine.

Știi, simți că, fără ajutor, n-ai nicio șansă să redevii omul de până atunci.