Acasă » INTERVIURI » S-a opus subjugării Justiției de către Iliescu când era procuror și a fondat o societate de avocatură pe model american ca avocat
avocat eugen iordachescu clujust (1)

S-a opus subjugării Justiției de către Iliescu când era procuror și a fondat o societate de avocatură pe model american ca avocat

Avocatul Eugen Constantin Iordăchescu, acum managerul unei societăți cu 37 de avocați, a fost unul dintre cei mai înfocați apărători ai independenței justiției în vremuri grele pentru aceasta, când la conducerea țării erau Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Penalist cu vastă experiență, Eugen Iordăchescu a avut un cuvânt greu de spus în magistratură și este un nume în avocatură. Deși spune că avea vocație pentru procuratură, a ieșit din profesie în 2003, atât din cauza unor nemulțumiri legate de sistem, dar mai ales pentru a le asigura un viitor celor trei copii, care acum sunt avocați în cadrul SCA Iordăchescu & Asociații. Societatea de avocatură din Cluj are și un birou secundar la București. Deși este un ocupat, având clienți în special din categoria ”gulerelor albe”, precum fostul ministru Nagy Zsolt, am reușit să stăm de vorbă cu avocatul Iordăchescu, într-o sâmbătă, după o ședință cu parteneri și colaboratori de la firmă, și l-am ”stors” timp de o oră de informații și declarații interesante.

Iordăchescu și o colaboratoare ieșind noaptea de la DNA
Iordăchescu și o colaboratoare ieșind noaptea de la DNA

Fiind sâmbătă, ora 13, la sediul firmei dvs, după o ședință, o să încep prin a vă întreba cât munciți?

Evident că profesia de avocat presupune o muncă nenormată. Se muncește atât cât este nevoie, indiferent de faptul că este zi de sărbătoare, zi de nelucrătoare, rămâi și-ți faci activitățile atât timp cât este necesar. Participi la toate activitățile la care ești solicitat atâta vreme cât trebuie să fii prezent și nu există nicio reținere în a rămâne noaptea, ziua, de dimineața până seara. Au fost situații în care nu s-a dormit, s-a stat la sediul instanțelor sau la sediul parchetelor. Vă dau și un exemplu: în 2012, când a fost instrumentat la DIICOT – structura centrală dosarul cu BRD, colegii mei au asistat o parte din persoanele cercetate la audierilr de atunci și au stat aproape 36 de ore non-stop, nu au plecat de la sediul DIICOT. Cu multe cafele..unii mai și fumează, asta e.

Avocatul Radu Chiriță spunea că avocatura de penal este mai mult un viciu, de care știi că-ți face rău, dar nu te poți lăsa. Sunteți de acord? Cum caracterizați dvs. viața avocatului de penal?

Este o pasiune fără sfârșit. Niciodată nu se va termina. O pasiune care are în față speranța că într-o zi va fi mai bine.

În ce sens mai bine?

Totdeauna îți dorești să ai posibilitatea să-ți faci meseria la înalte standarde. Nu întotdeauna este posibil în acest moment. La anumite instanțe, la anumiți magistrați. Există și oameni care nu acceptă că procesul penal este exclusiv bazat pe principii. Când vorbim de principii, discutăm și de posibilitatea erorii judiciare. Tocmai de aceea sunt făcute principiile pentru a se evita erorile judiciare. În momentul în care vorbim de dreptul la apărare, vorbim de tot ce înseamnă garantarea acestui principiu sacrosanct al procesului penal, principiul prezumției de nevinovăție. Din nefericire, există și situații în care acest principiu nu este respectat, este băgat la sertar undeva.

Ca procuror cum erați? Tot la fel de mult munceați?

Da, este o chestiune care vizează vocația individului. Ca în orice meserie, pe lângă talent, pe lângă abnegație, mai trebuie să există și vocație. Vorbim de un anumit profil al magistratului. Există magistrați care muncesc enorm, dar există și magistrați care au această profesie în sânge, au vocația de magistrat. Eu întotdeauna am crezut în ceea ce mă privește că profesia de procuror a fost cea pentru care eu aveam vocație.

