Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Motivarea primei decizii definitive de înghețare a cursului CHF-LEU la data acordării creditului
(sursa foto paginadebanci.ro)
(sursa foto paginadebanci.ro)

Motivarea primei decizii definitive de înghețare a cursului CHF-LEU la data acordării creditului

Prima decizie definitivă de înghețare a cursului franc elvețian (CHF) – leu (RON) a fost pronunțată de Tribunalul Gorj în mai 2015. Reclamanți au fost avocata Claudia Medar Mareș din Baroul Gorj și soțul acesteia, iar pârâtă a fost Piraeus Bank.

DECIZIE Nr. 209/2015, pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015, de la Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă. 

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor din ședința publică din 11.05.2015 privind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții-reclamanți MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN și de apelanta-pârâtă PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 6975 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr.7202/318/2014 și în contradictoriu cu intimata-pârâtă PIRAEUS BANK-SUCURSALA TÂRGU JIU, având ca obiect constatare nulitate act.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Deliberând, tribunalul pronunță următoarea decizie;

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor civile de față ;

Prin sentința nr. 6975 din 13.11.2014 pronunțată în dosarul nr. 7202/318/2014 , Judecătoria Tg-Jiu a admis în parte  cererea reclamanților MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN, a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 1.3 lit a din contractul de credit nr ………/14.10.2008, referitoare la comisionul de acordare în sumă de 1332 CHF, la art.1  in actul adițional nr 1/09.05.2012 privind comisionul de restructurare/reeșalonare  în valoare de 150 euro și art.1 din actul adițional nr 2/01.11.2012 privind comisionul de restructurare/reeșalonare  in valoare de 250 euro și, în consecință, constată nule aceste clauze.

A fost obligată pârâta  la restituirea către reclamanți a următoarelor sume  1332 CHF, 150 euro, 250 euro, cu dobânda legală aferentă  debitului  datorat și an respins cererile de la capătul 3 și 4 din acțiune.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, părțile au convenit cu privire la acordarea de către banca a unui împrumut în franci elvețieni, respectiv 66.600 CHF, consumatorului revenindu-i obligația de a  restitui suma împrumutată  în aceeași monedă în care a fost  contractată și de a plăti dobânda .

Din răspunsurile la interogatoriu, instanța a reținut că la momentul semnării convenției, consumatorul a apreciat că acel contract era avantajos pentru el, tocmai  datorită dobânzi acordate la CHF, astfel că instanța reține că părțile au fost de acord ca moneda creditului  să fie francii elvețieni.

Așadar, la momentul contractării creditului părțile nu se aflau într-un dezechilibru contractual.

Chiar dacă pe parcursul derulării contractului, a crescut cursul valutar al CHF,  instanța a apreciat că  reclamanții și-au asumat  și acest risc  și totodată și-au asumat și existența unui dezechilibru ce a apărut ulterior, o dată cu creșterea cursului valutar,  între  drepturile și obligațiile contractule, astfel că cerința existenței relei credințe a băncii nu subzistă.

In analiza  caracterului abuziv  al unei clauze trebuie verificat  dacă la încheierea contractului consumatorul este în posesia tuturor  elementelor care pot avea  efect asupra  întinderii obligațiilor sale.

Or, în speța dedusă judecății, reclamanții au încheiat contractul cunoscând și asumându-și riscul variațiunilor de curs valutar al CHF, astfel că  aceștia și-au exprimat un consimțământ  neechivoc în baza unei clauze  clare și inteligibile  de a suporta diferențele de curs valutar.

În  privința  schimbării  esențiale a împrejurărilor avute   în  vedere  de  părți, la momentul  încheierii  convențiilor,  instanța are în vedere că variația circumstanțelor și, prin urmare,  noile sarcini ce afectează  executarea, fac  parte  din   riscul contractual  pe care-l  suportă  debitorul  obligației de  executat, în lipsa  unei  dispoziții contrare.

