Acasă » PENALE » Motivarea deciziei definitive în singurul caz de jaf armat la o bancă din Cluj
Criminaliștii în interiorul băncii, în februarie 2009 (foto Eugen Olariu)
Criminaliștii în interiorul băncii, în februarie 2009 (foto Eugen Olariu)

Motivarea deciziei definitive în singurul caz de jaf armat la o bancă din Cluj

Clujust.ro vă prezintă motivarea deciziei definitive în singurul caz de jaf armat la o bancă din Cluj, ce de la Agenția Băncii Transilvania din cartierul Mănăștur, din data de 13 februarie 2009. Culmea, decizia definitivă a Înaltei Curți a fost pronunțată tot într-o zi de 13, în mai 2015. Redactarea motivării de 93 de pagini a durat mult timp, fiind gata de circa o lună.

După cum ați putut citi deja, președintele completului, Francisca Vasile, nu a fost de acord cu condamnarea celor doi inculpați, Andrei Hosu și Bogdan Baciu, scriind opinie separată. Ceilalți doi judecători Valentin Horia Şelaru și Ilie Iulian Dragomir i-au condamnat pe cei doi tineri la 3 ani de închisoare cu executare, adică minimul pedepsei pentru tâlhărie. Aceștia au reținut că autotii jafului au dat dovadă de o pregătire atentă, minuţioasă şi elaborată a comiterii faptei.” Amintim că în februarie 2009, cei doi condamnați aveau 20 de ani și nu aveau antecendente penale. În ianuarie 2010, când au fost arestați preventiv, Hosu și Baciu nu arătau a ”profesioniști”. Abia după ce au tras de fiare după gratii, au pus carne pe ei.

Prima instanță l-a condamnat pe Andre Hosu la 17 ani de închisoare și l-a achitat pe Bogdan Baciu. În apel, ambii au fost condamnați la 10 ani de închisoare. În recurs – de care au avut parte căci l-au declarat înainte de intrare în vigoare a noului cod de procedură penală – Înalta Curte de Casație și Justiție le-a dat câte 3 ani. Așadar, un caz controversat de la început până la final, culminând cu această decizie cu care nu toți judecătorii din complet au fost de acord. Am extras mai jos câteva pasaje importante din motivarea deciziei de condamnare. Intertitlurile aparțin Clujust.ro

Au refuzat reconstituirea la locul faptei

”Înalta Curte observă că pe parcursul procesului – în fond şi în apel – apărarea inculpaţilor H.A.D. şi B.B. s-a concentrat iniţial pe existenţa unor „alibiuri” ce ar fi confirmat prezenţa acestora la momentul comiterii infracţiunii în alte locuri decât cel al Agenţiei bancare, însă datorită infirmării acestora pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, apărarea s-a concentrat ulterior pe „punerea la îndoială” a identificării ADN.

Astfel, deşi după ce a administrat probele referitoare la stabilirea înălţimi ce rezultau din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale Agenţiei bancare (fil.257, vol.3 dos. instanţă apel), Curte de Apel i-a întrebat pe inculpaţii H.A.D. şi B.B. despre oportunitatea realizării unei reconstituiri la locul faptei – experiment judiciar, însă aceştia au refuzat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că dreptul la tăcere este garantat inculpatului, însă atunci când acuzarea oferă suficiente probe ce conduc spre răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, inculpatul trebuie să ofere explicaţii cu privire la acele probe.

Or, participarea la efectuarea unei reconstituiri la locul faptei ar fi fost modul prin care se puteau explica argumentele inculpaţilor H.A.D. şi B.B. potrivit cărora sunt inocenţi şi nu cei care au participat la jaf, în condiţiile în care toate celelalte „alibiuri” au fost infirmate.

Aşadar constatarea Curţii de Apel în sensul că inculpaţii au refuzat acest lucru este justă, deoarece orice alte experimente – cum ar fi cel al timpilor necesari pentru deplasare spre locurile unde afirmau că s-ar fi aflat – nu ar fi putut conduce la concluzii viabile, având în vedere factorul timp, deoarece inculpaţii au fost identificaţi la o perioadă suficient de lungă de timp de la comiterea faptei (jaful a avut loc la data de 13 februarie 2009, iar inculpaţii au fost identificaţi abia în luna ianuarie 2010), timp în care, într-un oraş cum este Cluj–Napoca, s-au produs transformări cu privire la desfăşurarea traficului, aspect ce este de notorietate pentru orice oraş de aceeaşi anvergură, din România.”