Am auzit că vă prindea noaptea ala birou. E adevărat?

Uneori da (zâmbește)

Ați fost și singurul procuror președinte al Asociației Magistraților din România (AMR)- Cluj. De ce v-ați implicat?

Pentru că am resimțit nedreptatea făcută magistraților începând cu 1990. O nedreptate care a persistat mulți ani până la ministeriatul domnului Valeriu Stoica. Eu cred că această mare nedreptate a fost gestionată intenționat și acest lucru l-am imputat PSD-ului – pot să-mi permit acum să spun lucrurilor pe nume – domnului Iliescu, domnului Adrian Năstase, multora dintre politicienii care și-au dorit întotdeauna subordonarea magistraților intereselor lor politice. Prin salarizarea mizerabilă care a fost gândită în perioada la care mă refer, s-a generat tocmai acea obediență a magistratului față de puterea politică, acea coruptibilitate extinsă în zona magistraturii, pe lângă alte mari greșeli care s-au produs la un moment dat în ceea ce privește selecția cadrelor. Imediat după 1990 s-a deschis accesul în magistratură multora care poate nu aveau acea vocație de care vorbeam pentru a accede în înalta deminitate de magistrat.

În perioada CDR, între 1998-2001, ați fost directorul Direcției juridice din Ministerul Finanțelor, o postură diferită față de cea de procuror..

Eram procuror și am fost detașat la Minister. Era o idee nouă la vremea respectivă, se dorea o restructurare a Ministerului Finanțelor în ce privește activitatea juridică. Se dorea construirea unui aparat puternic la nivelul Ministerului ce cercetare a faptelor de evaziune fiscală. Din păcate, acest proiect a eșuat prin plecarea domnului Daniel Dăianu, care formase o echipă în sensul acesta. Atunci am rămas să reconstruiesc activitate juridică la nivelul Ministerului Finanțelor, concomitent cu o abordare a finanțării Justiției, atât a instanțelor, cât și a parchetelor, pe alte principii, corespunzătoare nevoilor de atunci ale aparatului judiciar. Acesta era subfinanțat, era subdotat. Întregul aparat al Ministerului Justiției și al Ministerului Public era o catastrofă din acest punct de vedere tocmai pe acea idee că nu avem nevoie de justiție.

Tot atunci au fost la București alți doi clujeni, Doru Dobocan și Ovidiu Budușan.

Au fost mai mulți. În perioada respectivă mi s-a solicitat și am recomandat ca să fie aduși oameni valoroși, care erau buni profesioniști, și am avut acea rugăminte adresată procurorului general de atunci, Mircea Criste, să-i detașeze la București pe Ovidiu Budușan, Doru Dobocan, Daniel Morar, Doru Țuluș, Nucu Irimie. Toți, în perioada respectivă, făceam naveta. A fost o perioadă foarte grea. Făceam naveta săptămânal cu trenul. Doi dintre cei menționați, Daniel Morar și Doru Țuluș, la finele anului 1998 au spus că renunță la detașare pentru că erau eforturi mult prea mari.

Doru Dobocan și Ovidiu Budușan s-au sacrificat și au rămas în continuare cu consecințele din 2001, când Ovidiu Budușan, pentru că a îndrăznit să dea curs unei comisii rogatorii la solicitarea magistraților francezi, a deranjat foarte mult puterea politică de atunci, respectiv pe Ion Iliescu și Adrian Năstase, și aceștia au decis îndepărtarea lui din magistratură. După care Budușan a fost apărat de Monica Macovei, care plecase în avocatură. S-a câștigat prin 2003-2004 și a fost reintegrat în magistratură, numai că Ovidiu Budușan nu a mai acceptat să se întoarcă într-un sistem pe care nu putea să-l accepte și care a avut o atitudine greșită față de el.

Și pe dvs. PSD-ul v-a schimbat?

Nu. Atunci mi-a încetat detașarea, nici nu mai rezistam, familia nu mai suporta să fac naveta și m-am întors.