Instanța a apreciat că, în speță nu subzistă reaua credință a băncii, condiție pentru constatarea clauzei abuzive, întrucât banca nu putea  cunoaște evoluția ulterioară  a situației economice și bancare pentru a putea prevedea existența unor fluctuații  ale cursului de schimb valutar care să afecteze capacitatea de rambursare a împrumutaților săi.

Totodată, instanța a avut în vedere principiului nominalismului monetar,  conform căruia suma acordată  cu titlul de împrumut trebuie  restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea  acesteia.

Acest principiu se aplică și in cazul contractelor de credit, legea  permițând  acordarea creditului și în monedă străină, astfel că  împrumutatul are obligația de a restitui lucruri de  aceeași cantitate și calitate.

Astfel, instanța a apreciat ca nu este o clauză abuzivă aceea în care consumatorul își asumă riscul  valutar  generat de deprecierea  monedei în care își realizează veniturile față de moneda în care a contractat   creditul  și în care trebuie să îl restituie.

De altfel,  ambele părți își asumă riscul ca pe parcursul  executării contractului suma restituită  de împrumutat să valoreze mai puțin la momentul restituirii decât la momentul  acordării.

S-a reținut că  reclamanții nu au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor ce vizează cuantumul dobânzii, ci au solicitat numai ca  instanța să diminueze sau să mențină dobânda inițială de la data semnării contractului.

Astfel, s-a respins acest capăt de cerere  având în vedere că părțile au convenit prin semnarea actului adițional cu privire la noul cuantum al dobânzii, iar instanța nu poate interveni în sensul modificării unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părților.

Instanța a apreciat ca neîntemeiată și cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind  efectuarea plății în moneda  creditului și suportarea de către  consumator al  diferențelor de curs valutar și să se dispună înghețarea  cursului de schimb valutar  CHF-leu la valoarea de la data semnării  convenției.

S-a reținut că reclamanților  nu li s-a explicat motivul pentru care trebuie să plătească acest comision de acordare menționat la  art 1.3 lit a, care este destinația finală a acestei sume care nu privește o  contraprestație a băncii și nu se referă  la vreun serviciu pe care banca îl face în favoarea împrumutaților, mai mult nu se prevede posibilitatea restituirii acestora.

Astfel, s-a apreciat că acest comision nu reprezintă decât o dobândă mascată, lezând interesele reclamanților, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse.

În consecință, această clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, fiind de natură a crea, în detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, apare ca fiind o clauză abuzivă, sancționată, potrivit legii, cu nulitatea absolută.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamant, pentru restabilirea situației anterioare și pentru înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse de clauzele abuzive, lovite de nulitate absolută, instanța a obligat pârâtele  să restituie reclamanților  sumele de 1332 CHF, 150 euro, 250 euro,  încasate cu titlu de comision  de acordare   și  comision  de  restructurare/reeșalonare.

Instanța a constatat că reclamanții și-au întemeiat solicitările pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale din  convenția de credit, invocând în principal dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Împotriva sentinței au declarat apel, atât reclamanții MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN,  cât și pârâta PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de apel, apelanții reclamanți MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN, au arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat cu referire la comisionul de administrare că el reprezintă o dobândă mascată, dispunând restituirea lui, respectiv suma de 1332 CHF, însă deși prin acțiune s-a solicitat câtimea din dobânda percepută plus câtimea din prima de asigurare anuală, de la data tragerii creditului până la returnarea efectivă, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere și în mod eronat a asociat câtimea solicitată dobânzii legale pe care a acordat-o.

Referitor la comisionul de refinanțare, deși s-a dispus restituirea acestuia ca urmare a constatării caracterului abuziv a clauzelor care îl prevedeau, instanța nu a constatat ca abuzive în ansamblu cele două acte adiționale, care de altfel rămăseseră fără obiect.

