Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » Profesorii și editurile din Cluj care au contribuit la publicarea volumelor scrise în pușcării
carti targ cluj

Profesorii și editurile din Cluj care au contribuit la publicarea volumelor scrise în pușcării

Profesori de renume din Cluj, între care un profesor emerit și un preot, le-au dat recomandări unor deținuți din categoria ”gulerelor albe” pentru lucrări publicate. Două edituri din Cluj au publicat volume pentru Dan Voiculescu. Un om de afaceri condamnat pentru trafic de minori a scris ”Delincvența juvenilă”, apărută la o editură din Cluj. Un fost lider PNL (ex-PDL) a scris ”Biruință în suferință” cu recomandarea unui preot clujean.

La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Justiției  a trimis o listă cu toți deținuții din țară care au publicat lucrări, editurile la care au apărut și numele profesorilor universitari care le-au dat recomandare scrisă pentru lucrare.

Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse prevede la articolul 96 aliniatul f) că ”in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate”.

Pentru a ajunge la aceasta reducere, deținutul trebuie să prezinte comisiei din penitenciar o recomandare scrisă din partea unui profesor universitar sau a unui conferențiar „care atestă importanța temei alese pentru domeniul științific respectiv”, a explicat ministrul justiției, Raluca Prună.

Din toată lista, CLUJUST a extras profesorii clujeni care au dat recomandări pentru lucrările unor condamnați și editurile din Cluj la care s-au publicat astfel de cărți.

Anuța Buiga
Anuța Buiga

Conferențiar universitar Anuța Buiga de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB Cluj i-a dat recomandari pentru patru lucrări lui Eugen Brădean, fost director de trading la Hidroelectrica, condamnat de  Curtea de Apel București la trei ani de închisoare pentru complicitate la dare şi luare de mită de 1,4 milioane euro. Acesta este închis la Jilava. În 2014 a publicat volumul  ”Vectorii economici ai Romaniei in urmatorul deceniu”, iar în 2015 ”Istoricul piețelor de capital si rolul acestora in economie”, ”Rolul institutiilor financiare internationale in stabilitatea economica a unei tari” și ”Istoricul pietelor de capital si rolul acestora in economia unei țări”.

dan pavel 2Clujeanul Dan Pavel (foto), unul dintre fondatorii Facultății de Științe Politice din Cluj, în 1995, acum profesor la București, i-a dat semnătura pentru lucrarea ”Becali și politica. Începuturile” lui Gigi Becali.

Mireille Rădoi
Mireille Rădoi

La Editura CA Publishing Cluj-Napoca a apărut în 2015 lucrarea ”Rolul și importanța negocierilor comerciale în realizarea unei tranzacții” scrisă de generalul în rezervă Marin Măciucă, închis la Penitenciarul Rahova pentru abuz în serviciu.Lucrarea are recomandare de la directorul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, conferențiar univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, care apare pe listă din partea Universității Babeș-Bolyai. Aici ea predă cursul Intelligence şi decizie politică la masterul de Managementul Securităţi în Societatea Contemporană de la Facultatea de Istorie UBB Cluj. Mireille Rădoi a fost membru PDL și director de cabinet si consiliera personală a fostului ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale, Gabriel Sandu, din Guvernul Boc.

Tot la CA Publishing Cluj-Napoca au apărut nu mai puțin de șase volume scrise de Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarul privatizărilor strategice, în care au fost condamnați și foștii miniștri Nagy Zsolt și Codruț Șereș. Una dintre lucrări are recomandarea aceleiași Mireille Rădoi ca și cadru didactic la UBB Cluj.

levente salat ubbȘi că veni vorba de mureșeanul Nagy Zsolt, stabilit în Cluj, și acesta a fost harnic anul trecut în Penitenciarul Rahova și a scris trei lucrări: ”Managementul campaniei electorale”, cu recomandarea profesorului universitar dr. Salat-Zakarias Levente (foto) de la Facultatea de Științe Politice a UBB Cluj, ”Uniunea Europeană în era digitală. Opțiuni și proiecte”, recomandată de conf. prof. dr. Veress Emod de la Universitatea Sapienția Cluj-Napoca și ”Un oraș de pe Mureș. Drumuri prin timp”, pentru care are recomandarea scrisă de la prof. dr. RÜSZ-Fogarasi Enikő de la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai.

