Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Ordonanță pentru îmbunătățirea legislației privind ariile naturale protejate
Aria protejată Făget (Cluj)
Aria protejată Făget (Cluj)

Ordonanță pentru îmbunătățirea legislației privind ariile naturale protejate

Guvernul a completat, printr-o Ordonanță, legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, îndeplinind astfel una dintre obligațiile ce revine României ca stat membru UE.

Mai exact, Agenția Națională pentru Protecția Mediului este desemnată drept autoritate națională care urmează să aplice prevederile Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor. Prevederile sunt prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echilibrată a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune. Acest Regulament stabilește normele care reglementează respectarea accesului și a împărțirii beneficiilor în ceea ce privește resursele genetice și cunoștințele tradiționale asociate cu resursele genetice, în conformitate cu dispozițiile Protocolului de la Nagoya.

Punerea lui în aplicare va contribui la conservarea diversității biologice și la utilizarea durabilă a componentelor acesteia, în conformitate cu dispozițiile Convenției privind diversitatea biologică.

De asemenea, ANPM va aplica și Regulamentul 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive. Speciile alogene invazive reprezintă una dintre principalele amenințări la adresa biodiversității și a serviciilor ecosistemice, în special în ecosistemele izolate din punct de vedere geografic si evolutiv, precum insulele mici. Riscurile prezentate de aceste specii pot crește ca urmare a intensificării comerțului mondial, a transporturilor, a turismului și a schimbărilor climatice.

Actul normativ adoptat de Guvern stabilește, de asemenea, sancționarea contravențională a unor noi fapte constând în nerespectarea celor două Regulamente europene.

Proiectul actului normativ

Comments

comentarii

Vezi și

uber-telefon

Comisia Europeană recomandă statelor membre să încurajeze și să reglementeze serviciile gen Uber

Deși funcționează de aproape doi ani în România, discuțiile despre legalitatea Uber au început odată …

Lasă un răspuns