Mai este criticată sentința și pentru faptul că deși prin acțiune s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei ce prevedea perceperea comisionului ascuns conform punctului 2 al cererii, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui comision care a fost actualizat și în cadrul concluziilor scrise, fiind stabilit la acea dată un cuantum de 162,14 CHF.

Cu privire la rata dobânzii, reclamanții arată că greșit a reținut instanța în motivare faptul că reclamanții nu au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor ce vizează cuantumul dobânzii ci au solicitat numai ca instanța să diminueze sau să mențină dobânda inițială de la data semnării contractului, deși în realitate această solicitare era cuprinsă în cererea introductivă de instanță, iar din graficele de plată depuse la dosar se putea observa faptul că banca a modificat dobânda numai atunci când au existat creșteri ale indicelui LIBOR, iar majorarea componentei fixe nu a fost adusă la cunoștință reclamanților la momentul încheierii contractului, astfel încât consumatorii nu puteau fi obligați la acceptarea ei.

Caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar rezultă din împrejurarea că a existat o creștere a cursului de schimb CHF/LEU la valori procentuale excesiv de mari, între 58 – 65 % în raport de cursul existent la acordare, producându-se astfel un dezechilibru contractual ca urmare a clauzei de risc valutar.

Apelanta-pârâtă PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA a criticat sentința cu motivarea că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Astfel, în mod greșit prima instanță a reținut existența capacității procesuale4 a pârâtei PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA – Sucursala Tg.-Jiu, deși aceasta este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societății comerciale PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA și față de disp.art.57 alin.2 C.Pr.Civ. coroborate cu art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990, aceasta nu are capacitate de exercițiu și nu poate sta în proces în nume propriu.

Tot cu aplicarea greșită a legii a reținut instanța caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de restructurare/reeșalonare credit, deși în privința acestuia a fost îndeplinită condiția negocierii dintre bancă și consumator, iar pe de altă parte nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, înainte de semnarea contractului de credit, banca a acordat reclamanților o perioadă de timp rezonabilă înainte de data semnării contractului, astfel cum chiar reclamanții au recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu și, mai mult, a acordat acestora o amânare a plății dobânzii, ceea ce a reprezentat un avantaj pecuniar.

Prin urmare, între părți nu s-a creat un dezechilibru semnificativ cu privire la drepturi și obligații, iar banca a avut o contraprestație pentru dobânda și comisionul de acordare credit.

De altfel, dobânda bancară împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă prețul contractului iar clauza cuprinsă la art.1 pct.3 lit.a este exprimată într-un mod clar și într-un limbaj ușor inteligibil, referindu-se la prețul datorat de către împrumutați pentru împrumutul contractat de la bancă.

În aceste condiții, clauza care reglementează comisionul de acordare credit nu are un caracter abuziv, întrucât face parte din restul contractului, a fost supus negocierii și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Aceleași considerente există și cu privire la comisionul de rambursare anticipată, precum și cu privire la comisionul de restructurare/reeșalonare credit, ambele comisioane fiind negociate cu reclamanții, redactate în termeni clari, ușor de înțeles, presupunând o contraprestație din partea băncii, astfel încât nu au produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Apelanții reclamanți au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta pârâtă, solicitând respingerea acestuia  ca nefondat, cu motivarea că în mod corect instanța de fond a reținut caracterul abuziv al comisioanelor de acordare și restructurare/reeșalonare, interpretând corect probatorul administrat în cauză și făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

Astfel, cu privire la aceste clauze nu a existat o negociere între părți la data încheierii contractului, ele determinând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, datorită lipsei unei contraprestații din partea băncii.

Apelanta pârâtă PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanții reclamanți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că aceștia nu au solicitat o constatare a caracterului abuziv al clauzei privind marja băncii, astfel încât o cerere de modificare a dobânzii apare ca inadmisibilă.