Experții oficiali și expertul parte, audiați la ÎCCJ. Teoria transferului de material biologic

”Înalta Curte a considerat că este necesar să procedeze şi la propria evaluare a rapoartelor de analiză ADN realizate la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sens în care a audiat concomitent experţii oficiali ce au întocmit rapoartele de identificare ADN (expert biocriminalist P.R. şi expert biocriminalist C.D.) şi expertul parte ( dr. A.F. – medic primar legist), încuviinţat la cererea inculpaţilor”

”Înalta Curte arată că audierea experţilor şi depunerea înscrisurilor au fost necesare clarificării expertizelor genetice contestate, deoarece apărarea inculpaţilor a invocat, pe de o parte, o neconcordanţă cu privire la menţionarea existenţei unui amestec ADN într-o urmă atribuită iniţial – 2009 unuia dintre angajaţii bancii, de altfel victimă a agresiunilor exercitate de către inculpaţi, pentru ca ulterior – 2010 aceeaşi urmă să indice un amestec în care s-a identificat ADN-ul ambilor inculpaţi, iar pe de altă parte, faptul inexistenţei unei dintre alele în ADN-ul inculpaţilor, aspecte ce ar fi trebuit să conducă la excluderea lor, toate neconcordanţele fiind semnalate de către expertul parte în opinia expertală depusă la dosarul cauzei cu ocazia judecării apelului.

Sub aceste aspecte, expertul P.R. răspunzând la întrebarea Care este profilul genetic obţinut prin prelucrarea urmei T342650021 recoltată de pe suprafaţa mânerului metalic al sistemului de închidere al uşii de acces în casierie, consemnat în cadrul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.342650 din 16.06.2009 al IGPR – INC – Serviciul biocriminalist? Profilul genetic aparţine unei unice persoane sau unui grup de persoane? a declarat: „menţin concluziile raportului efectuat în 2009. Doresc să fac o precizare tehnică şi anume: în cadrul laboratorul avem norme de calitate privind interpretarea rezultatelor finale. Avem o limită de interpretare, de citire a rezultatului final obţinut. Această limită se referă la înălţimea unor semnale sau vârfuri în cadrul unor spectre. Sub această limită noi le utilizăm doar pentru orientare. În primul raport, din 2009, am obţinut acest profil majoritar pentru că celelalte semnale erau sub această limită. Cele care sunt sub această limită analitică nu sunt raportate tocmai pentru a nu complica rezultatul final. Mai mult, la acea dată aveam un profil a unei persoane necunoscute, nu puteam şti dacă era al autorului sau al altei persoane. Trebuia valorificat acest rezultat. Una este să existe un profil unic şi alta este să existe un amestec de profile. Fără să parcurgem alte etape de laborator de valorificare nu puteau fi valorificate. Nu am mers cu analiza mai departe, întrucât aveam un profil necunoscut care trebuia valorificat. În 2010, când am identificat aparţinătorul profilului ne-am pus problema valorificării şi a celorlalte semnale din cadrul spectrelor.

Aparent este o contradicție între cele două rapoarte, întrucât ca etape în fluxul tehnologic este posibil să ne oprim la un moment dat atunci când am obţinut un rezultat până la valorificarea acestuia şi continuând dacă este cazul în funcţie de puterea probantă a rezultatelor. Este o politică în cadrul laboratoarelor întrucât se realizează economii. Procedurile de interpretare a rezultatului final permit raportarea profilului majoritar dacă acesta se află în anumite rapoarte faţă de cel minoritar. La momentul anului 2009 nu aveam date cu privire la numărul de participanţi la săvârşirea infracţiunii. În cadrul raportului aveam două profile obţinute de pe două probe, majoritare ce urmau să fie exploatate constatării tehnico-ştiinţifice. Era posibil ca acestea să aparţină lucrătorilor băncii dar nu ştiam la acel moment. Analiza comparativă a celor ce lucrau în bancă am efectuat-o ulterior. O dată identificat sau atribuit acest profil unui lucrător din bancă, respectiv numitului B.I.S., am făcut apel la rolul activ al expertului pentru valorificarea în totalitate a acestei probe. Nu prin reluarea recoltării de pe mânerul respectiv ci prin utilizarea unui extract de ADN care a fost de fapt utilizat şi pentru raportul din 2009. În raportul din 2010 nu l-am exclus pe aparţinătorul B.I. şi am adăugat alţi doi aparţinători. Am obţinut de fapt un amestec în care se regăseau profilele genetice a minim trei persoane. Sub acest aspect am evidenţiat rolul activ al expertului.”