Acum, după atâția ani, ce vă place mai mult, avocatura sau procuratura?

Sigur că plecarea mea din sistem s-a datorat condițiilor în care eu trebuie să-mi desfășor activitatea și trebuia să asigur posibilitatea copiilor mei să acceadă într-o anumită profesie. Legată fiind activitatea mea de viitorul copiilor, în contextul în care ei și-au exprimat dorința de a urma facultatea de drept, am fost pus în situația de a evalua modalitatea în care eu voi putea să-mi ajut copiii. Am ajuns la concluzia că din postura de magistrat nu am nicio posibilitate să-mi ajut proprii copii și atunci am fost pus în situația de a alege. Și am ales cariera de avocat în ideea de a construi un mecanism care să le permită și copiilor mei să desfășoare o activitate profesională și în viitor în condiții de hai să spunem siguranță.

Sigur că această decizie de plecare în avocatură a avut și alte motive, dar principalul motiv este cel pe care l-am precizat.

Eugen Iordăchescu și cei trei copii: Roxana, Irina Maria și Andrei
Eugen Iordăchescu și cei trei copii: Roxana (stânga), Irina Maria și Andrei

Despre celelalte nu vreți să vorbiți?

Am fost neplăcut surprins de atitudinea obedientă a unor colegi de-ai mei procurori față de puterea politică de atunci și nu am acceptat niciun fel de compromis și am plecat. La vremea respectivă eram președintele Asociației Magistraților din România. Era un proces de recuperare a sumelor de bani reținute nelegal de Statul Român. Era vorba de recuperarea unor importante sume reprezentând plăți salariale datorate și neplătite magistraților și se încerca o anumită presiune asupra noastră pentru a renunța la poziția critică pe care o aveam față de Guvern, față de Ministrul Justiției, față de președintele Iliescu, care nu acceptau în ruptul capului necesitatea plății drepturilor salariale restante.

Exista o înțelegere la nivelul Ministerului Public, oarecum și la nivelul Ministerului Justiției, dar ceilalți factori politici abordau această chestiune în alți termeni. E aceeași idee pe care am subliniat-o permanent: prin subfinanțarea activităților instituțiilor judiciare nu se urmărea nimic altceva decât subordonarea lor politică. Ca să aibă magistrați slabi, obedienți, care să răspundă la comenzi. Acest lucru nu era de acceptat! Și s-a încercat evident ca la acea dată să se subordoneze și Asociația Magistraților intereselor politice ale puterii, ceea ce nu se putea accepta. Și atunci, sigur, am preferat să plec din sistem. Nu am acceptat niciodată ca magistratura să fie subordonată factorului politic. Dar principalul motiv a fost acela că eram obligat să asigur copiilor mei posibilitatea de a avea o carieră în domeniul juridic.

Dinafara magistraturii, cum vedeți acum sistemul? Salariile magistraților sunt destul de mari, se intrumentează dosare cu oameni importanți…

Este o evoluție interesantă. Este încă devreme să spui ce anume se întâmplă în acest moment istoric. Probabil că peste ani lucrurile se vor clarifica și ne vom da seama ce am trăit. Deocamdată avem doar niște semnale și ele se cantonează în zona excesiv mediatizată a activității unora dintre instituțiile aparatului de Justiție. Ne confruntăm cu anumite atitudini care nu întotdeauna sunt cele specifice funcționării unor instanțe, așa cum ne-am fi dorit să le avem. Evident că ceea ce se întâmplă nu este rău. Nu știu dacă putem vorbi de o dictatură a magistraților, ceva în genul Italiei anilor 80 când a fost acea poveste interesantă ”mani pulite”. Nu cred că ajungem în situația respectivă, dar există posibilitatea ca această activitate a instituțiilor fundamentale să fie direcționate în satisfacerea altor interese, pe care nu le putem sesiza în acest moment. Le putem bănui, dar nu le putem identifica cu rigoare. Este categoric că tot ce se întâmplă acum – pentru că se întâmplă niște lucruri – trebuia să se întâmple. Curățirea societății românești este absolut necesară. Este adevărat că există posibilitatea ca în acest val, în acest tsunami, uragan, să mai existe și pagube colaterale. Există și această posibilitate întotdeauna.