În ceea ce privește solicitarea de înghețare a cursului valutar la valoarea de la data contractării creditului, se arată că nicio clauză contractuală nu prevede că perceperea se face după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului, astfel că sub acest aspect cererea apare ca nefondată din moment ce nu există o prevedere contractuală care să corespundă afirmațiilor reclamanților.

Pe de altă parte, în condițiile în care ar fi eliminată în totalitate clauza privind rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat, nu ar mai exista obligația de restituire a sumei împrumutate, ceea ce ar face ca instanța să transforme contractul de împrumut într-un contract de donație, ceea ce este în dezacord cu voința părților la momentul semnării acestuia, dar și cu specificul activității instituțiilor de credit și cu principiile generale ale dreptului.

Analizând apelul declarat de apelanții reclamanți, tribunalul îl apreciază ca fondat sub aspectul criticii referitoare la respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, cu următoarea motivare :

Între pârâta PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA și reclamanții MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN s-a încheiat contractul de credit nr.xxxxxxxxxxxxxxx din 14.10.2008, prevăzându-se la art.6 pct.3 că împrumutatul este obligat ca cel târziu în ziua scadenței să constituie suma necesară rambursărilor în contul deschis la bancă în valuta prevăzută în graficul de rambursare, iar dacă moneda oricărui astfel de cont diferă de moneda în care sunt datorate obligațiile de plată, banca poate utiliza disponibilitățile respective pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda obligațiilor de plată, aplicând cursul său de schimb și poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpărării, și alte taxe, după caz.

Prin acest contract banca a acordat consumatorilor un credit în cuantum de 66.600 CHF, transferând această sumă în contul deschis pe numele consumatorilor tot în CHF și stabilindu-se ca restituirea creditului, prin plata unor rate lunare, să se facă în aceeași monedă, însă în condițiile de schimb valutar instituite de bancă, astfel că în derularea contractului consumatorii au achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită în CHF de către bancă la cursul valutar al acesteia.

Astfel cum însăși pârâta menționează în întâmpinarea depusă față de apelul declarat de apelanții reclamanți, fila 66, în niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului, afirmație reală, însă, în realitate în baza prevederilor art.6.3 din contact ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/L__ de la data plății efective a acestora, curs majorat față de cel existent la momentul încheierii contractului.

Constată astfel tribunalul că în acest mod, neexistând o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, reclamanții urmau să achite și de altfel au și achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb LEU/CHF, valabil la data de 30 a fiecărei luni și astfel riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportat exclusiv de reclamanți.

Mai constată tribunalul faptul că francul elvețian este o monedă că nu are o circulație efectivă pe piața românească, nu este utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate că la momentul încheierii contractului, în anul 2008, precum și în prezent, pe piața monetară internă plățile se fac în RON sau în EURO, francul elvețian fiind o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-și conserva capitalurile, aceasta datorită stabilității sale, însă criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv și la niveluri extrem de ridicate, încât nici Banca Centrală a Elveției nu a putut stopa fenomenul.

Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elvețian, care presupunea ca fiind exclusă o devalorizare a acestei monede a fost inițiată oferta băncii pârâte de acordarea  creditelor în CHF, precum și acceptarea creditului în franci elvețieni de către reclamanți.

În concluzie, se constată că obiectul real și efectiv al contractului de credit a fost acordarea unei sume de bani în moneda națională RON echivalentă însă sumei etalon de 66.600 CHF la cursul de schimb de la acea dată, întrucât pentru a intra în posesia sumei în RON reclamanții au trebuit să vândă băncii pârâte suma în franci elvețieni și să cumpere de la aceasta moneda națională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv reclamanții au cumpărat cu moneda națională RON moneda străină CHF de la banca pârâtă, pentru a putea achita rata în contul pentru operațiuni în CHF.

Creșterea accelerată a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum și cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elvețieni, și din franci elvețieni în lei., lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferențele dintre cursul practicat de bancă și casele de schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costului contractelor, producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul împrumutaților, cu efectul obținerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestație din partea acesteia.