Aceste afirmaţii au fost confirmate şi de către expertul C.D., care a declarat: „adaug că în 2009 nu aveam nicio probă de comparaţie. Fracţiile minoritare erau mult sub limita care permitea raportarea. Fiecare laborator are această limită. Există o limită de detecţie comună tuturor laboratoarelor peste care se pot citi semnalele”

Referitor la acestea, expertul parte F.A. a declarat: „pentru această probă, în concluziile raportului din 2009 s-a găsit un profil genetic unic al unei persoane de sex masculin. La pct.8 din concluziile acestui raport s-a stabilit că acest profil este identic cu profilul numitului B.I.S.. La pct.6 din acelaşi raport s-a arătat că s-a interogat baza de date cu profile genetice şi nu s-a găsit o corespondență cu cel analizat, cu excepţia lui B.I.S.…în primul raport din 2009 la această probă nu s-a pus problema unui amestec de urme cum s-a pus pentru alte probe analizate, de exemplu la proba nr.4. Referitor la pragul minim peste care nu se raportează contribuţia minoritară consider că ar trebui evaluate acele electroforegrame pentru a stabili dacă alelele suspecților se regăsesc în fracţiile minoritare afirmate astăzi şi în raportul din 2010, dar care nu se regăsesc în raportul din 2009.”

Ca urmare a susţinerilor expertului parte, la solicitarea Înaltei Curţii, la dosar au fost depuse electroforegramele rezultate în cadrul analizelor realizate cu ocazia întocmirii rapoartelor din 2009 şi 2010 (vol.I dosar ICCJ, fil.278-286, 302-314), iar după ce au fost puse la dispoziţia apărării, audierea experţilor oficiali a continuat cu explicarea rezultatelor în raport de pragurile minine prevăzute în protocoalele de lucru, pentru a se verifica dacă alelele inculpaţilor se regăsesc în fracţiile minoritare atât în anul 2009, cât şi în 2010.

Declaraţiile ulterioare ale experţilor oficiali au confirmat că alelele inculpaţilor se regăsesc atât în fracţiile minoritare din anul 2009, cât şi în cele din anul 2010 şi de altfel, în urma examinării electroforegramelor, expertul parte F.A. a declarat: „După ce am ascultat opinia dl. expert P. arăt că într-adevăr în electroforegrama din 2009 apare alela 30, care nu a fost raportată în 2009, însă nu apare alela 31, iar în 2010 afirmaţia potrivit căreia markerul nu a fost reproductibil, aceasta trebuie dovedită.”

Analizând declaraţiile experţilor oficiali ce au întocmit rapoartele de identificare ADN, experţi ce au fost chestionaţi de către apărare în prezenţa expertului parte ce a putut oferii concomitent opinia sa, inclusiv cu privire la explicarea electroforegramelor corespunzătoare fiecărei alele, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să pună la îndoială concluziile rapoartelor genetice întocmite în cauză.

Înalta Curte subliniază faptul că deşi hotărâtoare, concluziile rapoartelor genetice confirmă doar prezenţă inculpaţilor H.A.D. şi B.B. în câmpul infracţional, pe corpurile delicte asupra cărora s-a acţionat în momentul comiterii faptelor, însă condamnarea inculpaţilor de către Curtea de Apel are la bază o multitudine de alte probe care au răsturnat indubitabil prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, se constată că în mod just Curtea de Apel a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt imputate că inculpaţii H.A.D. şi B.B. au procedat astfel:

– au pătruns simultan în Agenţia bancară fiind mascaţi şi cu mănuşi pe mâini, fiind înarmaţi cu un aparat de eletroşocuri şi un pistol, apoi
– au atacat paznicul, pe care apoi unul l-a imobilizat şi a rămas de pază în timp ce
– al doilea, a forţat şi distrus uşa caseriei, a pătruns în interior, a ameninţat casiera, a tras sertarul, de unde a sustras banii.