profesor gg neamtuLa editura clujeană Eikon a fost publicată în ianuarie 2015 lucrarea ”Sintaxa Limbii Române Noțiuni fundamentale pentru învățământul gimnazial”, scrisă de profesoara Aurica Pușcaș din Maramureș, închisă la Secția de femei a Penitenciarului Gherla, fiind condamnată la 2 ani de închisoare pentru mită la bacalaureat. Lucrarea beneficiară de recomandarea profesorului emerit Gavril. G. Neamțu (foto) de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj – Facultatea de Litere, Departament de limba română și lingvistică generală.

Editura Grinta Cluj Napoca a publicat lucrarea ”Delicvența juvenilă” scrisă de albaiuleanul Tibor Polgar din Penitenciarul Deva, condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism, în timp ce era patronul unei pensiuni din Alba Iulia.

Editura MEGA Cluj-Napoca a publicat ”Monografia orașului Câmpina” realizată de Valerian Nica (fost Sfârloagă), fost director al Parcului Industrial Ploiești, care a fost condamnat în 2011 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Editura ACCENT Cluj-Napoca a publicat lucrarea ”Arestul preventiv în legislația românească” scrisă de fostul agent de poliție de frontieră din Bihor, Adrian Cristian Marchiș, condamnat la 4 ani de închisoare pentru aderarea la un grup infracțional. Este închis la Timișoara.

La editura Risoprint Cluj-Napoca a apărut anu trecut volumul ”Opinia publică control social vs. democrație”, scrisă de fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, închisă la penitenciarul pentru femei de la Târgșor, fiind condamnată la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.  Ta Risoprint și-a publicat toate lucrările fostul primar din Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Detalii AICI. 

preot bozantan_florinTot la editura Risoprint a apărut în mai 2015 lucrarea ”Biruință în suferință”, recomandată de profesorul preot dr. Florin Bozântan (foto) de la Facultatea de Teologie Greco Catolică -Cluj Napoca și scrisă de fostul lider al PNL şi apoi al PLD Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi, care a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul de corupţie instrumentat de DNA Cluj, în care acesta e acuzat de trafic de influenţă, de fals şi uz de fals. Același condamnat a scris din Penitenciarul Bistrița și ”Veniturile statului și controlul financiar de stat”, publicată la Risoprint Cluj-Napoca.

Dan Voiculescu a scos trei volume la edituri din Cluj”

Editura ”Casa cărţii de ştiinţă” din Cluj-Napoca i-a publicat două volume lui Dan Voiculescu: „Managementul riscului la accesarea și gestionarea fondurilor europene” și „Clasa de mijloc: teoria și practica antreprenorială”. Aceeași editură a publicat anudui acesta Managementul deșeurilor industriale  și Managementul deșeurilor de azbest scrise de Dumitru Gîrbacea din Penitenciarul Brăila. Casa cărții de știință este o editură de tradiție, înființată în 1992 și este condusă de Mircea Trifu, inginer și epigramist. La CA Publishing, Dan Voiculescu a publicat anul trecut ”Competiția economică”.

Napoca Star, preferată la Codlea

Editura clujeană Napoca Star a publicat nu mai puțin de patru lucrări ale aceluiași deținut, Ciprian Banciu, din Penitenciarul Codlea, în același an 2014: Avortul şi impactul demografic, Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale comunităţilor Europene, Expertize medico legale pentru persoanele în viaţă și Consideratii teoretice si practice privind infractiunile contra patrimoniului prin nesocotirea increderii in noul cod penal. Aceeași editură a fost aleasă de Claudiu Oțeleanu – Bătălia pentru resurse (2014) și Energie şi confort (2015) – Mihai Marius Maftei – Activitatea de vânzare de la A la Z (2015) și Cristian Klement – Teoria obligaţiilor profesioniştilor (2015), toți trei deținuți în Penitenciarul Codlea.

Comments

comentarii

Vezi și

(sursa foto economica.net)

UniCredit Bank, amendată de CJPC Cluj pentru că a luat cu japca alocația pentru copii

UniCredit Bank a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj pentru că …