În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.193/2000, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților contractante, art.2 din Legea nr.193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca ne4fiind negociată direct cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare, practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Legea nr.193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, reglementându-se în favoarea acestora o protecție mai mare decât minimul oferit de Directivă, în condițiile în care extinderea limitelor directivelor relative la protecția consumatorilor este permisă expres de dreptul comunitar.

Astfel, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din 03.06.2010 CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, C 241/98 Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive4 ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecției speciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publică economică depășește interesele specifice ale unor părți.

Cu alte cuvinte, există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual, care este contrară bunei credințe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influența natura clauzelor și din acest punct de vedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vederea asigurării angajării în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziție dominantă în raport cu consumatorul și implicit cu privire la îndatorarea și suportarea riscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric și în consecință creșterea valorii față de moneda națională apărea inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere sancționată în dreptul european și național, întrucât determină angajarea din punct de vedere juridic a consumatorilor, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale.

Banca a stipulat în contractul încheiat cu reclamanții, obligația acestora de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda națională convențiile de credit încheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalenței prestațiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și în același timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporțional, aceasta obținând un câștig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echității și bunei credințe,  care trebuie să guverneze relațiile contractuale.

În acest sens, CJUE s-a pronunțat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva 93/13/CEE și mai precis la aprecierea  caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă.

Astfel, s-a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care îl caracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuată de împrumutător s nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13.

Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce privește o clauză contractuală, cerința potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic și consumatorul să poată aprecia consecințele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzute de Directiva 93/13 nu poate fi redusă astfel  numai la caracte4rul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucât consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de bancă și astfel transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.

În lumina acestor considerente, tribunalul apreciază că în speță nici anterior și nici în momentul încheierii contractului de credit, între părți nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar în condițiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanți au achitat suplimentar pârâtei sume apreciabile de bani, decurgând din variația cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asupra debitului principal cât și a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestație a băncii pentru sumele încasate în plus.

După cum a statuat CJUE în aceeași cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin.1 din Directiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situația în care un contract nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

Pe de altă parte contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligații, el neavând un caracter aleatoriu  ci un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinat sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul , fiind exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cazate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecința strămutării în întregime asupra împrumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF  este contrară dispozițiilor legale întrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat la punerea de înțelegere a consumatorilor care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și în consecință să își asume în cunoștință de cauză, riscul valutar.

Conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conțină clauze clare , corecte, care să nu determine interpretări echivoce și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Norma BNR nr.17/2003 prevede obligația băncii de a admini8stra riscul în sensul diminuării lui, prin organizare de control a activității de creditare, obligație prevăzută tocmai pentru a exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echității și bunei credințe.

Conform disp.art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părți, părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita această obligație, consecința fiind că distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF față de moneda națională apare ca o soluție justă și echitabilă.

Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă iar reclamanții nu au avut cunoștințele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian se poate considera că revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței părților de la momentul încheierii contractului.

Sunt incidente totodată disp.art.1578 Cod civil în vigoare la data încheierii contractului, care consacră principiul nominalismului monetar în cafrul contractelor de împrumut și care prevede că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract și că întâmplându-se o sorire sau o scădere a prețului monedelor înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.

Față de toate aceste considerente, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o greșită palicare a dispozițiilor legale, respectiv art.4 din Legea nr.193/200, art.75, 76, 77 din Legea nr.296/2004, art.966 – 970 Cod civil, atunci când a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar, astfel încât urmează ca în baza art.480 Cod civil să admită apelul reclamanților din acest punct de vedere și să schimbe sentința în sensul constării nulității absolute a clauzei prevăzute la art.6.3 din contractul de credit.

În consecință, se va dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie reclamanților sumele plătite în plus de către aceștia.

Va fi menținut restul dispozițiilor sentinței.

