Acasă » ȘTIRI » Decizie grea în cazul Fany. A treia amânare de pronunțare
Soții Cadar
Soții Cadar

Decizie grea în cazul Fany. A treia amânare de pronunțare

Judecătorul fondului din dosarul în care sunt acuzați patronii societății de transport Fany și o șefă din ARR a amânat pentru a treia oară pronunțarea. Apărarea inculpaților este că nu a fost vorba de mită, ci de cadouri, având în vedere relația foarte apropiată dintre ei.

Ultimul termen în dosarul ”Fany-ARR”, când s-au pus concluziile pe fond, a fost în 11 decembrie 2015, când judecătorul a amânat pronunțarea pentru data de 24 decembrie.  În ajunul Crăciunului, a amânat pronunțarea pe 8 ianuarie, iar astăzi a fost nouă amânare de pronunțare pentru 22 ianuarie.

Patronii firmei de transport Fany, Ștefan și Olezia Cadar, sunt acuzați de procurorii DNA că i-ar fi dat mită șefei direcției licențe din Autoritatea Rutieră Română, Daniela Dobrilă, bani, electronice și haine însumând circa 10.000 de lei și o mașină VW Polo. În instanță, cazul a luat o întorsătură interesantă: Soții Ștefan și Olezia Cadar de la Fany, dublați de mai mulți martori, au explicat că bunurile și banii dați Danielei Dobrilă sunt de fapt cadouri, între cele două familii existând o veche prietenie. Chiar și Dobrilă a făcut cadouri familiei Cadar. Ba mai mult, între Ștefan Cadar și Daniela Dobrilă s-a iscat și o idilă de dragoste. Iar mașina la care se face referire în dosar, ar fi cumpărat-o tatăl șefei din ARR pentru a-și duce nepotul la școală.

Mai multe în articolul Dare de mită sau cadouri oferite din prietenie și iubire? Aceasta e întrebarea din dosarul Fany

Comments

comentarii

Lasă un răspuns