De aceea există avocații, ca să nu existe pagube colaterale.

eugen iordachescu iesire dna declaratii (25)Eu pot să spun că la ora aceasta nu vorbim de un corp al avocaților foarte solid și care să aibă o voce care să se facă auzită și să fie băgată în seamă. Am reproșat acest lucru colegilor noștri avocați care au avut și demnitatea de deputați sau senatori că nu și-au făcut treaba și că au acceptat cu mare ușurință modificări ale cadrului legislativ din motive pe care mi-este greu să le înțeleg. Cu toate că și-au dat seama că lucrurile nu evoluează într-o direcție pozitivă și deschid posibilitatea abuzului de drept. Din păcate, acești colegi ai noștri nu și-au făcut treaba. Eu reproșez Uniunii Naționale a Barourilor că nu se comportă ca o instituție de prim rang a României, că nu-și face vocea auzită, că nu face acele demersuri necesare ca acest corp important al societății românești – corpul avocaților – să fie adus în prim-planul vieții publice și care să se exprime în mod coerent, cu o mare vigoare, cu o mare forță, în așa măsură încât vocea corpului avocaților să fie auzită.

Cu ce sunteți dezavantajați din punct de vedere legislativ? La ce schimbare vă referiți?

Putem discuta de modul în care este concepută activitatea apărătorilor din perspectiva exercitării dreptului la apărare. Mă raportez în principal la procesul penal, pentru că aici apărarea are o semnificație aparte, nu că este mai importantă decât apărarea care este exercitată în procesul civil, dar în penal vorbim de apărarea unor interese extrem de punctuale, extrem de precise, care prezintă o valoare deosebită, motiv pentru care sunt și ocrotite în mod distinct și foarte clar în Constituția României: viață, libertate…. Ca atare, când formal, aparent, procesul penal, așa cum e consființit în actualele reglementări, pare să respecte integral aceste principii sacrosancte, datorită unor modalități specifice de abordare ale instituțiilor care pun în operă dispozițiile legale, practic acest exercițiu al dreptului la apărare este lăsat gol, lipsit de conținut. Deși formal avem posibilitatea de a exercita un drept la apărare eficient și consistent, în realitate, prin modul de punere în operă, acest drept la apărare este lipsit de conținut.

Deci practica e problema..

Da. Tocmai datorită faptului că aceste reglementări, aparent formal sunt corecte, dar în realitate, pe substanța unor principii, nu sunt bine așezate și trebuie să fie realizate aceste articulări ale normelor pentru a se da eficiență tocmai drepturilor fundamentale care sunt ocrotite de Constituția României. Eu cred că dacă s-ar respecta într-adevăr principiile constituționale, am avea foarte puține probleme în viața socială. Din păcate, acest lucru nu este realizat.

Și aș mai spune două chestiuni. Ceea ce este cel mai neplăcut și cel mai grav este că o astfel de atitudine de neluare în seamă a principiilor procesuale și a principiilor constituționale sunt consființite de organele de control judiciar. Cu alte cuvinte, în momentul în care critici anumite hotărâri în fața instanțelor care îndeplinesc funcția de control judiciar, dintr-o abordare complet greșită, dintr-o solidaritate greșită de breaslă, criticile respective nu sunt luate în seamă și se acoperă gravele abuzuri procesuale, ceea ce iarăși este o chestiune de o gravitate excepțională.

Procurorii și judecătorii trebuie să fie în aceeași breaslă?

