Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » CFR SA a cerut desființarea contractului pentru Parcul Feroviarilor
Intrarea in parc
Intrarea in parc

CFR SA a cerut desființarea contractului pentru Parcul Feroviarilor

În urma solicitării CLUJUST.ro, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a inițiat procedura încetării contractului de asociere cu clubul de fotbal CFR, încheiat acum 8 ani pentru realizarea în Parcul Feroviarilor a unei baze sportive și a altor investiții imobiliare.

CLUJUST.ro a prezentat în 31 iulie, în exclusivitate, o copie a contractului încheiat în septembrie 2006 între Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Societatea Comercială Sportivă CF CFR Ecomax SA Cluj. Obiectul contractului este  ”asocierea părților, denumită în continuare ”Asocierea” în vederea realizării unei baze sportive cu toate dotările aferente, precum și a altor investiții imobiliare, având ca scop sprijinirea și susținerea activităților sportive, prin mijloace de infrastructură sau financiare. Ansamblul de investiții realizate pe Teren constituie ”Proiectul”.

Am arătat în acel articol că Parcul Feroviarilor a ajuns o ruină, unde nu s-a realizat decât un teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenamentele CFR-ului, și că în contract sunt prevăzute investiții imobiliare, inclusiv un hotel și ”altele în funcție de necesitate și oportunitate”

parcul feroviarilor cluj-napoca (27)

 

În decursul documentării investigației, CLUJUST.ro a trimis o solicitare scrisă către Compania de Căi Ferate în care am arătat obligațiile clubului din contract, faptul că nu s-a realizat nimic și am pus două întrebări:

–  Ce se întâmplă cu proiectul din contractul de asociere 1326 din 12.09.2006 încheiat între Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA si SCS CF CFR ECOMAX SA Cluj ?
– De ce CFR SA prin regionala Cluj nu reziliază contractul având în vedere că după aproape 8 ani de la semnarea lui CFR Ecomax SA Cluj nu făcut nimic din ce era prevăzut?

Răspunsul CFR SA

Imobilul numit Parcul Feroviarilor a fost cuprins în PUZ-ul aprobat prin HCL nr 524/2008, cu obligaţia de a i se menţine destinaţia actuală de parc.

De asemenea, în conformitate cu Lista monumentelor istorice din România (publicată în Monitorul Oficial partea I nr 670/bis/01.10.2010) acest imobil este catalogat ca monument istoric.

Având în vedere aceste particularităţi ale imobilului care au intervenit pe parcursul derulării contractului, menţionăm că nu s-au mai făcut nici un fel de lucrări în vederea realizării proiectului ce face obiectul contractului de asociere încheiat între CNCF CFR SA şi SCS CF CFR ECOMAX SA Cluj.

În prezent Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a iniţiat procedura încetării contractului cu acordul părţilor, conform prevederilor art.9 pct.9.1, litera a) din contract, procedura fiind în derulare.”,  se arată în răspunsul CFR SA.

Articolul 9 litera a) prevede că ”Prezentul contract poate înceta în următoarele situații: a) acordul părților consemnat în scris”. În cazul înc are părțile nu cad de acord, CFR poate cere rezilierea în instanță.

iuliu-muresanPreședintele clubului CFR, Iuliu Mureșan, cel care în calitate de administrator a semnat în 2006 contractul de asociere cu CFR SA a confirmat pentru CLUJUST că a primit solicitarea de încetare a contractului.

Suntem în negocieri acum, mai sunt niște lucruri de clarificat. Ați văzut ce e acum în parc, dezastru. Noi am vrut să facem un parc frumos acolo cu alei pentru promedată, inclusiv cu pistă pentru skateboard. Avem proiectul făcut. Nu am mai făcut nimic din cauza celor de la Comisia Monumentelor Istorice de la Cluj. Au inclus parcul pe lista monumentelor istorice. Acum să facă ce vor cu parcul. Să și-l ia Clujul, să investească primăria! Noi nu mai facem nimic”, a spus Iuliu Mureșan.

Acesta a precizat că jucătorii CFR-ului se antrenează ori pe stadionul din Gruia ori la baza sportivă CUG. Numai că la baza sportivă CUG există deja depus la Primărie un proiect de realziare a unui ansamblu de blocuri și spații comerciale, ce vor fi realizate de o firmă a celor doi fii ai lui Ștefan Gadola, vicepreședinte CA al clubului de fotbal CFR.

DACĂ ȚI-A PLĂCUT DEMERSUL CLUJUST.RO DĂ CLICK AICI ȘI SUSȚINE PROIECTUL 

(Mulțumiri pentru ajutorul dat la documentarea articolului inițial activistului ecologist Adrian Dohotaru)

 

Comments

comentarii

Vezi și

(sursa foto economica.net)

UniCredit Bank, amendată de CJPC Cluj pentru că a luat cu japca alocația pentru copii

UniCredit Bank a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj pentru că …

5 comentarii

  1. Szakáts István

    Buuun. Și e un bun moment să reîncepem discuțiile pe marginea proiectului de reabilitare socială a Parcului din care am tot făcut bucățele mici.

  2. Adrian Dohotaru

    Bravo pentru articol! Ar fi interesant de văzut cu un alt follow-up care sunt reacțiile primăriei în condițiile rezilierii contractului.

Lasă un răspuns