Se privesc ca nefondate celelalte critici aduse de apelanții reclamanți sentinței instanței de fond, pentru următoarele considerente :

Reclamanții au solicitat prin cererea introductivă de instanță constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de acordare, la comisionul de restructurare/reeșalonare,  solicitând totodată să fie diminuată sau cel puțin menținută dobânda inițială de la data semnării contractului de credit.

Față de limitele investirii instanței de către reclamanți, instanța nu se putea pronunța prin verificarea și altor clauze contractuale invocate de reclamanți în apel, respectiv comision de administrare, comision de refinanțare sau comision ascuns.

Deși la punctul 2 din acțiune reclamanți folosesc o denumire generică de „comisioane suplimentare”, aceștia în definirea respectivei denumiri menționează explicit numai comisionul de restructurare/reeșalonare, asupra căruia instanța de fond s-a și pronunțat.

Cu privire la dobânda variabilă, în mod corect instanța de fond a reținut că prin acțiune reclamanții nu au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei ce vizează cuantumul dobânzii, ci au solicitat numai ca instanța să diminueze sau să mențină dobânda inițială de la data semnări contractului și din acest punct de vedere instanța  nu se poate substitui acordului de voință al părților, care prin contract și acte adiționale au stabilit de comun acord un anumit cuantum al dobânzii.

Analizând apelul declarat de apelanta pârâtă, tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente :

Referitor la critica adusă respingerii excepției lipsei capacității procesuale a pârâtei P______ B___ România SA – Sucursala Tg.-Jiu, aceasta apare ca nefondată, întrucât conform disp.art.56 C.Pr.Civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, însă cu toate acestea pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică dacă sunt constituite potrivit legii.

În speță, pârâta PIRAEUS BANK ROMÂNIA SAA – Sucursala Tg.-Jiu, deși este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, ea fiind constituită potrivit legii, poate sta în judecată în baza disp.art.56 alin.2 C.Pr.Civ.

Referitor la reținerea de către instanța de fond a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prev. la art.1 pct.3 lit.a din contractul de credit ce reglementează comisionul de acordare, art.1 din actul adițional 1 din 09.05.2012 și art.1 din actul adițional nr.2 din 01.11.2012, privind comisionul de restructurare/reeșalonare, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond le-a considerat ca fiind abuzive, pe considerentul că pe de o parte ele nu au fost supuse unei negocieri efective, fiind cuprinse într-un contract standard preformulat iar pe de altă poarte au creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, în condițiile în care nu a existat o contraprestație din partea băncii pentru sumele încasate cu acest titlu, neputându-se reține că respectivele comisioane fac parte din cotul contractului dat fiind cuantumul mare al sumelor percepute și lipsa unei definiții clare a acestor comisioane, care să dea posibilitatea consumatorilor să înțeleagă destinația sumelor plătite.

Fiind astfel sentința dată cu aplicarea corectă a disp.art.4 din Legea nr.193/2000, tribunalul urmează ca în baza art.480 C.Pr.Civ., să respingă apelul declarat de apelanta pârâtă ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă PIRAEUS BANK ROMÂNIA SAA, cu sediul procesul ales la Cabinet avocat Oleg Leahu în București,….,, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6975 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. 7202/318/2014.

Admite apelul declarat de apelanții-reclamanți MAREŞ MEDAR CLAUDIA și MAREŞ MEDAR GHEORGHE VALENTIN, ambii domiciliați în Tg-Jiu…………..

Schimbă sentința în sensul că, constată nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 6.3 din contractul de credit nr……. din 14.10.2008.

Dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF – leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamanților sumele plătite în plus de către aceștia.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015, la Tribunalul Gorj.

Comments

comentarii

Vezi și

justitie balanta 2

Motivarea sentinței prin care o avocată din Cluj a primit despăgubiri morale de 10.000 euro

Clujust.ro vă prezintă motivarea sentinței rămase definitive prin care o avocată din Baroul Cluj a …

Lasă un răspuns