Judecătoarea Andrea Chiș de la Curtea de Apel Cluj, candidat la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a vorbit pentru Clujust.ro despre întâlnirile cu magistrații de la toate Curțile din țară, despre nevoile sistemului judiciar identificate în urma discuțiilor și a pus concluziile la final de campanie electorală.

Cum a fost în campania electorală? Ce ați învățat nou?

La începutul campaniei, am spus că va fi un altfel de Camino și am avut dreptate. Am văzut în fiecare zi locuri noi și am întâlnit colegi noi. Mi s-au pus multe întrebări. Nu a existat întâlnire care să dureze sub o oră și jumătate, dar au fost și care au durat două ore și chiar mai mult.

Multe întrebări mi-au fost puse de persoane cu funcții de conducere vizând partea din proiect referitoare la comisiile de examinare pentru aceste funcții. Aceasta nu a făcut decât să-mi confirme încă o dată că am avut dreptate în ceea ce privește propunerea de modificare a componenței acestor comisii, transparentizarea acestora și reglementarea unor conflicte de interese. Ca să fiu corect înțeleasă, persoanele cu funcții de conducere care au pus întrebări au insistat să rămână componența actuală, care cuprinde președinți de instanță, refuzând, atunci când i-am întrebat pe unii, să răspundă cine a fost în cazul lor în comisia de examen.

La Târgu Mureș, am fost invitată și la ședința de învățământ profesional, ceea ce mi-a venit ca o mănușă, având în vedere că am susținut că una dintre calitățile esențiale ale unui membru CSM trebuie să fie și profesionalismul în specializarea pe care a ales-o, eu fiind judecător al Secției I civilă a Curții de Apel Cluj.

Am învățat și mai multe despre oameni și comunicare.

Am învățat să apreciez fiecare întrebare, pentru că mi-a dat posibilitatea să lămuresc orice  aspect din proiect sau din afara acestuia. Am privit întrebările ca fiind puse cu sinceră curiozitate, pentru că cred că, de fapt, contează cum ne raportăm noi la ceilalți, indiferent de felul în care se raportează ceilalți la noi. Așa putem schimba felul în care relaționăm în general.

Am învățat că judecătorii sunt în mare parte la fel. Cred că ne diferențiază volumul de muncă în funcție de instanța și secția din care facem parte, neexistând deocamdată o soluție clară pentru echilibrarea muncii fiecărui judecător. Cred că felul în care gestionăm timpul raportat la volumul de muncă al fiecăruia ne facem să fim fericiți și mulțumiți sau dimpotrivă.  Le-am spus colegilor că, la Cluj, în cadrul seminariilor de comunicare interprofesională, am urmat și cursuri de management al timpului.

Am învățat să ascult și mai mult nevoile celorlalți colegi.

Am integrat părerile divergente de ale mele care m-au convins, pentru că cred în puterea convigerii, a cuvântului, și nu a forței date de o poziție în sistem, mai cu seamă în cazul unei funcții de reprezentativitate așa cum este cea de membru CSM.

Ce v-au spus colegii de la Curțile din țară? Care sunt nevoile sistemului judiciar, identificate în urma discuțiilor?

Au fost discuții pornind de la cele cinci puncte din proiect și nu numai.

Am vorbit despre baza materială și sistemul de finanțare, iar majoritatea colegilor au fost de acord cu propunerea din proiect ca bugetele justiției să fie administrate de CSM, prin președintele acestuia în calitate de ordonator principal de credite. Am reușit, cred, să înlătur contraargumentele vizând rezistența pe care ar putea să o opună alte instituții, lipsa de personal și spațiu, mandatul de numai un an al președintelui etc. Am putea purta o întreagă discuție doar despre asta.

Am discutat despre condițiile de muncă în instanțe, și altele decât baza materială, respectiv volumul de muncă al judecătorului, despre faptul că singurul criteriu obiectiv pentru a compara munca unor judecători de specializări diferite este timpul, insuficient măsurat deocamdată. Am vorbit și despre necesitatea transferării unor atribuții ale judecătorului legate de redactarea hotărârilor către un grefier cu studii superioare, cum ar putea fi implementat un astfel de proiect, care sunt dificultățile pe care le întâmpinăm în prezent, cum le putem soluționa deocamdată fără modificări legisltive și fonduri suplimentare etc.

Tocmai pentru că judecătorul român lucrează în condiții deosebit de grele, am discutat despre salarizare și necesitatea menținerii pensiei de serviciu, pusă zilele acestea sub semnul întrebării. Trebuie să punctăm și să facem publicul larg să înțeleagă că acestea sunt garanții ale independenței judecătorului, or independența judecătorului nu este consacrată în interesul acestuia, ci al justițiabilului. Justițiabilul trebuie să fie judecat de un judecător potrivit legii și convingerii sale, fără a fi supus unor presiuni exterioare. Ca să decizi viețile altora, trebuie să ai un confort material și psihic, să nu te gândești prea mult la plata facturilor, a ratelor la bancă, a școlii copiilor, la cum să-ți asiguri o bătrânețe liniștită după o viața marcată de privațiuni pe plan personal și social.

Am atins problema inechităților cuprinse în legea statutului, care reglementează multe categorii de asimilați, care au aceleași drepturi cu judecătorul fără a avea dificultățile profesionale ale acestuia și a fi supuși acelorași presiuni, precum și despre faptul că e nedrept să se ia pensia de serviciu cu luarea în considerare a vechimii în alte profesii juridice decât cea de judecător (sau procuror, care are aceluași statut), cum se întâmplă în prezent.