Eu pot să critic și activitatea Ministerului Public pentru că, din punctul meu de vedere, procurorul la această oră nu-și îndeplinește clar atributele constituționale pe care le are. Procurorul trebuie să apere nu numai societatea, dar și individul. Cu alte cuvinte, procurorul are obligație de a face o evaluare a probațiunii împotriva inculpatului, dar în același timp este obligat să administreze probe și în favoarea lui. Or, ceea ce discutăm de ani că procurorul trebuie să facă probe și împotriva și în favoarea inculpatului, acest lucru nu se întâmplă în realitate. Iar procurorul este cantonat în unica direcție de a face tot ceea ce este posibil ca persoana pe care a trimis-o în judecată să fie condamnată, fără să accepte posibilitatea că poate și el, când l-a trimis în judecată, a greșit. Acest lucru este o catastrofă.

Știu că societatea dvs. se implică în formarea magistraților. Mai exact cum?

Noi ne-am propus să facem o societate de avocatură performantă și care să aibă la bază principiile care sunt unanim recunoscute și care sunt valorizate în întreg cadrul normativ, legislativ, unde ne găsim noi ca activitate. Am pus la baza funcționării societății noastre principiile. Încercăm să desfășurăm o activitate profesionistă, de înaltă ținută, în care valoarea să primeze. Nu știu dacă reuștim întotdeauna, dar în majoritatea situațiilor am ajuns la convingerea că am acționat în sensul principiilor pe care le-am menționat. Societatea noastră și-a propus să formeze oameni, juriști, în sens larg.

Formăm avocați și sprijinim Institutul Național al Magistraturii în formarea unor viitori procurori și judecători de înaltă ținută. De mai mulți ani participăm în cadrul programului care este pus în aplicare de Ministerul Justiției împreună cu INM și UNBR în efectuarea practicii auditorilor de justiție la societăți de avocatură. Acel stagiu de practică care a fost introdus în ultimii ani pentru viitorii magistrați. Ei iau la cunoștință nemijlocit de cum funcționează formele de exercitare a profesiei de avocat în activitatea concretă. O practică suficient de consistentă care se derulează pe trei săptămâni, ceea ce nu este puțin, și care dă posibilitatea viitorilor magistrați să ia la cunoștință modul în care funcționează aceste modalități de exercitare a profesiei de avocat. Există la nivelul Ministerului Justiției un protocol cu UNBR și pe baza acestuia au fost selectate un număr de câteva societăți din țară care răspund exigențelor INM. Între aceste societăți suntem și noi.

V-a fost greu să creați o societate așa mare cum este acum?

Totul a fost natural. Acest demers a venit ca urmare a practicii derulate în decursul timpului. În anul 2007, fosta mea asociată, Adina Udrescu, m-a abordat și m-a rugat să mă gândesc la posibilitate formării unei societăți profesionale de avocați. Acest gând l-am avut întotdeauna după ce am intrat în profesie. Am mers pe o experiență pe care am dobândit-o în Statele Unite ale Americii. Am văzut cum funcționează acolo societățile de avocați mari și mijlocii. Ideile erau generoase, le puteai valorifica. În momentul când am intrat în profesie, mi-am dat seama că există această posibilitate, numai că trebuiau îndeplinite niște condiții. După parcurgerea unei etape în existența cabinetului individual de avocatură, s-au produs acele acumulări necesare încercării viitoare de a construi o societate de avocatură.

O mică ședință la SCA Iordăchescu & Asociații
O mică ședință la SCA Iordăchescu & Asociații

Ați fost în SUA când erați procuror?

Eram directorul departamentului juridic din Ministerul Finanțelor și în acea calitate am participat la dezbaterile care au avut loc în fața Tribunalului Federal într-o cauză civilă. Era vorba de reprezentarea României în acel proces în calitate de expert. Era dat în judecată Statul român de către o firme din Germania, care pretindea la nivelul anilor 97-98, peste 16 milioane de dolari, ceea ce era o sumă formidabilă atunci. Și istoria acelui litigiu se întindea în timp în anii 70, era vorba de un contract pe care trebuia să-l respecte centrala, cum era atunci, Centrala din Galați de Construcții Nave Maritime. Ei nu și-au respectat obligațiile contractuale de a livra un vas de linie maritimă și au început procese, inclusiv la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris și ulterior firma germană s-a adresat instanțelor americane care pe baza unei legi specifice au trecut la executarea hotărârii pronunțate de Curtea Internațională de Arbitraj și au început să urmărească bunurile Statului român.

