Acasă » PROCESE » Sentință: Clauze anulate din contract de credit bancar în lei
credit lei

Sentință: Clauze anulate din contract de credit bancar în lei

Am tot auzit de procese cu deja celebrul franc elvețian, dar iată că și creditele în lei ajuns la instanță. Judecătoria Cluj-Napoca a dispus anularea comisionului de administrare credit (fost comision de risc) și clauza referitoare la obligația împrumutatului de a plăti eventualele costuri suplimentare.

În august 2007, reclamanții S.S și S.C au încheiat cu Volksbank România SA convenția de credit ce a avut ca obiect acordarea unui credit către împrumutați în cuantum de 70.000 lei. Durata stabilită prin convenție a fost de 300 de luni (25 ani), urmând ca dobânda fixă să fie de 5.95% pe an. Reclamanții au adus cași și garanție un imobil din Dej, cu o ipotecă de rang I în favoarea pârâtei Volksbank România.

În 2014, cei doi au pornit procesul împotriva băncii, în care au cerut anularea comisionului de risc, a clauzelor referitoare la situațiile neprevăzute care determină scadența anticipată și cele referitoare la obligația împrumutatului de a plăti eventualele costuri suplimentare, ca fiind abuzive și eliminarea lor din convenția de credit. De asemenea, au cerut obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate lunar cu titlu de comision de risc de la data semnării convenției de credit și până la pronunțarea hotărârii în cauză.

În acțiunea judecătorească se arată că ”în partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, este stipulată clauza potrivii căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. În raport cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, clauza amintită este abuzivă creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care valoarea acestui comision se ridică la aproximativ 6% din valoarea totală a împrumutului.

Chiar și după apariția OUG nr. 50/2010 pârâta a menținut acest comision, redenumindu-l însă unilateral în comision administrare credit, încercând să justifice perceperea acestor sume impuse abuziv în sarcina reclamanților. Pentru a eluda această prevedere și pentru a percepe în continuare suma de bani aferentă comisionului de risc, banca a interpretat în mod greșit și eronat dispozițiile Ordonanței 50/2010 și a impus în continuare comisioane nelegale.

Ținând cont de aceste aspecte reclamanții au solicitat în mod repetat pârâtei să respecte dobânda fixă, în cuantum de 5.95% pe an, dobândă la care reclamanții au consimțit la achiziționarea creditului bancar. Au solicitat totodată eliminarea comisionului de risc și și-au manifestai refuzul față de transformarea acestuia în comision de administrare.”, se arată în acțiunea judecătorească.

Extrase din apărarea băncii

”Prin Convenția în sine, precum și prin clauzele stipulate, Banca a urmărit un scop licit și moral: acela de a desfășura o activitate comercială, de a oferi un serviciu de larg consum și de a înregistra un profit.

Volksbank a dat dovadă de bună-credință, informând complet reclamanții cu privire la toate aspectele contractului – inclusiv comisioanele și chestiunile de dinamică a dobânzii ce pot fi atrase de fluctuații economice grave – și respectând cu strictețe reglementările dreptului consumului (OG nr. 21/1992 , Legea nr. 296/2004, Legea nr. 193/2000).

Nu poate fi vorba de o cauză ilicită la încheierea Convenției, Banca acționând legal în exercitarea activităților comerciale. Potrivit art. 968 din vechiul C.civ., cauza este ilicită atunci când este prohibită de lege sau contravine bunelor moravuri și ordinii publice, în doctrina de specialitate s-a arătat că în contractele numite (cum este și cazul împrumutului bancar) doar scopul imediat poate fi ilicit.

Scopul imediat urmărit de Bancă la încheierea Convenției a fost fără îndoială obținerea unui profit comercial. Câtă vreme obținerea unui profit de pe urma unei activități comerciale nu este nici prohibită de lege și nici contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, cu siguranță nu se poate vorbi de o cauză ilicită la încheierea Convenției.

Dat fiind că Banca desfășoară o activitate legală, autorizată potrivit exigențelor dreptului bancar, într-un cadru reglementat și prin respectarea tuturor actelor normative incidente, este absurd să se susțină că activitatea de creditare a Băncii, animată de obținerea de profit, poate fi determinată de o cauză ilicită.