Înalta Curte constată că nu există vreo contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probelor administrate în cauză, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În propria sa analiză, Înalta Curte apreciază că probele dosarului confimă că la momentul pătrunderii în Agenţia bancară a avut loc un prim contact fizic între cei doi inculpaţi petrecut cu ocazia primelor violenţe exercitate asupra paznicului, după cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere înaintate instanţei de recurs de Tribunalul Cluj (vol.I dosar ICCJ, fil.184-185 – suportul optic tip CD, imagini format bhp, folderele ch4 şi ch8) unde se observă foarte bine acest contact, cât şi arma ce se afla în mâna celui ce ulterior a patruns în casierie –
inculpatul B.B..

imagini-jaf-btAceleşi imagini confirmă opoziţia depusă de către casieră pentru a împiedica pătrunderea inculpatului B.B. în interiorul caseriei, ceea ce explică distrugerile constatate asupra uşii şi ale sistemului de închidere în fotografiile judiciare realizate cu ocazia cercetării la faţă locului – fil.22-24 vol.1 dup.

În acest context faptic, Înalta Curte consideră că este dovedită împrejurarea că a avut loc un contact puternic al mâini înmănuşate a inculpatului B.B. cu mânerul uşii de acces în caserie, deoarece a fost posibil să distrugă atât sistemul de închidere, dar şi să înfrângă opoziţia caseriţei, pentru ca abia apoi, după ameninţarea casierei, să aibă loc contactul cu sertarul din interiorul căruia a sustras banii.

Aşadar, deşi inculpaţii H.A.D. şi B.B. au urmat un „modus operandi” ce a urmărit să nu aibă contact direct cu obiectele din cadrul Agenţiei bancare – mănuşi, probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului au condus la identificarea ADN-lui acestora, ce s-a putut realiza datorită transferului de celule epiteliale pe mănuşile purtate de inculpatul B.B. de pe hainele inculpatului H.A.D., în primele clipe ale violentării paznicului, pentru ca apoi, datorită mişcărilor repetate necesare distrugerii sistemului de închidere şi înfrângerii opoziţiei casierei, celule epiteliale propri să se transfere pe aceleaşi manuşi, aşa încât prin prinderea puternică a mânerului uşii caseriei s-a produs un prim transfer de celule pe acest obiect (ridicat de la faţa locului), pentru ca apoi să aibă loc cel de-al doilea transfer pe sertar, obiect (ridicat de la faţa locului) manipulat de către inculpatul B.B. pentru a sustrage banii.

În cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi al judecăţii la instanţa de fond s-a explicat de către experţi oficiali această „teorie” a transferului de ADN, aspecte iterate şi în faţa Înaltei Curţi, la interpelarea apărării.

De asemenea, o altă categorii de probe – declaraţiile angajaţilor Agenţiei bancare (dup, vol.1, fil. 81,82,186-189) dovedesc la fel de evident, că în raport de sarcinile ce le reveneau, mare parte dintre angajaţi au avut contact cu ambele obiecte (mânerul uşii şi sertarul), deoarece în activitatea curentă a Agenţiei bancare, se pătrundea cel puţin zilnic pe uşa caseriei, iar sertarul era manipulat în repetate rânduri, deci este dincolo de orice îndoială că aceste obiecte putea cuprinde altceva decât amestecuri de microurme, ceea ce exclude argumentul apărării potrivit căruia nu a existat un amestec de profile genetice şi confimă declaraţiile experţilor P.R. (dacă vorbim despre un transfer indirect de material biologic acesta se realizează prin intermediul unui obiect. Poate să facă obiectul legăturii dintre un subiect şi un obiect, întrucât obiectul de transfer, vectorul, va avea o cauzalitate directă cu subiectul, respectiv persoana de la care provine materialul biologic respectiv. Poate să fie certă şi indubitabilă legătura, dacă persoana a intrat în contact cu vectorul. Este ca urmare a unui contact direct, iar vectorul are la rândul său un contact direct cu obiectul pe care s-a transferat. Din punct de vedere al micro urmelor, respectiv al cantităţii de material genetic, sunt posibile două variante – ori este regăsit, ori nu este regăsit. În cazul de faţă au fost regăsite micro-urme. Vorbind de metodele de lucru, acestea sunt standardizate şi adecvate pentru tipul de micro-urmă care este analizat. Tehnica folosită nu are niciun fel de importanţă în valorificarea unei astfel de micro urme) şi C.D. (da, transferul indirect poate lega persoana de urma analizată).