Am dialogat despre situația detașaților în interiorul și în afara sistemului judiciar, despre faptul că ar trebui introdus ca și criteriu pentru aprobarea unei astfel de solicitări interesul sistemului judiciar, și nu cel al persoanei care solicită detașarea sau al instituției care solicită ca în cadrul ei să fie detașat un judecător. Am constatat că există persoane în sistem care au fost judecători pentru foarte puțin timp (e valabil și în cazul unor procurori), folosind funcția doar ca „trambulină” pentru a face altceva, cu complicitatea unor consilii ale magistraturii care nu au ținut seama de perioada maximă de 6 ani prevăzută de lege într-o viață de judecător în care acesta poate face altceva decât să soluționeze dosare.

Am vorbit și despre răspunderea materială a judecătorului. Am constatat că mulți nu înțeleg că judecătorul nu poate să răspundă pentru soluții decât dacă a săvârșit o abatere disciplinară sau o faptă penală care l-a determinat să dea o anumită soluție. Altminteri, nu ar fi independent, fiind supus presiunii din partea celui care ar trebui să spună dacă soluția sa a fost legală și temeinică ori dimpotrivă. Doar o altă instanță poate spune că un judecător a greșit și dacă a făcut-o cu rea credință sau gravă neglijență ori doar a exprimat o convingere personală privind interpretarea probelor și a legii, care este atributul său exclusiv.

Am discutat despre necesitatea publicării soluțiilor inspecției judiciare, inclusiv a celor de clasare (sub condiția anonimatului), nu doar pentru a transparentiza activitatea acestei instituții, ci și pentru ca cei care doresc să formuleze plângeri împotriva judecătorilor să aibă o imagine clară despre ce înseamnă abatere disciplinară și care sunt situațiile în care se impune să accepte soluția și să nu mai introducă inutil plângeri ce se vor solda cu soluții de clasare.

Am spus câteva cuvinte și despre comunicarea în cadrul instanțelor și necesitatea introducerii criteriului comunicare în evaluarea  profesională a fiecărui judecător, cei de la curțile de apel lucrând în majoritate în complete colegiale și constatând că există colegi cu care nimeni nu dorește să intre în complet și care refuză să urmeze seminarii de comunicare.

S-a pus problema statutului procurorului, personal fiind de părere (ca și majoritatea colegilor, așa cum am constatat) că aceștia trebuie să rămână parte a puterii judecătorești și să le fie întărită independența, prin eliminarea subordonării ierarhice, respectiv a controlului procurorului șef.

Am vorbit despre admiterea în magistratură, promovări în funcții de conducere și execuție, opinia mea în legătură cu aceste chestiuni, acceptată în mare măsură de colegi, fiind dezbătută cu alte ocazii (inclusiv în proiect), acest spațiu fiind insuficient pentru o redare mai detaliată a problematicii.

Am purtat discuții și despre formarea profesională și raportul dintre CSM și INM. Problema e cu atât mai acută cu cât, recent, actualul CSM s-a dovedit încă o dată netransparent prin modul în care a scos la concurs postul de director INM. Am scris despre aceasta pe pagina mea de Facebook, astfel că nu mai reiau aici.

În acest context, trebuie să amintesc că am discutat dacă într-un nou cod de etică a profesiei de judecător (respectiv procuror) nu ar trebui să fie incluse și valori specifice calității de membru CSM.

Desigur, am vorbit despre modul în care CSM apără independența sistemului judiciar, cum și-ar putea eficientiza această activitate, despre modificarea regulamentelor pentru transparentizare și previzibilitate, despre necesitatea ca membrii CSM să păstreze contactul cu instanțele, despre introducerea unei proceduri de revocare a acestora (singura formă în care pot fi trași la răspundere), renunțarea la votul secret și multe altele.

Credeți că șefii de Curți de apel, care candidează, îi pot determina pe colegii din acele curți să-i voteze?

Sincer, nu cred. Totuși, curțile care și-au desemnat candidați e normal să-i voteze în principal pe aceștia (sunt votați trei în total, altminteri votul este nul), chiar dacă, probabil, niciun candidat nu va întruni unanimitatea în propria curte, cum e și normal, pentru că nu poți fi simpatizat de toți. Un vot unanim într-o curte pentru un anume candidat probabil că ar naște, din acest motiv, suspiciuni.  Cred, însă, că unii au urmărit conștient să devină membri ai consiliului urmând și acest pas premergător, după modelul membrilor fostelor consilii, care, în majoritate covârșitoare, au fost compuse din persoane cu funcții de conducere în instanțe și parchete.

Credeți în anumite alianțe între Curți de apel din țară?

Nu au fost anunțate oficial astfel de alianțe și cred că judecătorii sunt suficient de maturi să înțeleagă că aceasta ar fi o primă dovadă de lipsă de transparență a unor viitori membri ai consiliului.

Dacă ar vota o alianță ocultă (dincolo de faptul că, așa cum s-a dovedit în CSM-urile anterioare, alianțele se desfac în timp, chiar și când sunt publice și bazate pe prietenii trainice), și-ar pierde dreptul de a cere transparență viitorului consiliu.

Ce le urați judecătorilor înainte de vot?

Să-i voteze pe cei trei candidați cu care au rezonat cu adevărat în cadrul întâlnirilor și în care au cea mai mare încredere, lăsând la o parte orice fel de alte considerații. Am spus asta și colegilor din curtea mea atunci când m-au întrebat cu cine aș putea face echipă, dacă mă votează. I-am rugat să-i voteze pe cei de care le-a plăcut cel mai mult, pentru că eu pot colabora cu oricine. Unui candidat care afirmă altceva îi lipsește o calitate esențială cerută de o funcție de reprezentativitate: comunicarea. Dacă nu poate comunica cu o persoană desemnată de o altă curte de apel, căreia colegii i-au acordat încrederea, va comunica cu colegii de la curți după ce va fi ales? Întrebarea este, desigur, retorică.

Comments

comentarii