Nu există un dezechilibru contractual semnificativ; având în vedere valoarea considerabilă a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului, clauzele stipulate în favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de client.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 face vorbire de un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor, stabilind o condiție cantitativă în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor.

În această materie, o clauză este abuzivă doar dacă pune profesionistul într-o postură neta de superioritate contractuală, fie prin atribuirea unor beneficii bănești exorbitante și nejustificate, fie prin conferirea unor prerogative discreționare de alterare a contractului. Altfel spus, dezechilibrul semnificativ trebuie să îl pună pe consumator într-o postură în care contractul încheiat nu îi mai servește în niciun mod.

După cum reiese din această comparație, nu poate fi identificat niciun dezechilibru semnificativ; clauzele stipulate în favoarea Băncii reprezintă contra-ponderea sumei consistente împrumutate reclamanților, aceste clauze având scopul de a asigura recuperarea împrumutului.

Trebuie subliniat că Banca nu își permite să înregistreze pierderi ca urmare a activității de creditare, convenția de credit având caracter comutativ, iar nu aleatoriu, astfel că este pe deplin justificată atenția dată de Bancă detaliilor privind prețul, costurile și riscul aferente creditului, precum și clauzelor de impreviziune. Cu siguranță pentru consumatori ar fi mult mai avantajos ca împrumutul să se acorde în termeni generali, fără garanții, dobândă, clauze de impreviziune ș.a., însă o astfel de practică comercială ar fi imposibilă. Reamintim că activitatea bancară are un specific comercial și are ca scop obținerea de profit.(….)

Comercianții – Banca, în speță – au libertatea să stabilească prețul perceput pentru serviciile și bunurile oferite; limita minimă a prețului este dată de costurile minime presupuse de bunul sau serviciul oferit, iar limita maximă este reglată de concurența liberă pe piață.

Acesta este motivul pentru care, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.(…)

Comisionul de risc acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul Volksbank.

Având în vedere că împrumuturile de consum sunt acordate pe durate îndelungate (în medie 15 – 25 de ani), dinamica economiei de piață face ca o evaluare inițială a riscului să fie imposibilă. Pentru acest motiv, Banca Volksbank, la fel ca multe alte bănci, percepe un comision lunar de risc, care este destinat să acopere costurile serviciilor și activităților de monitorizare și gestionare a riscurilor.

Acest comision lunar, denumit în mod curent de risc a fost perceput de la un nivel minimal (0,125%), asigurându-se în mod constant o sursă pentru acoperirea costurilor de gestiune a riscului. Precizează că la nivelul Băncii sunt constituite departamente specializate pentru monitorizarea și gestionarea riscului.(..)

Mai mult, comisionul este defalcat lunar și în planul de rambursare, fiind încasat lună de lună ca operațiune distinctă de încasarea dobânzii; de aici reiese cu certitudine că acest comision de risc nu este în niciun caz un element de profit al Băncii, ci un cost inerent activității de creditare.

După cum reiese și din Planul de rambursare, comisionul de risc scade lunar, fiind aplicat la soldul creditului; astfel, pe măsură ce expunerea Băncii se reduce prin rambursarea creditului, nivelul comisionului de risc scade proporțional.

Comisionul de risc este un cost real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul    art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000.”

Precizări ale reclamanților

”Prin instituirea comisionului de risc în condițiile menționate, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit. Pârâta, prin perceperea dobânzii împreună cu comisionul de risc se îmbogățește fără justa cauză. în temeiul art. 1345 din Noul cod civil, partea care se îmbogățește fără justă cauză este obligată la restituire.

Pentru a justifica oarecum perceperea de către bancă a comisionului de risc, astfel încât echilibrul dintre prestațiile părților să nu aibă de suferit, ar trebui ca Banca să includă în contractele de credit o clauză conform căreia, să existe posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că „riscurile” pentru a căror acoperire a fost perceput nu s-au materializat. Însă o asemenea cauză nu există!”

Motivarea instanței Judecătoriei Cluj-Napoca

Analizând fondul cauzei, constată următoarele:

”Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. Volksbank România S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Articolul 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.

Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale CONVENTIEI  DE CREDIT NR. xxxxxxxx/28.08.2007  intervenite între părți, instanța constată că art. 3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr.193 din 2000. .

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului in speta reclamantii și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei de credit reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang 1 asupra imobilului, proprietatea reclamanților situtat in Dej, …, jud. Cluj. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.

Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.

Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă.  Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamanții, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.

Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că aceste garanții reale imobiliare nu au fost constituite cu titlu de echivalent al comisionului de risc. Dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Gestionarea acestor riscuri se regăsește în prețul creditului, pârâta  invocând și Norme B.N.R..

Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.

Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.

Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din Condiții speciale și pct. 3.5. din Condițiile generale din Conventia de credit nr. xxxxxxx/28.08.2007

În ceea ce privește clauzele cuprinse în art.10.2 din condițiile generale ale convențiilor, instanța arată că, conform acestora, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul reclamanților consumatori, ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 10.2 din Condițiile generale din Conventia mentionata mai sus.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc din conventia incheiata și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Sub acest aspect, va obliga pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc în baza convenției de la data încheierii convenției, și până la data de 23.06.2015.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in pct 8.1 lit.c si d  din Conditiile generale referitoare la situatiile neprevazute care determina scadenta anticipata si cele cuprinse in art.3.d din Conditiile speciale ale conventiei, referitoare la dreptul bancii de a modifica dobanda in caz de schimbare semnificativa a pietei monetare, instanta apreciaza ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Chiar daca aceste clauze sunt cuprinse in formularul standardizat al Conditiilor generale, nefiind astfel supus negocierii directe dintre parti, nu sunt indeplinite celelalte conditii impuse de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 pentru a putea califica clauza ca fiind abuziva.

Clauza nu creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care estre afectata de intervenirea unor situatii exceptionale. Aceste situatii neprevazute ar crea un dezechilibru Bancii in situatia in care executarea contractului nu ar mai putea avea loc. Este normal la imprumutatorului sa aiba in vedere si sa urmareasca solvabilitatea clientilor sai in vederea realizarii scopului pentru care a fost incheiat contractul: restituirea imprumutului si a dobanzii stabilite. Ca urmare, nu poate fi retinuta reaua-credinta a paratei cu privire la inserarea acestei clauze contractuale.

Dupa cum se poate observa, de la momentul incheierii Conventiei de credit si pana in prezent a fost perceputa dobanda dobanda mentionata dealtfel si in graficul de rambursare depus la dosar. Posibilitatea de a revizui rata dobanzii curente, mentionata la pct.3 lit.d este determinata de aparitia unor schimbari semnificative pe piata monetara si este conditionata de notificarea consumatorului in acest sens. Durata indelungata a derularii contractului justifica inserarea acestei clauze in Conditiile apeciale, iar reclamantii nu au explicitat modalitatea in care Banca i-a obligat sa accepte aceste clauze ce nu sunt inserate in formularul standardizat, neprezentandu-se la termenul de judecata pentru care au fost citati cu mentiunea „prezenta obligatorie la interogator”.

Pentru considerentele prezentate, instanta apreciaza ca in situatia clauzelor cuprinse la pct 8.1 lit.c si d din Conditiile generale si in art.3.d din Conditiile speciale ale conventiei, referitoare la dreptul bancii de a modifica dobanda in caz de schimbare semnificativa a pietei monetare, nu sunt aplicabile dispozitiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, astfel incat cererea de constatare a nulitatii absolute in ceea ce le priveste va fi respinsa.” se arată în sentință.

Banca trebuie sa plateasca reclamantilor suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Banca a fost obligată și la restituirea in favoarea reclamantilor a sumelor incasate cu titlu de comision de risc  de la data semnarii conventiei de credit si pana la data de 23.06.2015. Sentința poate fi atacată cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Comments

comentarii

Vezi și

Primarul din Florești, Horia Sulea (foto presalocala.ro)

Raportul ANI în cazul primarului din Florești, menținut definitiv de Înalta Curte

Raportul Agenției Naționale de Integritate în cazul primarului din Florești, Horia Șulea, a fost menținut …

Lasă un răspuns