Acasă » ȘTIRI » Doi avocați au ținut ”pledoarii” în Consiliul Local Cluj. Hotărârea votată va fi atacată în contencios
Avocații Dan Godorogea și Radu Herțeg (la microfon) în Consiliul Local
Avocații Dan Godorogea și Radu Herțeg (la microfon) în Consiliul Local

Doi avocați au ținut ”pledoarii” în Consiliul Local Cluj. Hotărârea votată va fi atacată în contencios

Atât de controversate au ajuns hotărârile de Consiliu local inițiate de primarul Emil Boc, încât oamenii afectați de ele au apelat la avocați pentru a le susține interesele înainte de votul consilierilor locali. O hotărâre votată ieri, dar nu de toți consilierii, va fi atacată în contencios administrativ.

Consilierii locali, înafară de cei din PSD și Doru Stoica, au votat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Emil Boc privind accesul auto pe ulița Ștefan Meteș, care vine să acopere greșeli grave ce țin de ridicare a patru blocuri și care ignoră o sentință definitivă. Detalii despre proiectul imobiliar AICI.

La ședința de Consiliu local au fost prezenți numeroși oameni de pe strada Meteș, dar și doi avocați, unul pentru proprietarii de la case și altul pentru cei din blocuri. Cei doi și-au prezentat argumentele înainte de votul consilierilor.

“Proprietarii de la case sunt de acord cu montarea unui stâlpișor retractabil pentru pompieri si ambulante, dar nu sunt de acord cu volumul de trafic, pe o stradă de nici 5 metri. Nu e răutate, nici orgolii, drumul e îngust. Ar trebui ca traficul să se deruleze cum era prevăzut în proiect, pe strada Grigore Antipa, care are capacitate, prin cu exproprierea unei parcele de teren”, a spus avocatul Dan Godorogea.

Avocatul locatarilor din blocuri, Radu Herțeg, a spus că soluția de deschidere a accesului este cea bună. ”Se rezolvă o problemă socială a celor de la blocuri care au copii și vă dați seamna ce greu e pentru ei să mergi dimineață de dimineață, cu doi copii în brațe, 170 de metri și ceva până la mașina pe care trebuie să și-o lase pe strada Câmpului”.

boc nervos in clAvocatul Godorogea este dezamăgit de votul consilierilor. ”Primarul Emil Boc este cel care a insistat să voteze proiectul de hotărâre. Nu au făcut decât să amplifice conflictul care este pe strada Meteș, între cei de la case și cei de la blocuri, și totul pentru că nu s-a respectat proiectul inițial al blocurilor care prevedea acces auto pe altă stradă. I-am spus primarului să creeze aceste acces, dar el a spus că mai întâi să se voteze hotărârea propusă și apoi va rezolva. Sunt convins că nu va mai face nimic, cum nu s-a făcut de cinci ani de cât sunt blocurile. Bineînțeles că vom ataca în contencios hotărârea de astăzi. După ce ne-am judecat câțiva ani pentru a pune stâlpișorii, acum ne judecăm iar.”, a declarat pentru Clujust.ro avocatul proprietarilor de case, Dan Godorogea.  

Comments

comentarii

Vezi și

chreches-si-copii

Tribunalul Cluj îi dă voie primarului din Baia Mare să fie Moș Nicolae pentru copii nevoiași

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a primit acordul instanței Tribunalului Cluj să părăsească domiciliul …

Lasă un răspuns