În legătură cu acest aspect expertul parte F.A. nu a dat un răspuns tranşant ci a declarat: este discutabil şi depinde de cantitatea de material analizat şi de metoda folosită. Este vorba despre micro-urme şi trebuie ştiut cât material genetic există. Situaţia de certitudine este dată de
găsirea tuturor alelelor de pe toţi markerii analizaţi.

Înalta Curte, reţine că prin modalitatea în care au acţionat cei doi autori, coroborat cu modalitatea concretă de comitere a faptei, dată fiind suprafaţa mică, însă prinsă puternic cu mâna înmănuşată, a favorizat transferul urmelor numai ale unuia dintre ei, pentru ca ulterior, datorită efortului şi mişcărilor generate de forţarea uşii de acces în caserie, transferul de celule epiteliale să aibă loc de pe hainele agresorului pe mănuşile acestuia şi astfel să fie favorizat transferul pe sertarul din care au fost sustraşi banii.

În această privinţă este de constatat faptul că prin adresa nr.343202/1 din data de 25.01.2010 Serviciul Criminalistic Cluj (f.89-94 vol.7d.u.p) a explicat pe larg modalitatea în care materialul biologic al inculpatului B.B. constând în microurme biologice constituite din celule epiteliale ar fi putut fi transferate de pe mânuşi pe obiectele aflate în câmpul infracţional (casierie), respectiv modalitatea în care materialul biologic al inculpatului H.A.D. (despre care se presupune că ar fi rămas în zona uşii de acces în bancă) ar fi putut să ajungă pe obiectele aflate în
casierie.

În vederea explicării teoretice a unei astfel de posibilităţi s-a recurs la teoria transferului de tip secundar, definit ca fiind depunerea materialului biologic folosind un intermediar (vector), care poate fi o persoană, obiect sau chiar animal. În acest caz nu există contact direct între donor (sursa materialului biologic) şi suprafaţa ţintă.

Astfel, în primul caz, transferarea materialul biologic al inculpatului B.B. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi)- vector (obiecte care au fost anterior în contact cu donorulmănuşi, cagulă, obiecte vestimentare purtate cu ocazia comiterii faptei)- suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul- partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie – microurma notată cu T342650031).

În cel de-al doilea caz, transferarea materialul biologic al inculpatului H.A.D. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) – vector (obiecte/persoane care au fost anterior în contact cu donorul – obiecte care aparţin unei alte persoane, mai exact coautorului, dar pe suprafaţa cărora au fost transferate şi microurme biologice provenite de la H.A.D.: mănuşile, cagula, articole vestimentare purtate de coautor cu ocazia săvârşirii faptei; în egală măsură s-a apreciat că rolul de vector îl putea avea şi persoana coautorului la faptă şi care anterior a avut contact cu H.A.D., contact în urma căruia a avut loc transferul de material biologic) – suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul – mânerul sistemului de închidere a uşii de acces în casierie – microurma notată cu T342650021 şi partea frontală a sertarului de la ghişeul nr.3 din casierie – microurma notată cu T342650031).

Totodată, prin adresa nr.438797 din 01.03.2010 Institutul de Criminalistică (f.154-163 vol.11 u.p) a oferit explicaţii suplimentare cu privire la teoria transferului secundar, învederânduse faptul că în cazul obiectelor foarte des manipulate, materialul biologic depus sub formă de microurme de la o altă persoană decât personalul care are în mod normal acces la acestea, nu ar putea proveni decât în urma unui transfer de tip cel mult secundar, în condiţiile în care celulele nucleate au existat pe sursa donoare.

Astfel, Înalta Curte conchide că primul contact al mâini înmănuşate a inculpatului B.B. ce a distrus uşa, a avut loc cu obiectele de îmbrăcăminte ale inculpatului H.A.D. ce a rămas de paza, iar contactul puternic cu mânerul uşi explică descoperirea numai ADN-ului celui rămas de pază şi nu a celui care a acţionat propriu-zis asupra uşi. Ulterior, datorită eforturilor evidente necesar distrugeri sistemului de închidere şi înfrângerii blocării accesului de către casieră, s-a realizat transfer de celule epiteliale de pe hainele proprii pe mănuşi şi astfel s-a realizat transferul pe sertarul din care s-au sustras banii.

În raport de cele expuse, Înalta Curte constată că deşi au negat în mod constant săvârşirea faptelor, inculpaţii recurenţi H.A.D. şi B.B. nu au putut oferi o explicaţie cu privire la existenţa ADN-ului lor în unitatea bancară, ci dimpotrivă declaraţiile contradictorii şi justificarea existenţei unor alibiuri relevă, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel, o pregătire atentă, minuţioasă şi elaborată a comiterii faptei.

Toate susţinerile apărării cu privire la viciile identificării ADN-ului inculpaţilor pe corpurile delicte sunt neîntemeiate, fiind exclusă orice îndoială, ceea ce s-a putut constata prin audierea experţilor oficiali de către Înalta Curte, audierea acestora vizând toate elementele de fapt şi de specialitate ce au condus la elaborarea concluziilor formulate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că rezultatele expertizelor biocriminalistice efectuate în cauză se coroborează cu celelalte probe şi conduc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că în baza unei înțelegeri prealabile, la data de 13.02.2009, în jurul orelor 16.45 – în timpul programului de funcţionare al Agenţiei bancare Mănăştur din mun.Cluj Napoca, inculpaţii H.A.D. şi B.B. au participat în calitate de coautori la furtul sumei de 246.650 lei săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară, partea vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, partea vătămată B.I.S..

Inculpaţi erau mascaţi – purtând cagule, aveau mîinile acoperite cu mănuşi şi înarmaţi – cu un pistol cu electroşocuri – inculpatul H.A.D. şi respectiv cu un pistol ce avea aparenţa unui pistol adevărat – inculpatul B.B., ambele arme fiind folosite efectiv la agresarea părţilor vătămate
F.O. şi B.I.S..

Inculpatul H.A.D. a săvârşit, alături de inculpatul B.B., acte de violenţă prin lovire asupra agentului de pază al agenţiei bancare, martorul B.I.S. după ce ambii au pătruns în incinta băncii, precum şi ameninţări la adresa personalului agenţiei bancare şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea acestor violenţe şi ameninţări fiind săvârşit furtul sumei de bani menţionate.

În timp ce inculpatul B.B. a pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul casieriei securizate a agenţiei bancare, de unde a luat efectiv suma de 246.650 lei, inculpatul H.A.D. a rămas în momentele respective, în interiorul agenţiei bancare, supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în stare de neputinţă de a se apăra, prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat unui asemenea scop.”

Cum s-a ajuns la 3 ani de închisoare

De la data pronunţării deciziei din apel – 14 iunie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare noul Cod penal şi Legea nr.187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

”Legea veche prevedea o sancţiune de la 15 ani la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar Legea nouă prevede un minimum de 3 ani şi un maxim de 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, astfel că legea nouă mai favorabilă, va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpaţilor, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).

În speţă instanţa de apel s-a orientat la o pedepsă sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, care nu se pot reţine potrivit legii noi, însă s-a orientat spre un cuantum superior limitei minime prevăzute de legea veche – de 3 ani închisoare, aşa încât pedeapsa ce se poate aplica inculpaţilor recurenţi este la minimul prevăzut de legea nouă – 3 ani închisoare, schimbarea încadrării juridice dispunându-se în considerarea prevederilor art.12 alin.1 teza finală Legea nr.255/2013 potrivit cărora se aplică dispoziţiile legii vechi.”

Motivarea completă (anonimizată)

(vă rugăm așteptați un pic până se încarcă)

Comments

comentarii

Lasă un răspuns