Deci era o chestiune foarte interesantă și acolo am stat mai multe săptămâni, am lucrat cu firma de avocatură Herzfeld & Rubin, care are sediul în New York, pe Wall Street la nr. 40, în blocul Trump la etajele 50-55 și am cunoscut modul în care funcționează această societate. E un model performant, ultraprofesionist. Între altele, această firmă reprezintă în toate litigiile firma Volkswagen, cu excepția Europei. Noi am lucrat foarte bine cu ei. Ministerul de Finanțe i-a angajat, lucrau pentru România.

Deci v-au impresionat avocații americani?

Era interesant modul lor de organizare și funcționare. Mi-a rămas întimpărit și am zis că se poate. Pe fondul propunerii venite de la Adina Udrescu, am acceptat să construim o societate de avocatură, Ne-am apucat în 2008. Între timp există o anumită dinamică: au intrat tineri avocați, dintotdeauna am format avocați.

eugen iordachescu si firmaDe ce a rămas doar Iordăchescu și Asociații, fără Udrescu?

Adina Udrescu este mamă și noi trebuie să respectăm valoarea mamelor. Era un sacrificiu pentru ea participarea la activitățile societății și atunci s-a ajuns la această soluție de a ne despărți pentru că era un ritm infernal, era perioada de început, era nevoie de un efort consistent, nu că acum e mai mic efortul.

Ce calități căutați la tineri?

Abnegație, dorință de studiu, implicare, loialitate.. Știință de carte în primul rând, dar după aceea vin celelalte calități. Sigur că noi încercăm să-i stimulăm, să le oferim certitudini că munca pe care o desfășoară este recunoscută și este remunerată. Întotdeauna socieateta noastră de avocatură a adoptat o politică univocă în sensul creșterii permanente a veniturilor. Ținta noastră este să ajungem la un moment dat să asigurăm confort material corespunzător tuturor avocaților, sens în care și politica noastră este de a crește permanent veniturile până când vom ajunge la acel nivel pe care îl acceptăm ca fiind necesar și optim pentru un avocat, raportat la statutul său, la nevoile sale ș.a.m.d.

Am văzut la SCA Iordăchescu și Asociații că avocații de penal lucrează împreună cu cei de fiscal? (exemplu aici)

Și fiscal și civil. Este acest drept impropriu denumit drept penal al afacerilor. Este o ramură mult mai extinsă și cred că ar intra în categoria infracționalității macroeconomice. Aici se găsesc și infracțiunile la nivelul societăților comerciale, ceea ce îndeobște se cunoaște ca infracțiuni din zona dreptului penal al afacerilor, intră și faptele de evaziune fiscală, și infracționalitatea informatică, și faptele de corupție. Există un anumit principiu: La ora aceasta, haiducia avocățească, adică de unul singură să faci avocatură, nu mai este posibilă.

Planificarea domnului Iordăchescu
Planificarea domnului Iordăchescu

Esența activității avocațiale actuale performante este lucrul în echipă. Sunt câteva lucruri de stabilit care dacă se respectă cât de cât, există șansa de a se obține rezultate: Lucrul în echipă, comunicarea între avocați – care este esențială – și planificarea. Dacă nu există o activitate planificată, dacă nu există comunicare între avocați, degeaba știi foarte multă carte. Toate aceste lucruri sunt esențiale pentru a reuși o activitate performantă. Când vorbim de planificare, vorbim de planificarea pe dosar, în care și apărarea, la fel ca și acuzarea, trebuie să-și facă planul de apărare, deci vorbim de o planificare a apărării în dosar și vorbim de o planificare a activităților în general: săptămânale, lunare ș.a.m.d. Toate acestea sunt acompaniate de o pregătire profesională individuală, care este legată de pregătirea dosarelor, dar și de o pregătire profesională colectivă la nivelul departamentelor, cum este cazul nostru: civil, fiscal, penal. Toate acestea necesită efort, timp, organizare și dotare.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns